Smiley, adevărul despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R: "Văzută din afară, relația noastră pare ceva atipic și rar întâlnit" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Smiley, Alex Velea și Connect-R formează unul dintre cele mai solide trio-uri din muzica românească, iar prietenia lor, care durează de peste două decenii, a rezistat testului timpului și al industriei. Deși, din exterior, relația lor poate părea neobișnuită într-un domeniu în care orgoliile și competiția sunt adesea mai puternice decât legăturile personale, cei trei artiști demonstrează contrariul. Într-un interviu acordat în exclusivitate, Smiley vorbește despre legătura specială care îi unește, despre colaborarea muzicală care i-a readus împreună pe scenă și despre motivele pentru care prietenia lor a rămas la fel de puternică după mai bine de 20 de ani.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI


Vezi și acest video VIVA!:

Smiley, ne bucurăm de reîntâlnire, după concertul de la Sala Palatului alături de Alex Velea și Connect-R. Ce înseamnă pentru tine această colaborare? A pornit din prietenie, dintr-o chimie veche sau din nevoia de a vă provoca unii pe alții artistic, după atâția ani de carieră?


Mulțumesc pentru ocazia de a sta din nou la povești! Daaa, avem un început de an plin, vesel, nebun, cu de toate, dar mai ales cu muzică. Din martie vom fi cu concertul simfonic Armonie în turneu național, iar concertul din 24 februarie a încununat live, alături de public, un an de lansări de piese și de amintiri în formula de trei, dar și o prietenie de peste 20 de ani. Cred că răspunsul la întrebarea voastră nu are cum să fie unul singur; întotdeauna o colaborare profundă se naște dintr-un mix de motive. Cu siguranță, prietenia dintre noi este baza ei, însă contează și bucuria cu care lucrăm împreună, compatibilitatea artistică, respectul pe care îl avem unii pentru alții, elementul de noutate pe care l-a adus această colaborare în carierele fiecăruia dintre noi. Fiecare este pe drumul lui muzical și profesional, dar iată câtă bucurie ne-a adus și, sunteți martori, a adus și oamenilor acest proiect comun.

Smiley, adevărul despre prietenia cu Alex Velea și Connect-R


Relația ta cu Alex Velea și Connect-R e una care a trecut testul timpului. Ce v-a ținut, de fapt, conectați dincolo de muzică, într-o industrie în care orgoliile sunt deseori mai mari decât prieteniile?

Văzută din afară, relația noastră pare ceva atipic și rar întâlnit. Simțită de noi, pare ceva firesc, natural, ce cumva sufletul, parcursul și compatibilitatea au ales. În prieteniile adevărate și lungi nu prea te miri; sunt lucruri pe care le simți și care sunt oarecum firești, crescute organic și care locuiesc în tine pur și simplu, dar pentru care ești recunoscător din plin. Le mulțumesc prietenilor mei că există, că am trăit atâtea lucruri frumoase împreună și că tot scriem pagini din povestea noastră pe note, pe sentimente, pe evenimente de viață comune. Este ceva tare ce avem noi și simt să încurajez pe toată lumea să-și prețuiască și să-și iubească prietenii, pentru că vor avea astfel în viața lor cel mai de preț sprijin și ecou al sentimentelor.


Citește și: Gina Pistol, certată de Smiley că își cumpără haine la reduceri sau la mâna a doua: „Vrea și el să mă vadă mai feminină! Mi-a zis: Iar te-ai îmbrăcat ca un băiețel?'

Smiley: „De mult nu am mai primit atâtea mesaje, atâtea declarații și îmbrățișări'

Anul trecut a fost unul extrem de plin pentru tine și o să menționez doar concertul aniversar de la Arenele Romane și concertul Armonie, din octombrie, care a fost… altceva. Dat fiind că vorbim despre două borne importante, mi-ar plăcea să ne dai mai multe detalii.


Mulțumesc că ai amintit de concertele mele. An de an, am parte de acest festin sufletesc pentru care lucrez în vis, dar și în realitate, zi de zi din viața mea. Armonie, concertul pop-simfonic cu care mă voi plimba și prin țară în această primăvară, a fost mai mult decât un concert, a fost o întâlnire cu sufletele a mii de oameni și cu frumusețea muzicii în esența sa, într-o armonie absolută. De mult nu am mai primit atâtea mesaje, atâtea declarații și îmbrățișări ca după concertul Armonie, de parcă am fost cu toții, spectatori și muzicieni, într-o altă dimensiune împreună. A fost divin și nu am cuvinte să mulțumesc fiecărui om care a contribuit sau a asistat la spectacolele Armonie, dar mai ales celor din țară care vor veni la întâlnirile noastre ce îmbină muzica pop, magia orchestrală și sufletele în cel mai frumos mix. O să revin aici cu datele în care ne vom întâlni în Armonie cu spectatorii din 7 orașe: 1 martie – Chișinău, 18 martie – Brașov, 21 martie – Timișoara, 22 martie – Craiova, 26 martie – Iași, 27 martie – Bacău și 28 martie – Galați.


Citește și: Laura Cosoi a izbucnit în lacrimi în podcastul lui Horia Brenciu: „Nici soțul nu m-a făcut să plâng așa cum ai făcut-o tu. Doamne, câte emoții m-au încercat’

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Piticu de la Simplu, la 25 de ani de la înființarea trupei alături de Smiley și CRBL: „Fără acea experiență nu aș fi putut evolua în direcția în care merg azi'


Smiley: „Vocea României este mereu o poveste plină de implicare și suflet'

Trebuie să amintesc și de Vocea României, unde ai fost din nou foarte aproape de victorie, cu Anita. Cât de mare a fost dezamăgirea pe o scară de la 1 la 10? E mai important pentru tine trofeul sau drumul pe care îl parcurge concurentul tău după emisiune?

Vocea României este mereu o poveste plină de implicare și suflet, un drum inițiatic în care întotdeauna ne dedicăm pentru a găsi calea spre sufletul oamenilor și cu cel mai potrivit reflector pentru concurenți, dar este, de asemenea, acea poveste cu final neașteptat, care ne lasă pe gânduri, cu o avalanșă de emoții și analize. Am învățat să mă bucur de Vocea României, de strălucirea cu care ea îmbracă toți concurenții, de drumul ei magic de care ar trebui să se bucure toți concurenții care au, practic, parte de cea mai complexă scenă pentru a-și cânta visurile și talentul. Trofeul este o țintă pentru fiecare concurent, însă emisiunea este o scenă fabuloasă pentru cei care știu să se bucure de fiecare milimetru din ea din plin. Nu trofeul contează, ci legăturile care se nasc în drumul către el, care se pot transforma autentic în cel mai frumos drum profesional către o carieră care aduce fericire de toate părțile scenei.