Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au lăsat deoparte destinațiile exotice pentru o vacanță cu rulota prin România. Cei doi au ales un traseu spectaculos, care le oferă priveliști de vis și ocazia de a se reconecta cu natura. Din păcate, nu au fost ocoliți de incidente, iar soțul acriței a fost nevoit să stea imobilizat câteva zile.
Vezi și acest video VIVA!:
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Soțul Laurei Cosoi, probleme de sănătate în timpul vacanței cu autorulota
- 2 Ce traseu au ales pentru vacanța cu rulota
Laura Cosoi este o împătimită a călătoriilor și a explorat, de-a lungul anilor, destinații spectaculoase alături de familia sa. Vara aceasta, însă, actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au făcut o alegere neașteptată. Cei doi au renunțat la resorturile exotice pentru o aventură autentică, cu rulota, prin România.
Cuprins
Soțul Laurei Cosoi, probleme de sănătate în timpul vacanței cu autorulota
Pe rețelele sociale, Laura Cosoi le-a arătat fanilor câteva imagini din vacanța lor atipică cu rulota. Într-una dintre fotografii, soțul ei, Cosmin Curticăpean, apare în timp ce pregătește focul, într-un peisaj de poveste. Acesta s-a confruntat cu dureri de spate, cel mai probabil din cauza drumurilor lungi parcurse la volan.
„Ce nu am apucat sa va spun este că soțul a avut ceva probleme cu spatele și practic a fost imobilizat vreo 4 zile… Am văzut, la un moment dat, și lumina de la capătul tunelului. Și-a mai revenit și soțul și l-am pus la treabă!’, a scris Laura Cosoi pe rețelele de socializare.
Ce traseu au ales pentru vacanța cu rulota
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au pornit într-o aventură inedită prin țară, alături de cele patru fiice ale lor. Vacanța cu autorulota s-a dovedit a fi o provocare, mai ales cu copii mici la bord. Traseul lor a inclus opriri spectaculoase: o noapte pe Transalpina, unde vremea le-a dat ceva bătăi de cap, urmată de două zile la Geoagiu Băi, un loc drag actriței, redescoperit în familie.
„Vacanța cu autorulota nu e chiar despre „all inclusive’ – dimpotrivă . Cu copiii după tine, cu bagaje, cu biciclete, fără luxul hotelurilor, pare mai degrabă incomod la prima vedere. Dar, pe de altă parte, e incredibil de comod în felul său: ai baia ta, apă caldă, prosoape curate, și cafeaua de dimineață la espressor, cu vedere oriunde vrei tu.
Pentru următoarele nopți am ales un traseu cu totul special. Am făcut o noapte pe Transalpina – vremea nu a fost prea prietenoasă, dar drumul merită oricând, cu serpentinele și peisajele acelea dramatice.
Apoi, ne-am oprit două nopți la Geoagiu Bai – un loc unde am filmat cândva și pe care l-am redescoperit acum câțiva ani. Ne-a rămas la suflet și am promis că ne vom întoarce cu autorulota. Mare dreptate am avut! E un loc superb, cu apă curgătoare, umbră deasă și un versant care te captivează.
Copiii s-au bucurat din plin: biciclete, tras cu arcul, badminton, jocuri cu lanternele, povești seara. Noi am gătit împreună, în armonie, savurând fiecare moment’, a mai spus actrița pe contul ei de Instagram.
Sursa foto: Instagram