Maria Avram de la Insula iubirii a vrut să se sinucidă după ce a aflat că Marius, soțul ei, a înșelat-o. Concurenta emisiunii de la Antena 1 a povestit pe rețelele de socializare că timp de șapte luni a trăit clipe extrem de grele, s-a învinovățit pentru infidelitatea partenerului ei și a ajuns să creadă că viața ei nu mai are sens. Iată ce dezvăluiri șocante a făcut ea recent!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
După mai multe luni de frământări și durere, Maria Avram a recunoscut că a avut gânduri de suicid atunci când a descoperit infidelitatea soțului ei, Marius. Concurenta de la Insula iubirii a spus că s-a învinovățit pentru tot ce s-a întâmplat și că schimbările din viața lor de cuplu nu au dus la ceva bun.
Cuprins
Maria Avram de la Insula iubirii a vrut să se sinucidă după ce a aflat că Marius, soțul ei, a înșelat-o
Într-un live pe care l-a făcut pe platforma de socializare TikTok, Maria Avram a mărturisit că a trecut printr-o perioadă extrem de grea după ce a aflat că soțul ei, Marius, a înșelat-o. Ea a fost la un pas de a se sinucide, dar a încercat să înțeleagă situația și să vadă unde au apărut greșelile în relație.
Concurenta de la Insula iubirii a mai explicat că relația lor s-a schimbat după ce s-au mutat într-un alt oraș din Anglia, unde au apărut noi anturaje și tentații. Potrivit acesteia, și munca intensă și ritmul diferit dintre ea și soțul său ar fi putut contribui la problemele din cuplu.
„Eu m-am învinovățit foarte mult pentru perioada cu înșelatul. Timp de 7 luni am avut niște momente și niște experiențe greu de descris. Nu vreți să știți prin ce am trecut. Am avut momente în care m-am gândit chiar să îmi iau viața, pentru că m-am gândit că e vina mea că m-a înșelat.
Am stat, m-am gândit, am discutat. Eu știu unde sunt problemele. În Anglia, libertatea asta îți ia cumva mințile, uneori, la un anumit nivel. Noi am locuit într-o perioadă foarte lungă de timp într-o zonă și nu erau prea multe distracții sau chestii de genul acesta. Când ne-am mutat unde am stat acum au intervenit tot felul de anturaje și prieteni. Greșeala mea a fost că nu mi-am dat seama că se duce într-o altă direcție, ca sa zic așa. Acolo am greșit eu. Așa că nu vă gândiți că nu îl ascultam. Îl ascultam.
Eu cred că mai este chestia, pe lângă asta, dacă el a văzut cât de mult lucrez eu, el a stagnat acolo și poate ajunsese să se simtă inferior. Dar nu a făcut-o pentru că a vrut-o’, a spus Maria Avram în timpul live-ului de pe TikTok.
Concurenta de la Insula Iubirii a păstrat scrisorile de dragoste dintre ea și Cătălin Brînză
Într-o altă postare pe care a făcut-o pe rețelele de socializare, Maria Avram a mărturisit că a păstrat scrisorile de dragoste dintre ea și Cătălin Brînză. Biletele de pe insulă nu sunt rupte, iar concurenta de la Insula iubirii le-a citit la finalul emisiunii, chiar la ultimul bonfire al reality show-ului.
„Ești un om minunat, îți mulțumesc pentru că ești aici. Nu vreau să dau frâu liber sentimentelor. Nu știu ce se întâmplă cu mine, mă simt copil în preajma ta. Orice lucru vine în viață cu un scop. Promit că-l voi înțelege și sper că vei rămâne același om care ești aici și afară. Ce am scris acolo? Te iubesc și te vreau de soț? L-am învățat pe din afară. Aici am toate biletele de pe insulă. La final de emisiune le voi citi pe toate. Nu este niciun bilet rupt’, a declarat concurenta pe TikTok.
De ce au decis Maria și Marius Avram să participe la Insula iubirii
Maria și Marius Avram formează un cuplu de peste un deceniu și trăiesc în Marea Britanie. Cei doi parteneri de viață sunt căsătoriți și au planuri mari de viitor împreună.
Ei au acceptat provocarea de a participa la sezonul 9 al emisiunii Insula iubirii de la Antena 1, unde și-au pus la încercare atât relația, cât și limitele personale. Marius, care greșise în trecut față de soția lui, a intrat în show hotărât să îi arate că poate fi de încredere.
Cu toate acestea, pe parcursul celor 21 de zile petrecute în Thailanda, situația s-a schimbat neașteptat, iar lucrurile nu au mers așa cum spera. El s-a apropiat foarte mult de ispita Oana Monea, iar concurenta a creat o legătură specială cu ispita masculină Cătălin Brînză.
Sursa foto: Facebook/ Instagram