Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au format un cuplu timp de aproximativ 11 ani, relație care a rămas discretă în ceea ce privește tensiunile din culise. După moartea celebrului sportiv, vedeta a ales inițial să păstreze tăcerea asupra modului în care a fost tratată de familia acestuia, însă ulterior a ieșit public cu declarații extrem de dure. Într-un nou mesaj, ea revine cu clarificări tât pentru familia lui Felix, cât și pentru presa din Austria, susținând că a fost pusă într-o lumină nedreaptă și că îi este contestată integritatea personală.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Cuprins
După dispariția lui Felix Baumgartner în 2025, Mihaela Rădulescu a făcut primele declarații publice care au șocat prin tonul lor, acuzând că i-au fost îngrădite drepturi și că a fost tratată incorect de familia acestuia. La acel moment, vedeta a vorbit despre accesul restricționat în locuințele comune și despre tensiuni legate de bunurile personale.
Ulterior, Rădulescu a revenit cu un mesaj amplu, postat pe rețelele sociale, în care răspunde direct criticilor și face o prezentare detaliată a activității sale profesionale și personale, într-un demers pe care îl leagă de imaginea sa publică și de relația cu regretatul sportiv.
Cuprins
Mihaela Rădulescu, mesaj direct la adresa familiei lui Felix Baumgartner, după ce a fost acuzată că a vrut să profite de averea lui
Recent, după cum a promis anterior, Mihaela Rădulescu a revenit cu un text amplu, adresat inclusiv presei din Austria și familiei fostului ei partener, în care își apără atât cariera, cât și imaginea publică.
„Un mic reminder pentru presa din Austria și pentru alți austrieci confuzi, inclusiv familia lui Felix Baumgartner. Am fost puțin ocupată în toți acești ani cât am fost cu Felix, pentru că asta sunt eu: o fată din România care muncește din greu! Am început la 18 ani și nu m-am oprit niciodată să-mi câștig singură banii, faima, premiile și toate celelalte.’
< blockquote class="instagram-media" data-instgrm-captioned data-instgrm-permalink="https://www.instagram.com/reel/DXpf3PnOcX7/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" data-instgrm-version="14" style=" background:#FFF; border:0; border-radius:3px; box-shadow:0 0 1px 0 rgba(0,0,0,0.5),0 1px 10px 0 rgba(0,0,0,0.15); margin: 1px; max-width:540px; min-width:326px; padding:0; width:99.375%; width:-webkit-calc(100% - 2px); width:calc(100% - 2px);" > < div style="padding:16px;" > < a href="https://www.instagram.com/reel/DXpf3PnOcX7/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" style=" background:#FFFFFF; line-height:0; padding:0 0; text-align:center; text-decoration:none; width:100%;" target="_blank" > < div style=" display: flex; flex-direction: row; align-items: center;" > < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; flex-grow: 0; height: 40px; margin-right: 14px; width: 40px;" > < /div > < div style="display: flex; flex-direction: column; flex-grow: 1; justify-content: center;" > < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; margin-bottom: 6px; width: 100px;" > < /div > < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; width: 60px;" > < /div > < /div > < /div > < div style="padding: 19% 0;" > < /div > < div style="display:block; height:50px; margin:0 auto 12px; width:50px;" > < svg width="50px" height="50px" viewBox="0 0 60 60" version="1.1" xmlns="https://www.w3.org/2000/svg" xmlns:xlink="https://www.w3.org/1999/xlink" > < g stroke="none" stroke-width="1" fill="none" fill-rule="evenodd" > < g transform="translate(-511.000000, -20.000000)" fill="#000000" > < g > < path d="M556.869,30.41 C554.814,30.41 553.148,32.076 553.148,34.131 C553.148,36.186 554.814,37.852 556.869,37.852 C558.924,37.852 560.59,36.186 