Pe scenă și chiar și dincolo de cortină, Maria Buză e energie, emoție și bucurie. Într-un interviu de colecție pentru VIVA!, artista vorbește deschis despre fragilitate, despre trac și despre felul în care se recompune înainte de fiecare spectacol. Artist complet, ea își dorește, înainte de toate, să rămână sinceră – cu sine și cu cei din jur. Iată ce confesiuni copleșitoare la 30 de ani de la debutul în carieră a făcut Maria Buză!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Cuprins
„Unii mă știu ca actriță, alții ca interpretă de muzică populară sau ușoară (pop, cum vă place vouă să spuneți), iar alții nu mă știu deloc', scrii tu în prezentarea de pe Facebook în care îți inviți urmăritorii să te descopere. Tu cum te-ai descrie? Cum se vede Maria Buză pe sine, ca artist, dar mai ales ca om?
Nu știu ce fel de om sunt și cum aș putea eu să mă descriu. Nu mă înnebunesc întotdeauna după mine. Dar, hai să spun totuși ce fel de om mi-ar plăcea să fiu! Un om simplu, cinstit, corect, cu caracter și principii sănătoase, altruist, un prieten sincer și adevărat, un coleg de scenă generos, cu pasiune pentru meserie. O soție iubitoare, o mamă fericită și o cântăreață… bună la suflet! (zâmbește) Un actor e ca o răsuflare a vieților personajelor în ochii spectatorului! Spectatorul pleacă de la o piesă de teatru cu o bucățică mică din tot ce a trăit actorul pe scenă.
Cuprins
Maria Buză, confesiuni la 30 de ani de la debutul în carieră
În interviul trecut, îmi spuneai că pentru tine unul dintre cele mai dificile, dar și emoționante momente din carieră a fost, în studenție, când ai debutat pe scena Teatrului Național în spectacolul „O batistă în Dunăre'. Au fost, ulterior, momente care te-au făcut să te îndoiești de tine… poate din cauza emoțiilor, a tracului?
Da, așa e, am debutat pe prima scenă a țării, la Teatrul Național I.L. Caragiale. Sunt mândră de asta și, încă o dată, amintesc numele domnului profesor Ion Cojar, care a regizat această minunată piesă și care m-a încredințat acestei scene, punându-mă alături de mari actrițe, precum Leopoldina Bălănuță, Mariana Mihuț, Ileana Stana-Ionescu, Tania Popa, Rodica Popescu Bitănescu, Tamara Crețulescu, și a avut încredere în mine.
Emoții mai mari cum trăiam în acel spectacol nu am mai avut, cred, niciodată. Înțepeneam, rămâneam fără răsuflare în preajma dumnealor, în culise. Asta este partea cea mai grea a acestei meserii. Emoția, tracul. Reușești să depășești starea asta, e bine, că pe urmă totul este viu și începe viața pe scenă. Frumos și minunat! Starea de grație!
Ai fost mereu o prezență veselă și tonică… De câte ori ai urcat pe scenă și ți-ai dus rolul cu bine până la capăt, în timp ce în sufletul tău era furtună?
Chiar în aceste clipe când răspund și scriu aceste rânduri, am niște neliniști și frământări legate de cum să fac să rezolv niște situații ce nu îmi dau pace, dar, cu toate astea, atunci când am spectacol sau trebuie să merg la un concert, toate astea le dau la o parte și mă îngrijesc de rol, de colegi, de care mă bucur de fiecare dată, mă aranjez, mă pregătesc și îmi văd de spectacol. E greu, dar această disponibilitate interioară o are orice actor. Suntem pregătiți în școala de teatru și film pentru răul din viață și binele de pe scenă.
Ce rol și-ar fi dorit Maria Buză să joace
Ce rol ți-a rămas în suflet și de ce? Poate unul care nu a fost neapărat cel mai aplaudat… sau la care poate mai visezi. Ți s-a întâmplat să refuzi vreodată un rol și apoi să regreți?
Mi s-au propus atât de puține roluri, că nu mi-am putut permite extravaganța de a refuza. Mi-ar fi plăcut, am și fost la casting de două ori chiar, să joc unul dintre cele două roluri principale din musicalul „Chicago', Roxie Hart sau Velma Kelly. Dar rolurile acestea principale erau adjudecate. Așa că mai puteam spera la orice rol, oricât de mic: figurație, corp balet, orice, doar să ajung în spectacol, pentru că îmi doream asta foarte mult. N-a fost să fie în niciun fel.
Au urmat altele, și toate mi s-au împlinit, până la urmă. Dar genul de teatru musical, în complexitatea lui – teatru, muzică, dans – rămâne visul meu. Cu ocazia asta, vă invit la Teatrul Național de Operetă, la musicalul „Te iubesc, te vreau, dar te schimbi', în regia lui Victor Bucur. Vă aștept!