Mihai Mitoșeru și-a găsit fericirea în brațele Alexandrei, o frumoasă blondină de profesie stewardesă, pe care a cunoscut-o în urmă cu aproape un an. Cei doi muncesc mult, dar se și distrează în vacanțe. De Revelion vor fi împreună până la miezul nopții, după care Alexandra va avea o cursă la ora 4, iar Mihai la ora 6 va pleca spre Deva, unde va prezenta un eveniment.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Mihai Mitoșeru va fi cu iubita lui de Revelion până la miezul nopții, după care amândoi își vor face bagajele pentru a pleca…la muncă. Alexandra, care este stewardesă, va avea o cursă la ora 4, iar Mihai va pleca la Deva, unde va prezenta un eveniment chiar în prima zi a anului 2026.
Cuprins
Mihai Mitoșeru și-a cunoscut socrul
Mihai Mitoșeru l-a cunoscut pe tatăl iubitei sale, Alexandra, într-o vacanță pe care au avut-o luna aceasta în Italia. Prezentatorul și iubita lui au vizitat mai multe orașe italiene și au ajuns și la Verona, unde stă tatăl Alexandrei. Cei doi amorezi împlinesc un an de când sunt împreună în luna ianuarie.
Bună, Mihai. Cum a fost în vacanță? Am văzut că ați fost în mai multe orașe din Italia.
A fost foarte frumos. Am ajuns la Veneția. Eu nu am fost niciodată, iar Alexandra a mai fost când era mică. Mama ei ne-a făcut o surpriză și a venit la noi, pentru că noi am închiriat o casă în centru. După care am plecat la Verona să îl cunosc pe tatăl Alexandrei, pentru că părinții ei sunt ei sunt despărțiți.
Deci pe tatăl Alexandrei l-ai cunoscut acum?
Da, la Verona, și ne-am înțeles bine. Ne-am înțeles din prima și a fost bine. Și s-a liniștit și el că a văzut că sunt ok, pentru că nu mă cunoștea personal.
Mihai Mitoșeru: ‘Iar am pus pe mine 3 kilograme’
Dar călătoria voastră a continuat… Unde ați mai fost?
De la Verona, de la tatăl ei, am plecat la Bologna și la Florența. Senzațional a fost! A fost o vacanță superbă. Iar am pus pe mine 3 kilograme, că ‘s-a mâncat mult’ în Italia, dar pe care le-am și dat jos într-o săptămână.
Cum le-ai dat jos?
Am făcut foamea și am mers pe jos.
Bravo. Acasă văd că ați făcut ceva schimbări. Cum s-a întâmplat asta?
De când a venit Alexandra la mine în casă i-am zis să arunce și să schimbe orice în afară de mine și de cățel. Și chiar a schimbat. Că ea e nebună cu ordinea și curățenia. Exagerează, dar în sensul bun. Într-adevăr, casa arată superb. Nu a arătat niciodată așa casa mea! Acum pot să invit și eu lumea la mine, că până acum nu puteam, că nu arăta bine casa. Și acum invit pe toată lumea la mine.
Acum nu mai este casă de burlac. Nu crezi?
Asta clar. În dresing nici nu puteai să intri, să cauți ceva, că erau toate hainele pe jos. Era ceva rău. Acum vrem să muncim. Dar muncim amândoi. De plimbat ne-am plimbat, iar acum muncim.
Mihai Mitoșeru și iubita lui împlinesc un an de relație în ianuarie
Practic se împlinește un an de când formați un cuplu?
Practic pe data de 19 ianuarie facem un an de zile de când suntem împreună. Iar pe 29 ianuarie, de ziua ei, vom fi în Maldive, pentru că acolo era ea când i-am dat eu primul mesaj. Și unde a fost ea atunci singură, noi acum vom merge amândoi.
Mihai Mitoșeru: ‘Muncim și la copil, dar nu ne stresăm’
Știu că vă doriți mult un copil…
Da, foarte mult. Muncim și la copil, dar nu ne stresăm, să vină atunci când vrea Dumnezeu. În rest, muncă și distracție.
Felicitări. Să aveți un an cât mai bun!
Mulțumesc, asemenea.
Foto: arhiva personală.