Pescobar a concediat-o pe Lavinia Stoica, mâna lui dreaptă de la restaurant: "Niciodată nu crezi un om dat afară. Un om dat afară este frustrat" / Inițial s-a crezut că ea și-a dat demisia

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După ce, inițial, s-a spus că Lavinia Stoica și-a dat demisia de la Taverna lui Pescobar, Paul Nicolau a clarificat public că, de fapt, el a fost cel care a decis să o concedieze. Lavinia, considerată mult timp mâna dreaptă a milionarului, a fost îndepărtată din echipă într-un moment tensionat. Aceștia colaborau de ani buni, iar tânăra avea un salariu fabulos.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Lavinia Stoica a fost timp de ani buni unul dintre cei mai apropiați oameni din echipa lui Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar. A fost prezentă în toate proiectele importante, a gestionat situații dificile și a fost percepută ca un pilon de încredere în afacerea Taverna lui Pescobar. Tocmai de aceea, vestea plecării ei a surprins fanii, mai ales că inițial s-a vorbit despre o demisie voluntară. Pescobar susține însă altceva…


Pescobar a concediat-o pe Lavinia Stoica, mâna lui dreaptă de la restaurant

Într-o discuție recentă, purtată cu Cristina Rizea, Paul Nicolau a lămurit situația: Lavinia nu și-a dat demisia, ci a fost concediată. Acesta a spus direct că el a dat-o afară, explicând că decizia a fost luată din motive interne, fără a intra în prea multe detalii. Milionarul a subliniat că, deși a avut o relație profesională strânsă cu Lavinia, nu a putut trece peste anumite lucruri care au dus la ruptura definitivă, notează protv.ro.

Citește și: Ce spune Larisa Popa despre relația cu Pescobar, după ce s-a speculat că formează un cuplu: „Ne cunoaștem de când eu aveam 18 ani, am crescut lângă el'

Cristian Rizea: De ce te trădează ăștia pe tine?

Pescobar: Niciodată în viața asta, niciodată nu crezi un om dat afară. Niciodată în viața asta nu iei în seamă, în nicio instanță, un om dat afară. Un om dat afară este frustrat. Lavinia nu și-a dat demisia, am dat-o eu afară, nu contează motivele. La Alina la fel.


Cristian Rizea: E adevărat că ai prins-o că a furat și de asta ai dat-o afară?

Pescobar: Nu, nu m-a furat. Cineva a plătit cash 50 de euro. A doua zi, când am depus noi la bancă niște bani, au fost 50 de euro falși.

Cristian Rizea: La voi, din motivul acesta, vi s-a blocat contul firmei din Germania?

Pescobar: S-a blocat când i-am depus la bancă, da. Au fost 50 de euro falși.

Cristian Rizea: Erau cu scoci? Cum erau?

Pescobar: Ce treabă am eu cu ce mi-a dat ăla? Este vina mea?

Cristian Rizea: Nu este vina ta, eu am enunțat doar un fapt, nu că ai fi umblat tu cu bani falși.


Lavinia a fost, de-a lungul colaborării cu Pescobar, angajatul său de bază. Afaceristul a subliniat constant acest lucru, recunoscând totodată că o plătea pe tânără extrem de bine, oferindu-i 20.000 de euro pe lună. Mai mult, o perioadă, ea a fost și șoferul său personal. În aceste condiții, plecarea Laviniei din restaurantul de pe litoral al milionarului a fost surprinzătoare.


Lavinia Stoica și-a anunțat demisia pe TikTok

După o lungă perioadă în care a colaborat cu Pescobar (Paul Nicolau), proprietarul lanțului de restaurante cu specific pescăresc, Lavinia Stoica și-a anunțat urmăritorii din social media că a ales să plece.

Lavinia Stoica nu i-a fost doar un simplu angajat lui Pescobar; ea a fost alături de el pe tot parcursul procesului de extindere a Tavernei Racilor, contribuind la dezvoltarea rețelei de restaurante cu fructe de mare, atât în România, cât și în afara țării.


Recent, tânăra se mutase pe litoral și preluase funcția de manager al restaurantului din Mamaia. Era cunoscută ca fiind managerul cu cel mai mare salariu din cadrul companiei, însă recent și-a anunțat oficial plecarea.

Într-un videoclip publicat pe TikTok, Lavinia a confirmat sfârșitul colaborării cu Pescobar.

„Dragilor, se încheie încă o etapă importantă din viața mea. După câțiva ani plini de provocări, am ales să renunț la jobul meu. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost parte din această poveste, dar, bineînțeles, orice final are și un nou început. Acum mă dedic unui nou proiect, despre care vă voi povesti în următorul clip. Stați aproape!’, a spus Lavinia pe TikTok.