La trei luni de la dispariția lui Mircea Lucescu, nepotul său, Matei Lucescu, a făcut unele dintre cele mai emoționante confesiuni despre omul pe care l-a cunoscut dincolo de imaginea legendarului antrenor. Fiul lui Răzvan Lucescu a vorbit despre bunicul care își suna nepoții de mai multe ori pe zi, îi aduna în fiecare duminică la masă și le-a lăsat cea mai importantă lecție: valoarea familiei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Mircea Lucescu a rămas în istoria fotbalului drept unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut România. De-a lungul unei cariere impresionante, a cucerit trofee importante în țară și în străinătate, conducând echipe precum Dinamo București, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Zenit Sankt Petersburg și naționala României. Dincolo de performanțele sportive, cei care l-au cunoscut îndeaproape vorbesc despre un om care și-a iubit profund familia.
Soția sa, Neli, i-a fost alături timp de peste cinci decenii, iar împreună au construit o familie unită. Fiul lor, Răzvan Lucescu, i-a urmat pașii în antrenorat, iar copiii acestuia, Matei și Maria, au avut o relație extrem de apropiată cu bunicul lor. La trei luni după moartea lui Mircea Lucescu, Matei a povestit, cu emoție, ce a însemnat pentru el omul pe care întreaga lume îl cunoștea drept „Il Luce’.
Cuprins
Nepotul lui Mircea Lucescu, mărturisiri emoționante despre bunicul său, la trei luni de la moartea marelui antrenor
Matei Lucescu spune că bunicul său nu era doar un nume uriaș al sportului românesc, ci și un om care își punea întotdeauna familia pe primul loc. Fiul lui Răzvan Lucescu își amintește că Mircea Lucescu avea grijă să știe în permanență ce fac cei dragi și transforma fiecare duminică într-o întâlnire de familie.
Nepotul fostului selecționer mărturisește că valorile insuflate de bunicul său continuă să îi ghideze și astăzi viața. Spune că atât el și soția lui, cât și sora sa, Maria Lucescu, încearcă să ducă mai departe această tradiție a familiei unite, pe care Mircea Lucescu a considerat-o întotdeauna una dintre cele mai importante reușite ale sale.
„Un om special, extrem de apropiat de familie, mă suna de cel puțin patru-cinci ori pe zi să vadă ce mai fac, ce se mai întâmplă, ce mai e nou. Extrem de apropiat de familie. În fiecare duminică ne chema la masă pe toți, ne strângea, deci era extrem de apropiat de noi. Tot timpul ne-a transmis această idee de familie și ideea de importanța familiei în viață. Este un lucru pe care și eu, și soția mea, punem foarte mult accent, pe viața de familie, pe timpul petrecut cu copiii în momentele libere’, a declarat Matei Lucescu, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.
Amintirile pe care le va păstra toată viața
Dispariția lui Mircea Lucescu a lăsat un gol uriaș atât în lumea fotbalului, cât și în familia sa. Însă, dincolo de imaginea celui care a format generații întregi de fotbaliști și a scris istorie pe băncile tehnice ale unor cluburi importante din Europa, cei apropiați își amintesc de bunicul grijuliu care nu lăsa să treacă o zi fără să-și sune copiii și nepoții și care își dorea ca întreaga familie să fie împreună în fiecare duminică. Confesiunile lui Matei Lucescu conturează astfel portretul unui om care, în ciuda unei cariere extraordinare, și-a considerat familia cea mai mare victorie din viață.
Printre cele mai prețioase momente petrecute alături de bunicul său, Matei Lucescu își amintește perioada în care Mircea Lucescu nu antrena nicio echipă, înainte de a reveni pe banca tehnică a naționalei României. A fost o perioadă în care au avut ocazia să trăiască fotbalul într-un mod diferit, fără presiunea rezultatelor și a responsabilităților unui antrenor.
„Niște amintiri foarte frumoase am dinaintea anului să preia naționala, anul în care el a fost liber. Am reușit să mergem la toate meciurile jucate de Dinamo și Rapid aici, în București, și am avut ocazia să mergem la meci, să ne uităm împreună, să ne bucurăm împreună de fotbal din perspectiva unui spectator, nu de pe teren (…) Cred că (n. red. ce a moștenit de la bunicul lui), în primul rând, respectul pentru muncă, determinarea și acea forță de a depăși momentele dificile’, a mai spus Matei Lucescu pentru sursa citată.
Pentru nepotul lui Mircea Lucescu, cele mai valoroase moșteniri nu sunt legate de trofee sau de performanțele sportive, ci de principiile pe care fostul antrenor le-a respectat întreaga viață: disciplina, perseverența, respectul pentru muncă și dragostea pentru familie.