560.59,34.131 C560.59,32.076 558.924,30.41 556.869,30.41 M541,60.657 C535.114,60.657 530.342,55.887 530.342,50 C530.342,44.114 535.114,39.342 541,39.342 C546.887,39.342 551.658,44.114 551.658,50 C551.658,55.887 546.887,60.657 541,60.657 M541,33.886 C532.1,33.886 524.886,41.1 524.886,50 C524.886,58.899 532.1,66.113 541,66.113 C549.9,66.113 557.115,58.899 557.115,50 C557.115,41.1 549.9,33.886 541,33.886 M565.378,62.101 C565.244,65.022 564.756,66.606 564.346,67.663 C563.803,69.06 563.154,70.057 562.106,71.106 C561.058,72.155 560.06,72.803 558.662,73.347 C557.607,73.757 556.021,74.244 553.102,74.378 C549.944,74.521 548.997,74.552 541,74.552 C533.003,74.552 532.056,74.521 528.898,74.378 C525.979,74.244 524.393,73.757 523.338,73.347 C521.94,72.803 520.942,72.155 519.894,71.106 C518.846,70.057 518.197,69.06 517.654,67.663 C517.244,66.606 516.755,65.022 516.623,62.101 C516.479,58.943 516.448,57.996 516.448,50 C516.448,42.003 516.479,41.056 516.623,37.899 C516.755,34.978 517.244,33.391 517.654,32.338 C518.197,30.938 518.846,29.942 519.894,28.894 C520.942,27.846 521.94,27.196 523.338,26.654 C524.393,26.244 525.979,25.756 528.898,25.623 C532.057,25.479 533.004,25.448 541,25.448 C548.997,25.448 549.943,25.479 553.102,25.623 C556.021,25.756 557.607,26.244 558.662,26.654 C560.06,27.196 561.058,27.846 562.106,28.894 C563.154,29.942 563.803,30.938 564.346,32.338 C564.756,33.391 565.244,34.978 565.378,37.899 C565.522,41.056 565.552,42.003 565.552,50 C565.552,57.996 565.522,58.943 565.378,62.101 M570.82,37.631 C570.674,34.438 570.167,32.258 569.425,30.349 C568.659,28.377 567.633,26.702 565.965,25.035 C564.297,23.368 562.623,22.342 560.652,21.575 C558.743,20.834 556.562,20.326 553.369,20.18 C550.169,20.033 549.148,20 541,20 C532.853,20 531.831,20.033 528.631,20.18 C525.438,20.326 523.257,20.834 521.349,21.575 C519.376,22.342 517.703,23.368 516.035,25.035 C514.368,26.702 513.342,28.377 512.574,30.349 C511.834,32.258 511.326,34.438 511.181,37.631 C511.035,40.831 511,41.851 511,50 C511,58.147 511.035,59.17 511.181,62.369 C511.326,65.562 511.834,67.743 512.574,69.651 C513.342,71.625 514.368,73.296 516.035,74.965 C517.703,76.634 519.376,77.658 521.349,78.425 C523.257,79.167 525.438,79.673 528.631,79.82 C531.831,79.965 532.853,80.001 541,80.001 C549.148,80.001 550.169,79.965 553.369,79.82 C556.562,79.673 558.743,79.167 560.652,78.425 C562.623,77.658 564.297,76.634 565.965,74.965 C567.633,73.296 568.659,71.625 569.425,69.651 C570.167,67.743 570.674,65.562 570.82,62.369 C570.966,59.17 571,58.147 571,50 C571,41.851 570.966,40.831 570.82,37.631" > < /path > < /g > < /g > < /g > < /svg > < /div > < div style="padding-top: 8px;" > < div style=" color:#3897f0; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; font-style:normal; font-weight:550; line-height:18px;" > Vezi această postare pe Instagram < /div > < /div > < div style="padding: 12.5% 0;" > < /div > < div style="display: flex; flex-direction: row; margin-bottom: 14px; align-items: center;" > < div > < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; height: 12.5px; width: 12.5px; transform: translateX(0px) translateY(7px);" > < /div > < div style="background-color: #F4F4F4; height: 12.5px; transform: rotate(-45deg) translateX(3px) translateY(1px); width: 12.5px; flex-grow: 0; margin-right: 14px; margin-left: 2px;" > < /div > < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; height: 12.5px; width: 12.5px; transform: translateX(9px) translateY(-18px);" > < /div > < /div > < div style="margin-left: 8px;" > < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; flex-grow: 0; height: 20px; width: 20px;" > < /div > < div style=" width: 0; height: 0; border-top: 2px solid transparent; border-left: 6px solid #f4f4f4; border-bottom: 2px solid