Mincu recunoaște că el a inițiat divorțul de Maria Popovici. Care au fost motivele și ce regrete are: „Ea voia copil. I-am spus că nu simt asta!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mincu a vorbit deschis despre despărțirea de Maria Popovici și a explicat de ce a fost cel care a făcut primul pas spre încheierea relației. Actorul spune că decizia nu a venit brusc, ci după o perioadă lungă în care cei doi au încercat să își rezolve problemele și au avut discuții despre lucrurile care nu mai funcționau între ei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Printre motivele care au dus la separare s-au numărat, potrivit lui Mincu, problemele de comunicare, lipsa de libertate și faptul că, la un moment dat, sentimentele sale s-au schimbat. Un alt punct important a fost dorința Mariei Popovici de a avea un copil, în timp ce el spune că nu simțea că își dorește același lucru.

Citește și: Maria Popovici povestește prin ce a trecut după divorțul de Alexandru Minculescu. I s-a reproșat că și-a părăsit soțul pentru că a slăbit: „Nu am spus nimic, iar lumea a completat cu imaginația'


Mincu spune că el a inițiat divorțul de Maria Popovici

Mincu a ținut să precizeze că nu vede despărțirea ca pe o situație în care unul dintre parteneri trebuie considerat vinovat. Actorul spune că a încercat să discute cu Maria Popovici despre problemele din cuplu, iar aceste conversații au continuat pe o perioadă de aproximativ doi ani.

„Nu, nu. Cel puțin din respect și, dacă ești un om OK, nu o închei brusc. Ce s-a vorbit foarte mult și era de interes pentru toată lumea era cine pe cine a lăsat. Oamenii probabil voiau să găsească un vinovat. Mi se pare greșit. Nu este unul vinovat. Într-o relație sunt doi. Dacă nu mai merge, nu este vina unui singur om. Eu am fost cel care a decis și a plecat. După 12 ani am început să am niște discuții cu ea. Eu mergeam la terapie, Maria mergea și ea.

Și i-am spus niște chestii: „Nu sunt OK în relație, hai să încercăm să schimbăm.’ Discuțiile astea au fost pe parcursul a doi ani de zile. Nu au fost de genul „Eu plec, mi s-a luat, la revedere’. Eu am spus ce aveam de spus, ea nu mi-a spus neapărat ce avea de zis, ce trebuia să schimb eu’, a povestit Mincu pentru Cancan.


„Era greu și același job, eram împreună mereu’

Actorul a explicat și ce a dus, în timp, la ruptura dintre ei. Viața profesională petrecută împreună, nevoia de spațiu personal și diferențele legate de viitorul familiei au avut un rol important în decizia sa. Mincu a povestit că Maria își dorea un copil, însă el nu simțea că era pregătit pentru acest pas.

„Comunicarea și felul în care eram foarte legați unul de altul. Era greu și același job, eram împreună mereu. Aveam nevoie și de puțină libertate. Din păcate, la un moment dat poate dispărea iubirea. Și când a dispărut, cred că este mai bine să pleci.


Atunci nu mi-a zis nimic. Adică: „Uite, tu mă rogi să schimb asta, atunci schimbă și tu asta.’ Am încercat doi ani. La momentul respectiv, ea voia și copil și i-am spus: „Băi, nu simt asta. Îmi plac copiii, dar nu știu asta cum. Și chiar i-am zis că, dacă ai vrea acum, că este vârsta și etc., și m-ai obliga mâine, nu îmi doresc. Nu te-aș judeca dacă ai pleca.

Citește și: Maria Popovici, primele imagini cu noul iubit, după divorțul de Mincu: „E top domnu!'


Citește și: Ana Maria Brânză s-a recăsătorit, la doi ani și jumătate după divorț. Cine este soțul ei și unde au făcut cununia: „Un cuplu frumos, unit de iubire, încredere!’

Nu simt asta, nu-i momentul’. Ce m-a deranjat este că mi-a părut rău că nu am putut să rămânem colegi. Asta este tot ce mi-a părut rău. Vorbisem și speram să putem fi OK, să ne vedem dacă avem un show în același club de comedie. Dacă ai fost cu un om 14 ani și, când ai încercat să discuți să salvezi relația, nu ai spus niște chestii, nu i le-ai reproșat, nu văd cum ți-ai dat seama după că ăla a fost și a dres, că a fost toxic, narcisist.


Ea mi-a spus: „Trei luni, șase luni, cât o să fie, nu vreau să ne mai vedem sau să avem show-uri împreună.’ Și am zis: „OK, te înțeleg și respect asta.’ După un an, deja nu aș vrea să devină o problemă de genul „Hai să alegem cine merge la nunta unui prieten sau la un botez’. A fost și un caz din ăsta în care m-a sunat un prieten și făcea botezul și a zis: „Băi, Mincule, cum să îți zic?’ Și eu i-am zis: „Știu. Știu ce vrei. Stai liniștit. Tu ești prietenul meu și, dacă nu vin la botezul tău, nu este dorința ta. Și, ca să nu creez o tensiune la un eveniment important, e OK, ne vedem după’, a încheiat actorul.

Sursa foto: Facebook