Proprietarul locuinței în care stătea Mădălina Apostol, noi informații despre noaptea în care a murit: „Nu ar fi putut să se înece în cadă. Și mai avem un detaliu important”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Moartea Mădălinei Apostol, la doar 40 de ani, a fost prezentată inițial drept o sinucidere, iar informațiile apărute ulterior au ridicat mai multe semne de întrebare în jurul ultimelor sale ore de viață. Noi detalii despre noaptea tragediei au fost oferite de proprietarul locuinței în care aceasta se afla.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Mădălina Apostol s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 02:00. Primele relatări despre moartea sa au indicat că aceasta și-ar fi pus capăt zilelor, în contextul problemelor despre care apropiații au spus că le-ar fi avut în ultima perioadă. Nick Rădoi a fost cel care a confirmat decesul și a declarat că Mădălina era bolnavă.


Ulterior, în spațiul public au apărut și alte informații care pun sub semnul întrebării scenariul inițial. Alexandra Bădescu, o persoană care a cunoscut-o pe Mădălina, a spus public că nu crede că aceasta și-ar fi dorit să își ia viața. Acum, noi detalii despre ceea ce s-ar fi întâmplat în locuința în care Mădălina și-a petrecut ultimele ore au fost relatate de Alexandru Tănase, proprietarul casei.

Noi detalii despre noaptea în care a murit Mădălina Apostol

Potrivit relatării lui Alexandru Tănase, Mădălina ar fi fost preocupată în acea zi de momentul în care proprietarul urma să se întoarcă acasă. Bărbatul se afla în delegație la Constanța, iar soția sa, Cristina, i-ar fi spus că acesta nu avea să revină în aceeași zi.

„Alexandru spune că Mădălina ar fi reîntrebat-o în repetate rânduri în acea zi pe Cristina, soția lui: când se întoarce Alexandru acasă? El era plecat în delegație, cu afaceri, la Constanța. În momentul în care Cristina i-a spus că nu se întoarce astăzi, se întoarce miercuri spre joi, ar fi încetat și Mădălina cu întrebările’, notează Cancan.ro.


Citește și: Povestea de viață neștiută a Mădălinei Apostol. A avut trei copii din două relații, o poveste de dragoste cu despărțiri și împăcări cu Nick Rădoi, s-a luptat cu depresia și a murit la 40 de ani

Potrivit acelorași informații, Cristina ar fi fost persoana care a găsit-o pe Mădălina în baie. Femeia și-ar fi sunat imediat soțul, iar acesta i-ar fi cerut să apeleze numărul de urgență 112.

Un detaliu relatat ulterior este legat de cada în care ar fi fost găsită Mădălina. Se pare că dopul căzii ar fi fost scos, astfel că apa nu ar fi rămas acumulată în interior.


„Cristina ar fi fost cea care a găsit-o pe Mădălina în cadă, așa cum știți, și i-ar fi spus imediat lui. L-ar fi sunat și ar fi spus că nu știe ce să facă. L-ar fi sunat șocată. Alexandru i-a spus să pună mâna pe telefon și să sune imediat la 112. Un detaliu important este că dopul căzii fusese scos, potrivit Cristinei. Ceea ce înseamnă că apa nu ar fi rămas acumulată în cadă, iar cada este destul de mică. Nu ar fi putut oricum să se înece în cada respectivă.’


În ce poziție ar fi fost găsită Mădălina Apostol

Relatarea proprietarului locuinței include și alte detalii despre poziția în care Mădălina Apostol ar fi fost găsită. Potrivit informațiilor prezentate de Cancan, femeia ar fi avut mâinile încleștate pe un termos.

Citește și: De ce nu s-au căsătorit Mădălina Apostol și Nick Rădoi. Milionarul a cerut-o de soție de trei ori: „Eu am fost mereu cea sacrificată!

Totodată, în apropierea sa s-ar fi aflat un tablou în care era reprezentată alături de cei trei copii ai săi. Potrivit relatării, fiul cel mare ar fi găsit ulterior în coșul de gunoi din camera Mădălinei o sticlă cu palincă. Asta în contextul în care, potrivit sursei, Mădălina nu obișnuia să consume alcool în ultima perioadă.


„Ea ar fi încercat să o miște pe Mădălina, însă spune că nu știa ce manevre să îi facă. Oricum, avea mâinile încleștate. Primii care ar fi ajuns la adresă ar fi fost polițiștii. Apoi ar fi venit un echipaj de salvare, însă, potrivit informațiilor pe care le avem, acel prim echipaj nu ar fi avut defibrilator. Abia la aproximativ zece minute ar fi ajuns echipajul de resuscitare.

Mai avem un detaliu important. Atunci când a fost găsită Mădălina, avea mâinile încleștate pe un termos. Asta înseamnă că tabloul cu copiii era în apropierea ei. Nu era ținut la piept, așa cum am avut prima oară informațiile. Iar fiul cel mare al Mădălinei a găsit în coșul de gunoi din camera Mădălinei o sticlă cu palincă. Deși Mădălina nu obișnuia să bea în ultima perioadă.’


Medicii ar fi încercat să o resusciteze

După ce Mădălina a fost găsită, la locuință ar fi ajuns echipajele de intervenție. Potrivit informațiilor relatate de proprietar, între primul echipaj și cel care avea aparatura necesară pentru resuscitare ar fi existat un interval de aproximativ zece minute. Durata exactă a acestui interval nu este însă clarificată.


Citește și: Monica Gabor, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „Sunt absolut devastată de dispariția ei fulgerătoare. Suferea de ani de zile de depresie. Ce legătură avea cu iubita lui Nick Rădoi

Mădălina ar fi fost mutată din zona băii într-o altă cameră a locuinței, unde medicii ar fi continuat manevrele de resuscitare.

„Medicii ar fi încercat ulterior să o resusciteze pe Mădălina într-o cameră a locuinței, probabil din baie. Au dus-o în dormitor, fără niciun rezultat. Eu am înțeles că între poliție și ultimul echipaj, cel care avea aparate de resuscitare, ar fi trecut zece minute. Acum nu știm exact cât a trecut din momentul găsirii’, mai notează sursa citată.