transparent; transform: translateX(16px) translateY(-4px) rotate(30deg)" > < /div > < /div > < div style="margin-left: auto;" > < div style=" width: 0px; border-top: 8px solid #F4F4F4; border-right: 8px solid transparent; transform: translateY(16px);" > < /div > < div style=" background-color: #F4F4F4; flex-grow: 0; height: 12px; width: 16px; transform: translateY(-4px);" > < /div > < div style=" width: 0; height: 0; border-top: 8px solid #F4F4F4; border-left: 8px solid transparent; transform: translateY(-4px) translateX(8px);" > < /div > < /div > < /div > < div style="display: flex; flex-direction: column; flex-grow: 1; justify-content: center; margin-bottom: 24px;" > < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; margin-bottom: 6px; width: 224px;" > < /div > < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; width: 144px;" > < /div > < /div > < /a > < p style=" color:#c9c8cd; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; line-height:17px; margin-bottom:0; margin-top:8px; overflow:hidden; padding:8px 0 7px; text-align:center; text-overflow:ellipsis; white-space:nowrap;" > < a href="https://www.instagram.com/reel/DXpf3PnOcX7/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" style=" color:#c9c8cd; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; font-style:normal; font-weight:normal; line-height:17px; text-decoration:none;" target="_blank" > O postare distribuită de Mihaela Schwartzenberg (@mihaelaradulescuschwartzenberg) < /a > < /p > < /div > < /blockquote >
< script async src="//www.instagram.com/embed.js" > < /script > Vedeta a detaliat apoi parcursul său profesional și personal:
„Mi-am crescut copilul cu toată inima, am fost acolo pentru el la fiecare meci, concurs, petrecere, oră de sport, teme și povești de seară. Mi-am iubit bărbatul nebunește și am zburat în toată lumea pentru el. Dar munca mea a fost la fel de importantă: fiecare poză de aici spune o poveste despre emisiunile mele TV, coperțile mele de revistă, evenimentele pe care le-am prezentat în România și în Monaco, campanii publicitare, gale de premiere.
Șase sezoane ca jurat la Românii au talent, două la Masked Singer, prezentatoare la Dansez pentru tine și Ferma (două sezoane), concurentă la Fort Boyard, ediții speciale la PRO TV, evenimente caritabile și de strângere de fonduri în două țări, aproximativ 20 de coperți de reviste (VIVA!, Unica, Elle, TV Mania), mi-am deschis propria afacere, am participat la două maratoane pentru Wings for life și patru pentru Nfl Monaco, am prezentat Global Citizen Forum în Monaco și peste 25 de evenimente corporate în România, am primit câteva premii, am scris câteva cărți, am fost keynote speaker la Careers Day în Monaco, speaker motivațional pentru unele companii mari din România și am câștigat bani frumoși din toate astea. Nici nu mă faceți să povestesc și ce am făcut în ceilalți 25 de ani de carieră! Da, a fost un du-te-vino constant: zboruri, drumuri, schimbat valize… ca să pot fi în Arizona, Canada, Singapore, California, Abu Dhabi, Marea Britanie, Finlanda, New York, în toată Europa, pentru și alături de Felix Baumgartner. Nimeni nu m-a susținut mai mult decât el. Era al naibii de mândru de fiecare realizare a mea, așa cum eram și eu de-ale lui. Și cred că mă iubea și mai mult pentru că reușeam să le fac pe toate fără să mă plâng vreodată‘.
În final, Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj cu tentă personală despre relația cu Felix Baumgartner:
„Da, asta sunt eu. Fabricată în România. Și mândră! Așa cum ar trebui să fie orice femeie, ținându-se de propriile visuri chiar și în mijlocul celei mai mari iubiri din viața ei. Putem face totul, fetelor. Nu renunțați niciodată la cine sunteți’, a încheiat aceasta mesajul însoțit de un clip video.
