Michelle Obama vine pentru prima dată în România, în septembrie. Fosta Primă Doamnă a SUA participă la un eveniment internațional la București

.

În septembrie, Bucureștiul devine gazda unei manifestări de amploare: fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, vine pentru prima dată în România și va urca pe scena Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie, pentru a împărtăși povestea sa de viață și lecțiile care au inspirat milioane de oameni din întreaga lume.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Pe 17 septembrie, Bucureștiul va găzdui un moment istoric: Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite și una dintre cele mai influente voci ale lumii contemporane, va urca pe scena Impact Bucharest pentru a împărtăși publicului român povestea sa de viață, lecțiile învățate și viziunea asupra leadershipului autentic.

Michelle Obama vine pentru prima dată în România, în septembrie


Impact Bucharest, cel mai important eveniment de business și tehnologie din Europa de Sud-Est, va avea loc în perioada 17–18 septembrie 2025 și va reuni peste 2.000 de participanți din România și din alte țări europene. Printre temele abordate se numără inovația, digitalizarea, sustenabilitatea, leadershipul și viitorul orașelor.

Prezența lui Michelle Obama la această ediție este considerată punctul culminant al conferinței. Ea va participa la o discuție moderată, în care va vorbi despre parcursul său personal – de la copilăria modestă în South Side, Chicago, până la rolul de Primă Doamnă a celei mai puternice națiuni din lume – și despre modul în care și-a folosit influența pentru a promova educația, sănătatea și egalitatea de șanse.

Citește și: Michelle Obama răspunde zvonurilor despre divorțul de Barack Obama: „Aș fi putut lua multe decizii cu ani în urmă, dar nu mi-am acordat libertatea de a le lua'

Este pentru prima dată când Michelle Obama vizitează România, iar discursul său este așteptat cu emoție de publicul larg, liderii din business, educație și administrație. Organizatorii Impact Bucharest promit o experiență inspirațională, care va aduce în prim-plan teme esențiale pentru viitorul societății: echitate, responsabilitate, implicare civică și puterea de a transforma obstacolele în oportunități.


Michelle Obama, o poveste inspirațională

Crescută în cartierul modest South Side din Chicago, Michelle Obama a învățat de mică ce înseamnă perseverența, demnitatea și munca grea. Tatăl ei, Fraser Robinson, era angajat la compania de apă a orașului și suferea de scleroză multiplă, iar mama, Marian, secretară, a fost mereu stâlpul familiei. Într-un mediu în care așteptările erau limitate, Michelle s-a încăpățânat să viseze mai departe.

A fost o elevă excepțională, a absolvit Universitatea Princeton și apoi Facultatea de Drept de la Harvard, două dintre cele mai prestigioase instituții din lume. După terminarea studiilor, s-a angajat la firma de avocatură Sidley Austin LLP, unde, în 1989, l-a cunoscut pe Barack Obama (63) – un stagiar carismatic, cu idei mari și o viziune clară despre schimbare. Deși inițial a fost reticentă, relația lor a evoluat rapid, iar cei doi s-au căsătorit în 1992, în același cartier în care Michelle crescuse.


Au format o echipă puternică, susținându-se reciproc în carieră și în viața de familie. Înainte de a ajunge la Casa Albă, și-au crescut fiicele, Malia și Sasha, în spiritul valorilor simple: respect, responsabilitate și empatie. Chiar și în timpul celor opt ani ca Primă Doamnă, Michelle a rămas profund ancorată în rolul de mamă, considerând că aceasta este cea mai importantă realizare a vieții sale.


Michelle Obama (61) este autoarea bestsellerurilor Becoming și The Light We Carry, cărți care au atins inimile a milioane de cititori din întreaga lume. A câștigat un Premiu Grammy pentru versiunea audio a autobiografiei sale și a devenit un simbol global al empatiei, forței interioare și curajului de a schimba lumea. În calitate de fondatoare a Girls Opportunity Alliance, militează pentru educația adolescentelor din întreaga lume. Prin compania de producție Higher Ground, creată împreună cu soțul său, Barack Obama, a produs documentare premiate, precum American Factory, distins cu un Oscar.


Cu dorința de a ajunge la audiențe noi și variate, Michelle Obama a intrat în lumea podcasturilor, lansând The Michelle Obama Podcast pe Spotify și Michelle Obama: The Light Podcast pe Audible. La apariția sa în 2020, primul podcast a devenit cel mai de succes original din istoria Spotify, atrăgând mai multe ascultătoare de peste 40 de ani decât orice alt podcast de până atunci.

În acest an, a lansat podcastul IMO alături de fratele ei, Craig Robinson – un format extrem de apreciat, în care cei doi răspund sincer întrebărilor despre viață și provocările cotidiene ale oamenilor.