Mesajul lui Klaus Iohannis după moartea lui Ion Iliescu. În mesajul lui, fostul președinte al României a amintit de impactul mandatelor fostului șef al statului asupra României și a transmis condoleanțe familiei. Ion Iliescu s-a stins din viață ieri, pe data de 5 august, la vârsta de 95 de ani, după o luptă grea cu cancerul pulmonar.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Ion Iliescu a murit la 95 de ani, pe 5 august 2025, la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu’. Fostul președinte al României era internat din luna iunie și suferea de cancer pulmonar.
Cuprins
Mesajul lui Klaus Iohannis după moartea lui Ion Iliescu
Klaus Iohannis a transmis un mesaj după moartea lui Ion Iliescu, fostul șef al statului. În mesajul său, fostul președinte al României a amintit de impactul mandatelor lui Ion Iliescu asupra României și a transmis condoleanțe familiei.
„Primul Preşedinte ales al României post-decembriste, Ion Iliescu, s-a stins din viaţă. Mandatele sale de preşedinte au avut un impact semnificativ asupra României. Transmit condoleanţe soţiei şi celor apropiaţi! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!’, se arată într-un mesaj al fostului preşedinte al României, conform Agerpres.
Amintim că Ion Iliescu a condus România în trei mandate: ca președinte al CFSN între 1989 și 1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992 – 1996 și 2000 – 2004.
Ce au transmis Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu
Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au transmis mesaje după moartea lui Ion Iliescu. Ei și-au exprimat regretul pentru decesul fostului președinte al României.
„Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte’, a scris Nicuşor Dan pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989. A deținut funcția de șef al statului timp de două mandate și a condus principalul partid de stânga al acelor ani.
În timpul mandatului său au fost adoptate documente și decizii care au influențat direcția României, între care Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003, acte care au stat la baza unor schimbări majore în plan politic și instituțional.
Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică. Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia. Transmit condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor apropiați’, a transmis Ilie Bolojan.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a fostului președinte al României Ion Iliescu. În aceste momente de durere, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați și tuturor care l-au cunoscut și prețuit.
O personalitate marcantă a istoriei recente, Ion Iliescu, primul președinte al României democratice, a avut o contribuție majoră în momente definitorii pentru destinul românilor, precum aderarea la NATO și Uniunea Europeană. Pentru mine și colegii mei din PSD, Ion Iliescu rămâne liderul social-democrat care a marcat fundamental evoluția partidului, un politician care a demonstrat o profundă empatie față de toți cei aflați în dificultate.
Indiferent de opiniile divergente, contribuția sa la tranziția spre democrație a țării rămâne parte a memoriei colective. Dumnezeu să-l odihnească în pace!’, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
„România a pierdut astăzi una dintre cele mai influente personalități ale istoriei sale recente. Ion Iliescu, lider emblematic al social-democrației românești, a fost o figură definitorie pentru tranziția țării noastre către valorile democratice și europene după Revoluția din decembrie 1989.
În calitate de președinte al României și conducător al celui mai important partid de stânga, a jucat un rol esențial în stabilizarea și reconstrucția democratică a statului român. A contribuit decisiv la deschiderea drumului României către NATO și Uniunea Europeană, promovând o viziune strategică în acest sens. Declarația de la Snagov din 1995 și revizuirea Constituției din 2003 rămân momente definitorii ale acestui parcurs.
Ion Iliescu a crezut în dialog, echilibru și solidaritate. A fost un intelectual autentic, un om al ideilor și al principiilor, care a promovat constant valorile sociale și binele comun. Într-o carieră politică de excepție, s-a distins prin calm, consecvență și rațiune.
Transmit un omagiu de respect și recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat pentru România și pentru Partidul Social Democrat! Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!’, a scris și Marcel Ciolacu în mediul online.
Ion Iliescu a murit la 95 de ani
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață pe data de 5 august 2025, în Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ din Capitală. Fostul șef al statului era spitalizat din iunie și avea cancer pulmonar.
„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viață, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viața, demnitatea și respectul pentru pacienții săi’, au transmis reprezentanții spitalului pe Facebook.
Sursa foto: Facebook