Monica Anghel a fost operată din nou la coloană, la 54 de ani. Prin intermediul rețelelor de socializare, artista a anunțat că a fost externată după intervenție și le-a mulțumit fanilor pentru mesajele de susținere. Iată cât de mult a slăbit vedeta după cea de-a doua intervenție la care a fost supusă recent!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Vezi și acest video VIVA:
Cuprins
- 1 Monica Anghel a fost operată din nou la coloană, la 54 de ani
- 2 Vedeta s-a fotografiat pe patul de spital, cu perfuzia la mână
- 3 Cum a slăbit artista 40 de kilograme
Monica Anghel a fost externată după cea de-a doua operație la coloană. Artista le-a mulțumit fanilor pentru gândurile bune care i-au dat putere. După intervenție, ea a slăbit vizibil, dar a spus că starea sa de sănătate se îmbunătățește treptat.
Cuprins
Monica Anghel a fost operată din nou la coloană, la 54 de ani
Prin intermediul rețelelor de socializare, Monica Anghel a anunțat că a fost supusă celei de-a doua operații la coloană. Artista le-a mulțumit fanilor pentru gândurile bune și a spus că acestea i-au fost de mare ajutor.
Din imaginea pe care a publicat-o în mediul online se poate observa că vedeta a slăbit vizibil după intervenție, dar starea ei generală de sănătate este bună.
„Mulțumesc din suflet pentru gândurile voastre bune, mi-au fost de mare folos, mă înclin! Astăzi m-am externat după cea de-a doua operație pe coloană. Ce a fost și cum a fost vă vor spune cât de curând medicii desăvârșiti și tot personalul medical care s-a ocupat de mine’, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina ei personală de Facebook.
Vedeta s-a fotografiat pe patul de spital, cu perfuzia la mână
La finalul lunii septembrie a acestui an, Monica Anghel s-a fotografiat pe patul de spital, cu perfuzia la mână. Pe atunci, artista a transmis un mesaj care i-a îngrijorat profund pe fanii ei de pe rețelele de socializare.
„Când ești sănătos, ai o groază de probleme, când ai o problemă de sănătate, ai o singură problemă. O experiență care mă face să apreciez mai mult fiecare moment! Vă îmbrățișez!’, a scris ea atunci în mediul online.
Cum a slăbit artista 40 de kilograme
În ultimii ani, Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme din cauza unei probleme medicale despre care nu a oferit detalii. În cadrul unui interviu pentru revista VIVA!, artista a explicat cum se menține în formă după ce a slăbit.
„Sunt același om. Faptul că am slăbit, da. A fost o problemă medicală și am fost obligată să slăbesc. Dar altfel de schimbări nu au fost. Din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic altceva. Da, atitudinea celor din jur evident că s-a schimbat. În continuare sunt oameni care îmi scriu că eram mai frumoasă când eram grasă.
Că sunt urâtă, că sunt slabă și așa mai departe. Dar asta nu mă mai interesează, nu mai este o problemă a mea. Important este că sunt sănătoasă și că mă simt bine. Bine, oamenii acceptă extrem de greu schimbările. Asta nu mai este problema mea, nu mai are legătură cu mine.
Eu țin acest fasting de niște ani și mă simt foarte, foarte bine. Nu recomand lucrul acesta nimănui, pentru că fiecare om trebuie să meargă la un medic nutriționist și să-i spună acel medic ce să facă. Doar că eu așa funcționez, cu două mese pe zi.
Și 90% din timp am grijă la ce mănânc. Evident că mai sunt și perioade în care sunt foarte obosită și nu mai stau să mă gândesc la ce mănânc. De exemplu, nu-mi bat capul cu ce mănânc atunci când plec din București, când am concert. Și e OK. După aceea vin acasă și, chiar dacă pun un kilogram sau două în câteva zile, le dau la fel de repede jos, pentru că nu las să treacă nu știu cât timp’, a declarat ea într-un interviu pentru VIVA.
Sursa foto: Instagram/ Facebook