Olga Barcari a rămas prietenă cu Cătălin Bordea după relația pansament: „L-am înțeles, am discutat!”. Ce părere i-a cerut actorul despre Spike

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După relația pansament pe care au avut-o, Olga Barcari și Cătălin Bordea au ales să rămână în relații bune. Cei doi păstrează legătura, vorbesc frecvent și, din când în când, își cer sfaturi unul altuia. Chiar dacă Olga și-a refăcut între timp viața sentimentală, aceasta susține că noua relație nu a afectat prietenia pe care o are cu fostul iubit.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Relația dintre Olga Barcari și Cătălin Bordea a început la scurt timp după divorțul actorului de Livia Eftimie. Cei doi au decis atunci să își ofere o șansă și să descopere dacă pot forma un cuplu, însă au realizat, pe parcurs, că sunt mai potriviți ca prieteni decât ca parteneri de viață. Olga a mărturisit ulterior că și-ar fi dorit, în sufletul ei, ca povestea lor să se transforme într-o relație serioasă, însă lucrurile nu au evoluat în direcția pe care o sperase.


Citește și: Cine este Olga Barcari de la Survivor. Hairstylista este din Republica Moldova, a plecat de acasă la 17 ani, a avut o relație cu Cătălin Bordea și a participat la Asia Express

Olga Barcari a rămas prietenă cu Cătălin Bordea după relația pansament

Întrebată cum se înțelege astăzi cu Cătălin Bordea, Olga Barcari a spus că relația lor s-a transformat într-o prietenie. Cei doi au rămas în contact și vorbesc des, iar comediantul nu ezită să îi ceară sfatul inclusiv în privința unor subiecte sensibile. După apariția lui Spike în podcastul lui Mihai Morar, Bordea a vrut să afle și care e perspectiva Olgăi.

„Având în vedere că este prietenul meu… mai nou suntem prieteni. Citește foarte mult, face sport, poate să bea până la cinci dimineața, la 9 este pe stadion, aleargă, este foarte organizat, ordonat, curat. Îi dau 12. Noi nu suntem niște oameni proști, cumva am înțeles niște situații. L-am înțeles, m-a înțeles, am discutat. (…) Am rămas prieteni, facem glumițe, ne auzim. (…) Noi, ca prieteni, funcționăm foarte bine. Chiar mai zilele trecute zice: „Zi-mi și mie o părere despre podcastul lui Spike, dar de femeie’, a declarat Olga Barcari, la Xtra Night Show.


Podcastul la care a făcut referire Olga a atras atenția după ce Spike a vorbit, pentru prima dată pe larg, despre relația pe care a avut-o cu Livia Eftimie. După ani în care a evitat să comenteze subiectul, artistul a ales să explice cum a început povestea lor de dragoste, cum a evoluat relația și care au fost motivele care au dus, în cele din urmă, la despărțire.

Citește și: Olga Barcari a acceptat să aibă o relație pansament cu Cătălin Bordea, după divorțul lui: „El a fost sincer tot timpul. Am stat până nu s-a mai putut deloc’


Citește și: Cine este Ella Vișan. Fosta concurentă de la Insula iubirii e social media manager, l-a înșelat pe Andrei Lemnaru cu ispita Teo și a avut o relație cu Răzvan Kovacs

Olga Barcari, noi declarații despre actualul iubit


Între timp, Olga Barcari și-a refăcut viața sentimentală și trăiește de câteva luni o nouă poveste de dragoste. Cu toate acestea, vedeta a ales să își țină partenerul departe de ochii publicului și spune că nu îl va prezenta decât în momentul în care va fi convinsă că relația lor are un viitor. Până atunci, a preferat să ofere doar câteva detalii despre bărbatul care a cucerit-o, spunând că îi apreciază simțul umorului, energia și faptul că este independent.

„Are un zâmbet foarte frumos, e foarte glumeț, plin de viață. E foarte frumos, e șaten, nu am mai văzut așa. Își gătește singurel, suntem de aceeași vârstă. Nu dau detalii. Nu o să dezvălui cine e până nu o să fie totul bine pus la punct’, a declarat Olga Barcari.

Sursa foto: Facebook