Bat clopotele de nuntă! Artista Olga Bălan se căsătorește cu iubitul ei mai tânăr cu opt ani: ”Au fost foarte multi așa-ziși prieteni împotriva relației noastre, punând accent pe diferența de vârstă”/ EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cântăreața și actrița Olga Bălan și fotograful Dragoș Zaharia își vor uni destinele pe data de 4 mai, anul acesta. Cei doi se cunosc de opt ani de zile și și-au spus că, dacă au trecut peste cel de-al șaptelea an, considerat dificil pentru cupluri, este cazul să își îndeplinească visul: acela de a-și oficializa relația.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI


Olga Bălan și Dragoș Zaharia și-au invitat prietenii și apropiații la Starea Civilă. Cei doi au anunțat că se căsătoresc pe data de 4 mai, după opt ani de relație.

Citește și: Ce a făcut regretata Stela Popescu din disperare că lumea o credea soția lui Alexandru Arșinel. Dezvăluirile actriței Olga Bălan: „M-a trimis să…’


Olga Bălan face pasul cel mare, după opt ani de relație

Olga Bălan va ajunge în fața ofițerului Stării Civile, pe data de 4 mai, cu iubitul ei, Dragoș Zaharia. Cei doi au împlinit opt ani de relație pe data de 27 martie. Artista și-a amintit cum l-a cunoscut pe fotograf și ce au spus prietenele sale!

‘Ne-am cunoscut la evenimentul minunatei noastre prietene, Marina Almășan, unde eu am fost invitată să cânt iar Dragoș era acolo pentru a fotografia. Ne-am plăcut, dar niciunul dintre noi nu a făcut primul pas și iată că au trecut nouă luni de zile. Eu aveam un spectacol la Sala Palatului pe data de 27 martie, îmi aduc aminte cu plăcere, și căutam un fotograf. Mi-am amintit de Dragoș pe care nu mai știam de unde să-l iau. L-am căutat, ajutată fiind de prietena mea Violeta Drăgan. Dragoș a acceptat să vină să mă fotografieze la spectacol și la repetiții.’, și-a amintit cu drag Olga Bălan, pentru Viva.ro.

‘Din momentul acela am rămas împreună deoarece amândoi am simțit că suntem suflete pereche și am hotărât să ne mutăm împreună după numai trei zile.’, a mărturisit cântăreața.


Citește și: Artista Olga Bălan trăiește de 20 de ani în Italia și a filmat un videoclip la Roma, alături de o soprană din România: „Am fost și la câteva castinguri’ / EXCLUSIV

Olga Bălan: ‘În Italia, la cupluri, diferența de vârstă este și de 20 de ani’

Olga Bălan susține că între ei este o diferență de opt ani și că puține persoane au crezut într-un viitor al lor. Artista mai spune că în Italia, acolo unde a locuit peste 20 de ani, diferența dintre un bărbat și o femeie poate fi și de 20 de ani, în sensul că femeile își iau chiar și bărbați mai tineri cu 20 de ani decât ele.


‘Au fost foarte multi așa ziși prieteni împotriva relației noastre punând accent pe diferența de vârstă… cei opt ani! Țin să precizez că în Italia, la cupluri, diferența de vârstă este și de 20 de ani. Puțini au fost prietenii adevărați care au crezut în viitorul nostru. Sincer, îi număram pe degete… Printre aceștia ești și tu, scumpa mea Tatiana. O altă prietenă dragă sufletului nostru este Doina Guven, care mi-a dat sfaturi bune și mi-a fost alături spunându-mi : trăiești cu el, nu cu lumea, dragă Olguța!’, a mai povestit solista și actrița Olga Bălan.


Citește și: Lidia Buble și Răzvan Simion se luptă în instanță, la 6 ani de la despărțire. De ce l-a dat artista în judecată pe prezentator: „Acele contracte la care face referire nu au ajuns niciodată la reclamantă nici măcar în copie'

Ce replică spumoasă i-a dat Cristi Brancu Olgăi Bălan la emisiune

Olga Bălan susține că, totuși, au avut un grup de oameni care le-a fost alături mereu.
‘Alice Florescu l-a îndrăgit pe Dragoș din prima clipă și ne-a fost mereu alături. Un alt prieten drag sufletului nostru a fost Cristi Brancu. Când a auzit de relația cu Dragoș, m-a invitat în emisiune… îmi aduc aminte cu plăcere când, glumind, mi-a spus că mi am luat fotograf personal. Anul acesta, pe 27 martie, am împlinit opt ani de relație.’, a mai spus, Olga Bălan.


Olga Bălan: ‘Am hotărât să ne îndeplinim visul pe data de 4 mai’

Olga Bălan și iubitul ei, Dragoș Zaharia, și-au invitat apropiații la Starea Civilă pe data de 4 mai, la ora 12:00 și le-a mulțumit celor care au fost alături de ei.


Citește și: Scrisoare deschisă la 4 zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Gestul elegant și respectuos al familiei: „Am simțit ceva ce nu credeam posibil’
‘Fericiți că am trecut și peste cel de-al șaptelea an, considerat capricios pentru cupluri, am hotărât să ne îndeplinim visul pe data de 4 mai, ora 12:00. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi.’, a declarat Olga Bălan, pentru Viva.ro.

Foto: arhiva personală.