Laura Cosoi a păstrat un ritual de familie după venirea pe lume a fiecăruia dintre copiii săi. Nașterea celei de-a cincea fiice, Nina, nu a făcut excepție, iar după mezina le-a adus surorilor mai mari un dar simbolic, ales cu o semnificație aparte. Iată ce a povestit actrița despre obiectele cu valoare sentimentală pe care le-au primit fetițele sale!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
Laura Cosoi și Cosmin Curticapean formează o familie numeroasă, iar în urmă cu aproape două luni au devenit părinți pentru a cincea oară. Nina, mezina familiei, s-a născut la finalul lunii iulie, iar venirea ei pe lume a fost urmată recent de un alt moment important: botezul micuței.
Actrița și soțul ei au acum cinci fete, iar Laura a avut grijă ca fiecare nouă venire în familie să fie marcată printr-un gest special pentru surorile mai mari. Tradiția a fost păstrată și după nașterea Ninei, care le-a „dăruit’ fetelor câte o bijuterie.
Cuprins
Laura Cosoi, gest special pentru cele cinci fiice după nașterea Ninei
De fiecare dată când familia s-a mărit, Laura Cosoi a pregătit pentru fiicele sale mai mari un mic dar care să marcheze schimbarea și noua formulă a familiei. Și de data aceasta ritualul a fost păstrat, și avut o semnificație aparte.
Mezina le-a „oferit' surorilor mai mari câte o cheie personalizată sub formă de bijuterie, un simbol inspirat de generația copiilor care purtau cheia la gât și care, pentru Laura, vorbește despre independență și libertate.
„Am păstrat un obicei tare drag nouă: de fiecare dată când familia noastră a crescut, bebelușul venit acasă le-a adus surorilor mai mari câte o bijuterie, un dar care să marcheze noua formulă a familiei noastre. De data aceasta, cadoul de la Nina a fost o cheie. Un simbol care duce mai departe ideea «Generației copiilor cu cheia de gât» și care, pentru noi, vorbește despre independență, libertate, încredere și viitor’, a transmis Laura Cosoi în social media, unde a postat un filmuleț înduioșător.
Laura Cosoi își dorește ca cele cinci surori să rămână unite
Pentru Laura Cosoi, darul primit de fete nu este doar un obiect simbolic, ci și o parte din valorile pe care vrea să le transmită copiilor săi. Actrița spune că, dincolo de dorința de a le fi alături în timp ce cresc, își dorește ca fiicele sale să devină femei independente, sigure pe ele și capabile să își aleagă propriul drum.
În același timp, Laura consideră că relația dintre cele cinci surori reprezintă unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le pot avea de-a lungul vieții.
„Ne iubim copiii enorm și ne dorim să fim lângă ele în timp ce cresc, dar poate una dintre cele mai importante forme de iubire este să le pregătim pentru lumea de dincolo de noi. Să știe cine sunt, să aibă curajul să-și aleagă drumul, să fie independente, bune și să aibă încredere că pot deschide singure ușile care le apar în cale. Iar faptul că se au una pe cealaltă este poate cel mai frumos dar’, a fost mesajul Laurei Cosoi.
Laura Cosoi și-a botezat cea de-a cincea fiică în Maramureș
La aproximativ o lună de la naștere, Nina Elisabeta a fost creștinată în Maramureș, loc cu o semnificație aparte pentru familia Laurei Cosoi și a lui Cosmin Curticăpean. Ceremonia a avut loc în aceeași biserică din Baia Sprie în care au fost botezate și celelalte patru fiice ale cuplului. După slujbă, familia și invitații s-au reunit în mijlocul naturii, într-o atmosferă relaxată și apropiată, cu elemente tradiționale, muzică și mult timp petrecut împreună.
Printre cei prezenți s-au numărat și prietene apropiate ale Laurei, precum Adela Popescu și Ada Condeescu, iar o parte dintre invitați au venit inclusiv din străinătate pentru a fi alături de familie. Petrecerea s-a desfășurat în aer liber, iar seara s-a încheiat în jurul focului de tabără.
„Facem botezul tot în Maramureș, acolo unde am repetat figura de patru ori la celelalte fetițe, acum e a cincea oară. Ne place aici zona asta, noi deja am ajuns aici, pregătim pentru invitați tot felul de surprize. E o zonă foarte frumoasă, autentică, are legătură cu valorile noastre, cu principiile de viață. Ne place că, repet, e în aer liber așa, cu cerul înstelat’, declara Laura Cosoi înainte de eveniment.