Ministerul Afacerilor Externe și consulatul României în Dubai au avut primele reacție în cazul fiicei lui Victor Ponta, care a fost dată jos din autocarul cu care urma să fie repatriată din Emiratele Arabe Unite. Fiica fostului premier face parte dintr-un grup de copii minori blocați în Dubai, copii care au prioritate la îmbarcarea pentru repatriere, în condițiile atacurilor Iranului din Dubai.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
MAE și consulatul României în Dubai, reacții în cazul fiicei minore a lui Victor Ponta, care nu a fost ajutată de autorități să se întoarcă în Dubai. Avionul în care trebuie să se îmbarce și fiica lui Victor Ponta, Irina, minoră în vârstă de 17 ani, ar urma să plece mâine dimineața la ora 5:00 din Oman. Zborul are indicativul „repatriere minori fără însoțitori’.
Cuprins
MAE, reacție în cazul fiicei minore a lui Victor Ponta care nu a fost ajutată să ajungă în țară din Dubai
Conform surselor România TV, deplasarea către Oman se face cu autocare, la bord aflându-se copii, cetățeni români și persoane cu afecțiuni medicale. Printre acești copii s-a aflat și Irina, care se afla într-un buncăr al consulatului din Dubai, însă a fost coborâtă din autocar. Ministra ar fi sunat și ar fi intervenit personal, întrucât repatrierea fiicei lui Victor Ponta i-ar fi „stricat imaginea dacă era repatriată.’
Potrivit și surselor Gândul Oana Țoiu a intervenit personal, prin telefon, pentru a o opri pe Irina Ponta să se urce în avion.
„Nu știu absolut nimic despre fata nimănui, nu am nicio listă nominală a persoanelor care s-au urcat în avion. În primul rând, nu-mi este clar despre ce avion vorbim. În acest moment sunt în un curs, multiple eforturi, în mai multe dintre țările din regiune pe care le derulează România. Există în curs de pregătire un zbor de evacuare.
În acest moment, România derulează pregătirile pentru o operațiune de evacuare umanitară, care se referă la copiii, respectiv persoane cu nevoi medicale urgente, care se desfășoară în cadrul mecanismului european pentru protecție civilă activat de România.
Aceste pregătiri sunt în curs acum, când avem noi această discuție, și urmează să dăm informații suplimentare legate de când ar putea să aibă loc un asemenea zbor. Zborul ar urma să vină din Oman. Am spus, copiii și persoane cu probleme medicale. Suntem de acum 5 zile și nopți în celulă de criză, inclusiv cu doamna ministră.
Ceea ce pot să vă garantez este că nimeni din Ministerul de Externe, fie diplomat de carieră, fie la nivel politic, deci nici doamna ministru, nici colegii din ambasadă, nu fac niciun fel de liste pe criterii de nume și de persoane.
Nici o persoană din Ministerul de Externe, indiferent de poziția acestuia, nu intervine pentru persoane nominale’, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea.
Potrivit unor surse, Oana Țoiu i-ar fi amenințat pe angajații consulatului că îi demite dacă fiica lui Victor Ponta va urca în autocar. Fostul premier Victor Ponta a confirmat pentru Gândul că ministra de Externe, Oana Țoiu, a dat ordinul direct ca fata sa să nu urce în autocar: ‘Vreau să o vedem acasă întâi’
Consulul General al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, despre cazul fiicei lui Victor Ponta
Contactat de Gândul în legătură cu cazul fiicei minore a lui Victor Ponta, căreia Oana Țoiu i-a interzis întoarcerea în România cu grupul de elevi cu care era în Dubai, consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, a transmis: „Sincer nu îmi pasă’.
Redăm în continuare transcriptul discuției dintre reporterul Gândul și Consulul General al României în Dubai, Viorel Riceard Badea:
Reporter Gândul: Dar cum stau lucrurile?
Riceard Badea: Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta.
Reporter Gândul: Şi nu v-ați interesat să vedeți dacă este adevărat sau nu, că totuși este o acuzație destul de gravă?!
Riceard Badea: Mă credeţi că nu mă interesează? De ce m-ar interesa?
Reporter Gândul: Cum să nu vă intereseze că unui copil i s-a refuzat accesul? De ce? Pe ce motiv?
Riceard Badea: Da, îmi pare rău! Dacă se constată aşa nu e în regulă, sunt de acord cu dvs. Nu am avut cum să ştiu chestia asta pentru că eu eram cu oameni, mă înţelegeţi, pe trei telefoane….
Reporter Gândul: Eu v-am înţeles, dar aţi spus dacă se constată. Cine să constate dacă pe dvs nu vă interesează?
Riceard Badea: Repet, eram ocupat cu altceva, cu situaţia românilor…
Reporter Gândul: Şi acum, că v-am spus, puteţi să vă interesaţi, să vedeţi dacă este aşa?
Riceard Badea: O să mă interesez.
Reporter Gândul: Şi puteţi să-mi spuneţi şi mie?
Riceard Badea: Dacă răspund la telefon, sigur!
Reporter Gândul: În următoarea jumătate de oră, se poate?
Riceard Badea: Sper, dacă am timp, vă dau(nr. telefon).
Reporter Gândul: Vă rog să vă faceţi!