Obsesia și planurile diabolice ale lui Robert Lupu de a-i face rau Teodorei Marcu au fost nesfârșite. În anul 2021, criminalul a început o relație cu Denisa, cea mai bună prietenă a tinerei ucise. Hărțuitorul fostei concurente de la Insula iubirii a făcut foarte multe fapte pentru a ajunge cât mai aproape de aceasta și pentru a-i distruge viața.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cuprins
În paginile tulburătoare ale cărții „Viața unui zdrențoi și analizele lui’ au ieșit la iveală detalii șocante despre obsesia lui Robert Lupu, zis Wolf, față de Teodora Marcu și despre planurile sale de răzbunare, care au inclus relații manipulate, agresiuni și gânduri criminale.
Cuprins
Obsesia și planurile diabolice ale lui Robert Lupu de a-i face rău Teodorei Marcu au fost nesfârșite
Într-un lanț tulburător de evenimente care pare desprins dintr-un film de groază, Robert Lupu, cunoscut și sub numele de Wolf, a țesut o rețea de relații toxice și acțiuni violente în jurul lui Alex și a Teodorei Marcu. Detaliile macabre ale obsesiei sale au ieșit la iveală în paginile cărții autobiografice „Viața unui zdrențoi și analizele lui’, publicată la trei ani după evenimentele-cheie petrecute în anul 2021.
Totul a început în acel an, când criminalul a aflat că cei doi parteneri de viață intenționau să meargă la fosta iubită a lui Alex Marcu, Diana, pentru a recupera cățelul rămas la aceasta după despărțire. Ce a urmat pare desprins dintr-un plan de răzbunare premeditat.
Potrivit relatărilor din carte, Diana, rănită și ea emoțional de ruptura cu Alex Marcu, l-a contactat pe Robert Lupu pentru a se confrunta împreună cu cei doi. Cei patru s-au întâlnit la locuința tatălui Dianei, unde situația a degenerat rapid, culminând cu agresarea fizică a cuplului.
„Vestea cade trăsnet și apare ocazia de interceptare a trădătorilor. Ajungem la locul cu pricina înaintea lor, așezându-ne în așteptare. Nu durează mult și apar Romeo cu Julieta. A fost imposibil să rezist pașnic. Ies afară, servindu-l cu o palmă serioasă. Și ei una, să nu se supere de inechitate. Ținând cont de faptul că la câteva zile au făcut cununia civilă, pot considera palmele ca și un cadou de nuntă, servit anticipat. Mă simțeam oarecum răcorit’, a scris Robert Lupu în cartea lui.
A început o relație cu Denisa, cea mai bună prietenă a tinerei ucise, în anul 2021
La doar o lună după acest incident, Robert Lupu a început o nouă relație, dar de data aceasta cu Denisa, pe care el însuși o descrie în carte drept „cea mai bună prietenă a Teodorei’. Relația, care a luat naștere într-un context tensionat și încărcat de ură, a fost parte dintr-o strategie obsesivă de a distruge tot ce era apropiat Teodorei Marcu.
Aflat pe litoralul românesc alături de Denisa, în vara lui 2021, Wolf a avut o nouă descărcare întunecată a gândurilor sale. În carte, el a mărturisit că, văzându-i pe Alex și Teodora Marcu în stațiunea Vama Veche, s-a gândit să îi înece.
„Trece cam o lună și mă cuplez cu prietena ei Denisa. Plec la mare, în Constanța, într-o mini vacanță, împreună cu Denisa, ea punând poze pe Facebook unde ne aflam zilnic. Ajungem în Vama Veche, stațiune ce eu o adoram, ne instalăm la o terasă cu vedere de la mare. Stând la terasă, cu soarele pe noi, ne pomenim cu Teo de mână cu iubitul ei soț. Veneau direct spre noi, sperând la o reacție majoră din partea mea, dar am rămas impasibil, cu toate că îmi venea să îi înec pe amândoi.
După o altă vacanță pe la Istanbul, apoi Barcelona, închei relația cu Denisa’, a mai scris acesta în carte.
Obsesia lui Robert Lupu față de Teodora Marcu s-a transformat treptat într-un coșmar pentru cei implicați. Relațiile forțate, agresiunile, și planurile de răzbunare întunecate conturează profilul unui individ obsedat de control.
Robert Lupu i-a urmărit ani la rând pe Teodora și Alex Marcu
După despărțirea de Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula iubirii a obținut un ordin de restricție valabil timp de patru luni, însă imediat ce acesta a expirat, Robert Lupu a reluat comportamentul amenințător la adresa ei.
În mod tulburător, bărbatul a relatat aceste episoade cu mândrie în volumul său autobiografic, „Viața unui zdrențoi și analizele lui’, publicat în vara anului 2024.
De altfel, încă din anul 2021, înainte de evenimentele menționate anterior, Alex și Teodora Marcu au fost urmăriți și provocați în trafic de Robert Lupu, incident care s-a soldat doar cu o amendă, întrucât cei doi au apelat la 112, dar au ales să nu depună o plângere penală.
Amintim că fosta concurentă de la Insula iubirii, în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată mortal de Robert Lupu, hărțuitorul ei, în Cosmpolis, în timp ce o ținea pe fiica ei de doar trei ani în brațe. După ce a ucis-o cu sânge rece, bărbatul a plecat de la fața locului și s-a împușcat cu aceeași armă cu care a omorât-o pe tânăra însărcinată.
Sursa foto: Facebook/ Instagram