Oksana Ionașcu recunoaște că a trecut peste aventura soțului ei și de dragul copiilor: „Infidelitatea a coincis cu sarcina la care nu mă așteptam. O durere foarte mare!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Invitată într-un podcast, Oksana Ionașcu a recunoscut că a trecut peste aventura soțului, în mare parte de dragul copiilor. Episodul de infidelitate a coincis cu momentul în care a aflat că este însărcinată cu al șaptelea copil, astfel că a cântărit cu atenție decizia de a rămâne în relație. Totuși, ea susține că au existat și alte motive care au determinat-o să îi mai acorde o șansă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI


Cezar Ionașcu, mentor de masculinitate adaptată la condițiile actuale, a revenit în centrul atenției după ce s-a zvonit că ar fi în pragul divorțului. Presupusul motiv al despărțirii a fost infidelitatea, însă fostul avocat a negat cu vehemență că ar fi fost implicat într-o relație amoroasă cu Floriana Jucan, după imaginile ce îi surprindeau în același loc. Acesta s-a întors între timp la familie și a devenit tată pentru a șaptea oară.


Citește și: Oksana Ionașcu spune că a șaptea naștere a fost cea mai durerosă de până acum: „Cea mai intensă durere fizică. Acasă, în bazin, ziua, o premieră pentru mine'. Cum a ajutat-o soțul ei, Cezar Ionașcu

Oksana Ionașcu recunoaște că a trecut peste aventura soțului ei și de dragul copiilor

Oksana Ionașcu a vorbit deschis despre impactul profund pe care infidelitatea soțului l-a avut asupra sa și asupra relației lor, mărturisind că, deși au ales să rămână împreună, procesul de vindecare este unul dificil și încă în desfășurare.

„Înșelatul este o eroare foarte grea și foarte serioasă. Și pentru cel care este înșelat, și pentru cel care înșală și nici nu știi unde este mai greu postfactum(…) Un motiv important pentru care noi încă am ales să fim în proces, da, sunt copiii, dar nu sunt doar copiii(…)


Pe mine această experiență m-a crescut foarte tare, foarte mult. M-a scos dintr-o zonă de stagnare(…) M-a scos dintr-o zonă de stagnare, dar nu m-a scos brusc. Eu încă ies din zona aia, încă avem picioarele în cârje, încă avem picioarele în ghips, cum ar veni, încă mergem cu cârje, cum ar veni. Nu știm dacă va fi, ce va fi, cum va fi, când va fi. Suntem într-un proces’, a povestit Oksana în podcastul lui Jorge.

Citește și: Oksana Ionașcu a născut un băiețel! Primele declarații după ce a devenit mamă pentru a șaptea oară: „Nimic din ce a fost nu mai are sens acum’. Ce nume a ales pentru fiul ei


Citește și: Copiii și văduva lui Mihai Șora se luptă în instanță pe moștenirea scriitorului. Ce revendică: „Noi eram foarte legați de locuința noastră, în care am crescut și în care am trăit toți'


Cum decurge acum căsnicia lor

Oksana Ionașcu a mărturisit că mariajul ei trece în continuare printr-un proces de vindecare, după episodul de infidelitate care le-a pus relația la încercare. Ea spune că amândoi încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și să tragă propriile concluzii, conștienți de greșelile și vulnerabilitățile din trecut.

„Cert este că suntem doi oameni maturi care ne-am trezit la o realitate printr-o durere foarte mare din care fiecare își trage concluziile de pe nivelul său de conștiință. De ce am ajuns la nivelul la care să cedez ispitei?(…) Încă e în facere. A coincins (n.r. infidelitatea) cu sarcina la care eu nu mă așteptam(…) La Serafim, eu am aflat că sunt însărcinată în luna a 4-a (…) Noi încă rezolvăm un handicap al relației noastre.


Citește și: Adrian Petre a explicat de la ce pornesc certurile la Survivor, după ce a fost eliminat din competiție: „Nu e ceea ce pare la televizor. Eu mi-am văzut de treabă, am fost liniștit’

Eu sunt destul de conștientă că putea să se întâmple cu mine acest lucru. Sunt absolut conștientă de acest lucru. S-a sacrificat el. Uite, la nivel de suflet s-a sacrificat el (…) Trebuia cineva să o facă și s-a sacrificat el. Uite, vezi, ce nobil?, a declarat soția lui Cezar Ionașcu la  Vorba lu Jorge.

Sursa foto: Facebook