Mamă a patru copii și cu încă unul pe drum, Laura Cosoi spune că are un program atât de încărcat încât nu are timp de depresie sau momente de tristețe. Actrița recunoaște că, înainte să fie mamă, își permitea să aibă diverse probleme, însă odată ce atenția i-a fost îndreptată spre copii, nu s-a mai confruntat nici cu atacuri de panică, nici alte situații neplăcute.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Viața s-a schimbat total pentru Laura Cosoi de când a devenit mamă. Toate fricile și problemele pe care le avea înainte au dispărut odată cu apariția celor patru fetițe, așa încât acum abia are timp să-și plângă părinții sau să le răspundă prietenilor la telefon.
Cuprins
Laura Cosoi, despre depresie și atacuri de panică
Invitată în cadrul podcastului Elite cu Faier, Laura Cosoi a discutat atât despre carieră, cât și despre viața personală, fiind întrebată direct dacă a trecut vreodată prin episoade de depresie. Actrița a mărturisit că aceste stări au existat într-o perioadă în care viața ei era mult mai aerisită, înainte de a avea copii.
„Asta nu am. (nr. Momente depresive). Trebuie să recunosc faptul că suntem o familie numeroasă. Mai degrabă înainte să fiu mamă, mă durea stomacul de nu știu câte ori pe an și făceam niște crize de stomac de alea nasoale, ba aveam stări de anxietate înainte să mă urc în avion, înainte de drumuri, atacuri de panică. Mai înainte aveam atacuri de panică.
Când a început viața mea să se umple, în sensul de full, nu mai am nicio problemă, nu mai am nicio depresie, nu mai plâng, nu mai am când, iar aici o să-l citez pe soț care spune: „Laura, la țară, oamenii care muncesc toată ziua, n-au problemele astea de somn, depresie„.
Nu au când, că stau toată ziua cu capul în soare, vara, iarna îngheață. Nu au când, muncesc câmpul. Tu de ce crezi că problema este la oraș mai mult, iar oamenii care se caută mai mult, află mai multe’, a povestit Laura Cosoi.
Laura Cosoi nu are timp nici să-i fie dor de părinți
Laura Cosoi spune că ritmul alert al vieții de familie a schimbat complet modul în care își trăiește emoțiile.
„Pur și simplu nu am când să-mi fie dor de părinții mei, nu apuc să conțin încă lipsa lor atât de mult. Dar acum începe să fie din ce în ce mai greu. Parcă abia acum, după doi ani de când nu o am pe mama, parcă mai mult încep să realizez că nu e.
Atât de multe s-au întâmplat în doi ani, cu copiii, proiectele, nu apuc să-mi sun sora, să vorbim. Oamenii mă sună, de obicei, după-amiaza, când eu stau cu copiii. N-ai cum să dai de mine după-amiaza, orice ar fi. Pot să răspund cel mult la un mesaj, dar nu am cum să stau la povești, din păcate’, a mai povestit vedeta.