Iulia Vântur a cântat colinde românești la Vatican: „E un sentiment greu de descris în cuvinte. Este copleșitor”. Papa Leon XIV, prezent la spectacolul care a marcat 60 de ani de la „Nostra Aetate”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iulia Vântur a cântat colinde românești la Vatican. Artista română a urcat pe scena Paul VI Hall în fața Papei Leon XIV și a liderilor spirituali ai lumii. Cântăreața a adus un mesaj de unitate și pace cu ocazia marcării a 60 de ani de la „Nostra Aetate'. Iată ce mărturisiri emoționante a făcut vedeta despre acest eveniment!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Iulia Vântur a adus colindele românești la Vatican. Artista a cântat în fața Papei Leon XIV și a liderilor spirituali din întreaga lume, în cadrul unui eveniment care a marcat 60 de ani de la „Nostra Aetate’ și a celebrat unitatea între religii.

Citește și: Iulia Vântur și Salman Khan, apariție rară în public. Cum s-au afișat la înmormântarea unui culturist din India


Iulia Vântur a cântat colinde românești la Vatican

Iulia Vântur a urcat pe scena de la Vatican, în fața Papei Leon XIV și a mii de spectatori, printre care se aflau lideri spirituali importanți din întreaga lume. Evenimentul a avut loc în Paul VI Hall și a marcat 60 de ani de la declarația „Nostra Aetate’, care a deschis dialogul între Vatican și alte religii.

Pe scenă, cântăreața a oferit două momente speciale: a început cu colinde tradiționale românești, pline de emoție și încărcătură simbolică, apoi a participat la interpretarea imnului internațional pentru unitate „We are the new world’, alături de Poo Bear și alți artiști faimoși.

Pentru contribuția ei la mesajul de unitate și pace dintre religii, Iulia Vântur a primit diploma „Magister of Arts – Honoris Causa’ din partea unui reprezentant al Ecole Supérieure Robert de Sorbon.

„Mi s-a părut cu totul ireal. Nu mi-am imaginat vreodată că vocea mea se va auzi la Vatican, că renumitul auditorium Paul VI va răsuna a cântec românesc. Nici în visele mele cele mai frumoase n-am crezut că voi avea momentul meu artistic la Vatican și, în plus, voi fi parte dintr-un proiect global atât de important cum este „We are the new world’, împreună cu unul dintre cei mai de succes muzicieni ai lumii, Poo Bear, cu adorabilii Jizelle si Jason Boyd, cu talentații Vijay Yesudas și Stephen Devassy.


Dar câteodată, iată că realitatea bate orice imaginație. Am învățat că viața îmi oferă daruri minunate, însă trebuie să fiu mereu pregătită să le primesc’, a spus Iulia Vântur despre momentul de la Vatican.

Citește și: Iulia Vântur a lansat o piesă alături de trupa Akcent, când era știristă la Pro TV. De ce a ținut secret debutul ei muzical: „Eu am pus vocea acolo, dar nimeni nu știa’

Vedeta este recunoscătoare că a cântat la acest eveniment

Plină de emoție și de recunoștință, Iulia Vântur a explicat cum a ajuns să cânte la spectacolul care a marcat 60 de ani de la „Nostra Aetate’. Artista a fost invitată la eveniment de către Dr. Sanjana Jon, o figură importantă în filantropie, cu care ea a colaborat anterior prin Fundația „Give Life’.


„Când mi s-a propus să cânt la Vatican, am crezut că visez sau că nu aud bine. Am întrebat de câteva ori, să mă asigur că nu înțeleg greșit. Când am aflat că și Papa Leon va fi prezent în auditorium și am înțeles amplitudinea evenimentului mi s-a părut ireal, dar în același timp foarte… firesc.

Din fericire, nu am avut foarte mult timp să mă gândesc la dimensiunea acestui eveniment. Probabil neașteptat… nu am avut emoții mai deloc. Am simțit mereu ca o binecuvântare, ca o voce care-mi spunea mereu ești exact unde trebuie, faci exact ce trebuie’, a fost menit să fii aici’.


E un sentiment foarte greu de descris în cuvinte, însă am simțit o pace adâncă, o mare bucurie și o binecuvântare să fiu la Vatican, pe acea scenă. Din momentul în care am ajuns la Roma, la Vatican, am simțit că plutesc. A fost pentru prima dată când am intrat în statul Vatican, când l-am vizitat, este copleșitor. Repetițiile au avut acel moment magic, când sala auditorium a fost inundată de emoția colindului românesc’, a mărturisit vedeta.

Citește și: Cine l-a influențat pe Andi Moisescu să aleagă o carieră la radio: „Era unul dintre prezentatorii de la Europa Liberă. Îmi doream să fiu într-o zi ca el'. Apoi, i s-a deschis drumul în televiziune / EXCLUSIV


Pentru momentul de pe scenă, vedeta a ales să cânte în română, adăugând unele accente indiene, dorind ca spiritul românesc să se simtă și să transmită emoție în Auditorium. Participarea la eveniment i-a adus o experiență plină de energie, recunoștință și emoții, care i-a influențat atât parcursul profesional, cât și cel personal.

„În momentul spectacolului, când am pășit pe scenă, am simțit pulsul, energia miilor de oameni prezenți acolo și curiozitatea lor. Cel mai neașteptat, dar frumos, sentiment l-am trăit atunci când am revenit în public, după cântare, să iau loc pentru discursul Papei Leon, iar oamenii din diverse colțuri ale lumii îmi mulțumeau pentru momentul de pe scenă, îmi spuneau că au fost atinși de sensibilitatea momentului, de vocea mea și erau curioși să afle mai mult despre mine, despre cântecele pe care le-am cântat, despre limbile în care am cântat. Impresionantă deschiderea și curiozitatea audienței, m-au copleșit. Apoi discursul Papei Leon cred că a rezonat cu sufletele tuturor celor prezenți, la unison. A fost o seară… divină!


E un sentiment aparte sa te afli în fața unei personalități atât de puternice ca cea a Papei Leon. Am păstrat această amintire și într-o fotografie împreună cu Papa Leon, care-mi va aminti mereu de grația divină și de binecuvântarea primită.

În plus, am avut parte și de o altă surpriză care m-a făcut să pun mâna pe telefon și să o sun pe loc pe mama. La Vatican, a zburat special pentru noi, un reprezentant al Ecole Supérieure Robert de Sorbon care a venit să ne onoreze cu diplome. Eu am primit diploma Magister of Arts – Honoris Causa cu zâmbetul până la urechi și cu extrem de multă recunoștință’, a mai adăugat ea.


Iulia Vântur își va petrecere sărbătorile de iarnă în România

La sfârșitul anului 2025, Iulia Vântur își va petrece timpul în România, alături de familie și prieteni, pregătind momente speciale pentru publicul românesc. Artista se va bucura de sărbătorile de iarnă în țară.

Detalii despre proiectele și evenimentele vedetei sunt disponibile pe canalele sale oficiale.

Sursa foto: arhivă