Simona Halep, scrisoare emoționantă după retragerea din tenis: "Începe pentru mine o altă etapă. Vreau pur si simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt". Ce planuri are tenismena

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simona Halep, fosta lideră mondială, a transmis un mesaj emoționant după evenimentul oficial de retragere din tenis, desfășurat sâmbătă, mărturisind că își dorește să înceapă o nouă etapă a vieții, departe de presiunea competiției și de atenția publică permanentă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


Vezi și acest video VIVA!:

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Halep a descris momentul retragerii ca fiind unul dintre cele mai intense și emoționante din viața sa, marcând încheierea unui capitol care i-a definit existența timp de peste două decenii.

Simona Halep, scrisoare după retragerea din tenis


Tenismena a transmis o scrisoare emoționantă, la finalul unei cariere impresionante, în care a cucerit trofee importante și a scris istorie pentru sportul românesc. În mesajul său, Simona Halep a vorbit despre emoțiile retragerii, sacrificiile făcute de-a lungul anilor și despre dorința de a începe o nouă etapă a vieții, departe de presiunea competiției.

Dragii mei,

Sâmbătă am trăit unul dintre cele mai intense și emoționante momente din viața mea: Evenimentul Oficial de Retragere din Tenis. A fost mai mult decât o ceremonie. A fost închiderea unui capitol care a însemnat toată viața mea de până acum. Un drum început cu un vis și continuat cu mult muncă, sacrificii, lacrimi, speranță și iubire pentru acest sport.

Tenisul m-a format. M-a ridicat, m-a pus la încercare, m-a făcut puternică. Mi-a oferit cele mai frumoase trăiri și cele mai grele lecții, pe care le voi purta cu mine mereu. Pentru tot ce am trăit pe teren si dincolo de el, sunt profund recunoscătoare.


În spatele trofeelor, rezultatelor si momentelor pe care le-am împărțit cu voi, a existat mereu si omul Simona. Un om care a simțit, care a suferit, care s-a bucurat, care a căzut si s-a ridicat de multe ori.

Ce planuri are Simona Halep, după retragerea din tenis

Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur si simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt dincolo de sport, dincolo de competiție, dincolo de tot ceea ce lumea a cunoscut despre mine. Au fost ani în care viața mea a fost privită, analizată și comentată din multe unghiuri.


Știu ca asta a făcut parte din drumul meu și am acceptat-o, cu tot ce a venit la pachet. Dar odată cu încheierea acestui capitol, simt și nevoia firească de a păși spre ceea ce urmează cu mai mult liniște, cu mai mult intimitate si cu libertatea de a-mi trăi alegerile în felul meu.

Nu pentru că vreau să mă îndepărtez de oameni, ci pentru că simt că a venit timpul să mă apropii mai mult de mine. Voi rămâne mereu aceeași: cu valorile, disciplina și responsabilitatea pe care sportul mi le-a oferit și pe care le voi purta cu mine toată viața.


De acum, începe pentru mine o altă etapă. Una mai liniștită, mai personală, mai aproape de ceea ce sunt dincolo de performanță. O etapă în care îmi doresc să mă bucur de lucrurile simple, de oamenii dragi, de alegerile mele și de libertatea de a-mi trai viața in felul meu.


Privesc înainte cu recunoștință pentru tot ce a fost și cu sufletul deschis pentru tot ce urmează. Viața îmi va aduce, cu siguranță, noi moduri de a fi aproape de omenii care mă iubesc cu adevărat. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături, pentru că ați crezut în mine și pentru că ați făcut parte din această călătorie. Unele povești se încheie, dar ceea ce lasă în urmă rămâne pentru totdeauna.

Cu drag, Simona„.

Sursa foto: Getty