Mihai Onilă a trecut recent prin una dintre cele mai dificile încercări din viața sa. Artistul a ajuns de urgență pe mâna medicilor și a fost supus unei intervenții pentru pancreatită acută severă, însă, din fericire, acum este în afara oricărui pericol. După ce în spațiul public au apărut speculații potrivit cărora problemele de sănătate ar fi fost provocate de postul negru pe care l-a ținut timp de 40 de zile, acesta a simțit nevoia să lămurească situația.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
În urmă cu doar câteva săptămâni, Mihai Onilă a fost transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău acasă. Medicii i-au pus diagnosticul de pancreatită acută severă, iar starea lui a impus o intervenție chirurgicală de urgență. După zece zile petrecute sub supravegherea specialiștilor, artistul a fost externat, iar acum se recuperează și privește cu recunoștință faptul că a depășit acest episod dramatic.
Cum se simte artistul acum
În prezent, Mihai Onilă spune că se simte din ce în ce mai bine și că perioada dificilă prin care a trecut a rămas în urmă. Artistul și-a reluat treptat activitatea în studio, iar recuperarea decurge conform așteptărilor, după ce, la început, a fost nevoit să urmeze un regim alimentar foarte strict.
„M-am recuperat foarte bine, am început să lucrez din nou în studio, am început să mănânc din ce în ce mai bine. În primele zile am consumat doar supă clarificată, ceai, apă plată, acum am trecut la mâncare normală. Sunt foarte, foarte bine’, a declarat Mihai Onilă pentru Știrile Antena Stars.
Mihai Onilă a ținut 40 de zile de post negru
După ce în spațiul public au apărut numeroase speculații legate de cauza problemelor sale de sănătate, Mihai Onilă a decis să lămurească situația. Artistul a explicat ce a dus, de fapt, la intervenția chirurgicală și a ținut să sublinieze că episodul medical nu are nicio legătură cu postul negru pe care l-a urmat în trecut.
„Am auzit câteva discuţii despre faptul că eu am fost operat în această perioadă din cauza postului pe care l-am ţinut de 40 de zile, dar vă sigur că postul a fost un succes pentru că el a fost făcut acum doi ani şi jumătate, ca atare nu a fost niciun fel de legătură şi nici nu are cum să fie vreo legătură între aceste două procese, adică pietrele mele de la bilă, dintre care una a plecat pe canal şi mi-a blocat canalul şi atunci am rămas şi eu blocat.
Repet, pietrele au fost scoase, colecistul a fost scos, sunt foarte foarte bine, mă recuperez şi înţeleg că recuperarea va dura ceva timp, probabil trei săptămâni, o lună, poate chiar două, nu ştiu. Dar în acest timp vă asigur că voi face tot ceea ce-mi stă în putinţă să mă reîntorc la treabă, la lucru, la cântări şi aşa mai departe la tot ce fac eu’, a mai spus el.
Sursa foto: Facebook