Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit. Imagini de la cununia civilă: mireasa a purtat o rochie mulată, care i-a evidențiat silueta, iar mirele a făcut o glumă înainte de a spune „Da”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit. Primele imagini de la cununia civilă îi surprind pe cei doi îndrăgostiți extrem de eleganți și zâmbitori, după ce au decis să facă pasul cel mare în secret. Evenimentul, ascuns de ochii curioșilor până în ultimul moment, a fost marcat de haine alese cu gust, dar și de o glumă savuroasă a mirelui care a alungat toate emoțiile din sală și a stârnit hohote de râs printre invitați.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI


VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

După o relație discretă de aproape doi ani, Simona Trașcă și interpretul Marian Buzilă au devenit oficial soț și soție în cursul zilei de astăzi. Evenimentul, marcat de eleganță și ținute spectaculoase, a fost presărat nu doar cu emoții puternice, ci și cu un moment extrem de amuzant chiar în fața ofițerului de stare civilă, unde gluma mirelui a stârnit hohote de râs printre invitați.


Citește și: De ce au amânat nunta Simona Trașcă și logodnicul ei, Marian Buzilă, și când se vor căsători: ‘Am ales deja rochia de mireasă pentru biserică’/ EXCLUSIV

Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit

După o relație care durează de aproape doi ani, Simona Trașcă și partenerul ei de viață, Marian Buzilă, au făcut pasul cel mare. Cei doi îndrăgostiți au mers în fața ofițerului de stare civilă pentru a deveni, în mod oficial, soț și soție.

Amândoi au emanat o energie extraordinară și s-au asortat perfect în cea mai importantă zi din viața lor de cuplu. Deși au fost foarte rezervați cu privire la nuntă și nu au vrut să spună public data exactă a evenimentului, chiar dacă mai dăduseră mici detalii despre haine sau organizare, iată că momentul mult așteptat a sosit chiar astăzi.


Frumoasa blondă a atras toate privirile cu o ținută foarte rafinată. Rochia de culoare albă a fost strânsă pe corp și în stil creion. Vedeta a purtat o bijuterie aurie prinsă în piept și a ales flori în nuanțe de roșu și alb pentru buchet, care s-au potrivit de minune cu restul vestimentației.

De cealaltă parte, mirele a optat pentru eleganță clasică. Artistul s-a prezentat la eveniment îmbrăcat într-un costum de culoare maro, asortat cu o cămașă simplă, albă.

Citește și: Simona Trașcă are o relație cu un cântăreț. Cine este și cu ce se ocupă noul ei iubit: „Ne-am dat seama că nu putem să stăm despărțiți'


Ce s-a întâmplat în fața ofițerului de stare civilă

Pe lângă clipele pline de romantism și sensibilitate, evenimentul a avut și o parte extrem de amuzantă, care a stârnit hohote de râs printre cei prezenți în sală. În clipa în care reprezentantul legii l-a întrebat pe mire, conform procedurii, dacă o ia de soție pe aleasa inimii sale de bunăvoie, Marian Buzilă nu a stat deloc pe gânduri și a oferit o replică total neprevăzută.

Ofițerul de stare civilă: Cetățene Marian Buzilă, de bunăvoie și nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetățeana Simona Trașcă?


Marian Buzilă: Nu, nu m-a silit nimeni… așa că DA, o iau!

Citește și: Elena Merișoreanu încurajează operațiile estetice și își declară admirația pentru Bianca Drăgușanu: „Arată impecabil! Dacă o văd cei de la Hollywood, ne-o fură!’

Această glumă a amuzat pe toată lumea și a alungat tensiunea din încăpere. Simona Trașcă a început să râdă cu poftă, iar invitații au izbucnit în ropote de aplauze, bucurându-se de atmosfera relaxată creată chiar înainte ca cei doi să semneze actele.


Ce au declarat cei doi înainte de a face pasul cel mare

Înainte de a face pasul cel mare, Simona Trașcă și Marian Buzilă au făcut câteva declarații emoționante. Cei doi au fost foarte emoționați în momentul în care au vorbit cu reporterii de la wowbiz.ro.


Simona Trașcă: Am dormit vreo 4 ore, mireasa are emoții. Am niște emoții de parcă m-aș mărita (n.r.: râde).

Marian Buzilă: Sunt emoții constructive, sunt bine. De dimineață a avut parte de o surpriză, din aia de nu se poate spune, rămâne doar între noi. După ce plecăm de aici încă o surpriză și diseară încă una. Tot ce creez i le dedic prima dată ei și apoi le dau spre ascultători. Ea e muza mea, mă inspiră.

Sursa foto: wowbiz.ro/ spynews.ro