„Au fost depășite toate limitele decenței. Nu am cerut niciodată familiei lui niciun ban, nici case, nimic de valoare'
După o relație de peste un deceniu, trăită intens și discret departe de ochii publicului, povestea de dragoste dintre Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner a fost adesea descrisă ca una rară. Cei doi au fost împreună aproximativ 12 ani, construind o viață comună între Austria și Elveția. Însă, după dispariția tragică a sportivului, liniștea a fost înlocuită de controverse și acuzații dureroase, care au determinat-o pe vedetă să rupă tăcerea după luni întregi. În urmă cu două săptămâni, Mihela Rădulescu făcut dezvăluiri tulburătoare după ce a fost acuzată că a vrut să profite de averea lui Feliz Baumgartner.
„E greu de crezut cât de mult am însemnat pentru acest OM incredibil și cum șocul și durerea provocate de moartea lui au fost și mai mari pentru mine, fiind nevoită să trăiesc un alt șoc paralel. Circulă prea multe știri false și bârfe de Salzburg, așa că iată versiunea MEA a REALITĂȚII. Cea despre care am păstrat tăcerea timp de 8 luni:
– nu, nu mi s-a permis timp de 8 luni să mă întorc la cele două case ale noastre din Elveția DOAR pentru a salva pisicile noastre drăguțe și nebune și pentru a-mi recupera lucrurile. Am ales ambele case împreună, le-am decorat împreună, am TRĂIT și ne-am IUBIT acolo.
– NU, NU am cerut NICIODATĂ familiei lui NICIUN ban, nici case, niciuna dintre cele 8 mașini și motociclete de lux, ceasuri, barcă, NIMIC de valoare. Legea este clară – fără căsătorie, toate zecile de milioane merg la părinții lui. Ce nu mi-e clar este de ce nu poți lua totul, dar încearcă să accepți că durerea noastră ar trebui să ne țină aproape, am pierdut bărbatul care și-a iubit mama ca cel mai bun fiu și și-a iubit femeia ca cel mai bun bărbat adult….
– NU, NU i-am dat în judecată pe părinți pentru NIMIC, nici pentru că mi-au încălcat intimitatea, nici pentru că au intrat în casele noastre cu străini, nici pentru că i-au încălcat intimitatea lui Felix într-un mod care l-ar fi dezgustat, nici pentru că mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie. Nu cred că există ceva mai absurd decât să dau în judecată familia bărbatului meu’, a dezvăluit Mihaela Rădulescu.
În continuare, Mihaela Rădulescu răspunde uneia dintre cele mai dure acuzații apărute în spațiul public – aceea că ar fi profitat de moartea lui Felix Baumgartner pentru a-și însuși bunuri de valoare. Tonul devine vizibil mai apăsat și mai emoțional, pentru că nu mai este vorba doar despre clarificări, ci despre o apărare a propriei demnități.
„NU, nu am furat un Rolex sau o mașină după moartea lui, pentru numele lui Dumnezeu. Oricât de mult le-ar fi plăcut unora să mă prezinte ca pe… „românul tipic, au ales cu adevărat românul greșit în cazul ăsta. Ar trebui să le fie rușine tuturor; chestii de genul ăsta îl fac pe Felix să pară un idiot orb. Dacă intenția era să mă răniți, îmi pare rău, l-ați rănit pe el de două ori mai tare.
– Timp de 8 luni mi s-a cerut să dovedesc că sunt proprietara fiecărui obiect al meu din cele două case ale noastre, în 12 ani.
– Sunt ultima persoană care ar vrea să poarte o discuție publică despre această nebunie, dar tăcerea mea a fost interpretată greșit ca… „hai să o umilim în continuare, să mințim despre ea, să angajăm 3 avocați împotriva ei (3!!!, împotriva femeii care voia doar să-și recupereze lucrurile, toți 3 plătiți din recordurile mondiale și munca grea a lui Felix…).
Au fost depășite toate limitele decenței, iar ceea ce mi-au făcut când am primit în sfârșit „permisiunea să-mi recuperez lucrurile nu este ceva despre care voi tăcea. Respectul de sine și reputația mea contează„, a încheiat Mihaela Rădulescu.