La doi ani de la divorțul de CRBL, Elena Vîșcu și-a îngrijorat fanii după ce a dispărut mai multă vreme din online. Vedeta a mărturisit că a traversat o etapă în care a ales să se concentreze asupra lucrurilor cu adevărat importante din viața sa, iar experiența a făcut-o să privească diferit timpul, responsabilitățile și relațiile cu cei apropiați.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
După despărțirea de CRBL, anunțată în primăvara anului 2024, Elena Vîșcu a ales să își reconstruiască viața departe de scandaluri și expunere excesivă. Cei doi au format unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc, fiind împreună aproape două decenii și având o fiică, Alessia. De-a lungul ultimilor ani, Elena a rămas activă pe rețelele sociale, însă urmăritorii au observat că în ultima perioadă aparițiile sale au devenit tot mai rare. Acum, fosta soție a artistului a decis să explice ce s-a aflat în spatele acestei absențe.
Cuprins
Prin ce trece Elena Vîșcu la doi ani de la divorțul de CRBL
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Elena Vîșcu a vorbit sincer despre schimbările prin care a trecut și despre motivele care au determinat-o să își îndrepte atenția către viața personală și către oamenii importanți pentru ea.
„În ultima perioadă am lipsit de aici mai mult decât de obicei.
A fost una dintre acele perioade în care viața îți schimbă prioritățile fără să te întrebe.
Au existat lucruri care au avut nevoie de timpul meu, de energia mea și de prezența mea, iar pentru o vreme am simțit că acolo trebuie să fiu.
Pentru că asta este viața.
Nu este doar despre obiective, planuri și lucruri bifate pe o listă.
Uneori este despre a fi prezent.
Despre a avea grijă.
Despre a fi acolo pentru oamenii pe care îi iubești’, a scris elena pe Instagram.
Mesajul său a fost apreciat de cei care o urmăresc, mulți dintre ei regăsindu-se în reflecțiile despre echilibrul dintre viața personală și cea publică. Elena Vîșcu a lăsat să se înțeleagă că perioada petrecută departe de mediul online a fost una necesară și benefică, oferindu-i ocazia să își reordoneze prioritățile și să se concentreze asupra aspectelor esențiale din viața sa.
Lecția pe care a învățat-o după această perioadă: „Timpul este adevărata avere’
În continuarea mesajului, Elena Vîșcu a vorbit despre concluziile la care a ajuns după această etapă și despre felul în care experiențele recente au ajutat-o să privească lucrurile cu mai multă recunoștință și liniște.
„În perioada asta mi-am amintit încă o dată că timpul este adevărata avere.
Iar atunci când nu înțeleg de ce se întâmplă anumite lucruri, aleg să am încredere că Dumnezeu știe mai bine decât mine ce este necesar și ce am de învățat din fiecare experiență.
Astăzi revin aici.
Cu mai multă recunoștință.
Cu mai multă liniște.
Și cu multe lucruri pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi’, a mai scris Elena.
Nu este pentru prima dată când Elena Vîșcu vorbește deschis despre provocările prin care a trecut în ultimii ani. După despărțirea de CRBL, ea a mărturisit în mai multe rânduri că prioritatea sa principală a rămas fiica lor, Alessia, și adaptarea acesteia la schimbările din familie. De altfel, fosta soție a artistului a subliniat că orice decizie importantă pe care o ia este raportată, în primul rând, la binele copilului său, considerând că responsabilitatea de părinte trebuie să primeze în orice situație.
Elena Vîșcu nu a renunțat la ideea unei noi familii: „Eu cred în căsnicie’
La mai bine de doi ani de la despărțirea de CRBL, Elena Vîșcu spune că nu și-a pierdut încrederea în iubire și nici în ideea de familie. Chiar dacă perioada de după divorț a fost una dificilă, în care și-a concentrat atenția asupra fiicei sale și a proiectelor profesionale, fosta soție a artistului mărturisește că este deschisă unei noi povești de dragoste. Mai mult, nu exclude posibilitatea unei noi căsătorii și spune că și-ar dori să își refacă viața alături de omul potrivit, în ciuda dezamăgirilor trăite în trecut.
„Suntem setați pe treabă, avem copii de crescut. Am fost atât de setată acești doi ani. În primul an nu știam cum mă cheamă, la job eram prima, orice nebunie venea, eu tot făceam.
Nu mai zic la nimic „nu’. Niciodată să nu spui niciodată. Știu clar ce îmi doresc și ce nu îmi doresc cu siguranță. Pentru fiecare red flag e diferit. Pentru mine, faptele sunt clare. Dacă ai spus că facem asta și nu ai făcut, o dată, de două ori, lasă, du-te cu poveștile în altă parte. De ce nu? Da. (nr. Dacă s-ar mai mărita.) Nu spun nu. Sunt deschisă, da.
Eu cred în familie, eu cred în căsnicie, chiar dacă trăim alte vremuri, chiar dacă multe femei nu își mai doresc. Eu zic da pentru persoana potrivită. Cu siguranță’, a povestit Elena Vîșcu în podcastul realizat de Ioana Ginghină.
Fosta soție a lui CRBL a vorbit și despre posibilitatea de a deveni din nou mamă. Deși spune că nu vrea să grăbească lucrurile și preferă să lase viața să își urmeze cursul firesc, Elena nu exclude ideea unui al doilea copil. În prezent, ea traversează o nouă etapă personală, are un iubit și privește cu mai mult optimism către viitor, după perioada complicată care a urmat divorțului.