Laura Cosoi nu agreează eticheta de „mamă eroină”. Cât de mult contează ajutorul soțului ei, Cosmin Curticăpean, în creșterea celor patru fiice: „Am ales bine. Nu pică din cer!”

.

Laura Cosoi crește patru fiice, călătorește des și încă mai joacă în diferite proiecte, dar spune că nu agreează eticheta de „mamă eroină'. Actrița mărturisește că, la fel ca toți părinții, duce lupte ascunse și și nu de puține ori s-a simțit copleșită de ceea ce se întâmplă în viața ei. Însă soțul ei, Cosmin Curticăpean, o ajută enorm și este foarte implicat în creșterea fetițelor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean formează unul dintre cele mai solide și frumoase cupluri din showbiz, fiind căsătoriți de 10 ani. Împreună au patru fetițe care le aduc zilnic bucurie: Rita, Vera, Lara și micuța Aida. Mezina s-a alăturat familiei vara trecută, după o perioadă dificilă pentru actriță, marcată de pierderea mamei sale.


Citește și: Cum își educă fiicele Laura Cosoi și soțul ei, și cine îi ajută când au nevoie: ‘Rita începe să fie conștientă de corpul ei, de cum se mișcă, de dans’. Pleacă toți cu rulota, în vacanță / EXCLUSIV

Laura Cosoi nu agreează eticheta de „mamă eroină’

Laura Cosoi a declarat că nu se vede ca o „mamă eroină’, explicând că, la fel ca toți părinții, duce lupte ascunse, are momente de îndoială și zile în care se simte copleșită.

„Nu mă văd ca o mamă eroină. Dacă ar știi oamenii că și în mine sunt atâtea lupte pe care le duc și atâtea semne de întrebare și zile în care sunt copleșită și plâng…Simt câteodată că mi se întinde creierul și sunt ca un elastic…’, a declarat, pentru Click.ro, Laura Cosoi.

Citește și: Ce vedete au venit să-l susțină pe Nicușor Dan la învestire. Delia și Lora au făcut poze cu el, Laura Cosoi i-a lăudat discursul: „Un gest rar’


Cât de mult contează ajutorul soțului în creșterea copiilor

Laura Cosoi vorbește deschis despre provocările și bucuriile vieții de familie. Actrița, căsătorită cu Cosmin Curticăpean, spune că iubirea și sprijinul soțului sunt cheia echilibrului într-o familie numeroasă, cu patru fetițe.

„Am ales bine! Nu pică din cer! Iubirea este liantul care te leagă și din iubire faci cele mai multe lucruri pentru familie. Cele mai importante aspecte sunt legate de valorile pe care le insuflăm copiilor și care sunt comune, credința în Dumnezeu, masa în familie, conexiunea cu natura, să petrecem cât mai mult timp liberi, în natură, fără jucării, comunicarea și joaca între fetițe. Le lăsăm să se joace destul de mult. Le lăsăm cu telefoanele când plecăm în vacanță, în avion, de câteva ori pe an’, mai spune Laura Cosoi.


Citește și: Simon Leviev, „escrocul de pe Tinder’ din documentarul Netflix, a fost arestat de Interpol! Cum a fost capturat bărbatul care păcălea femeile ca să-i împrumute bani

Citește și: Brad Everett Young din „Anatomia lui Grey' a murit, la 46 de ani, într-un accident de mașină, în Los Angeles. Cum s-a întâmplat tragedia


Ce temeri are actrița în rolul de mamă

Actrița recunoaște că se îngrijorează că greșelile ei ar putea afecta dezvoltarea fetițelor, fiind atentă la posibilele tentații cu care se confruntă copiii.

„Sunt adicții despre care povestesc mamele în grupul meu. Mamele se tem și de droguri dar se tem foarte mult și de gadgeturi, se tem foarte mult și de consumul de zahăr, ambalaje și multe alte adicții. Mie îmi este frică foarte tare ca greșelile pe care le fac în raport cu copiii mei să nu fie ireparabile. Aș vrea să nu fie ceva fundamental greșit, să fie greșeli mai mici care să nu afecteze copiii în dezvoltare’, a încheiat actrița.

Sursa foto: Facebook & Instagram