Deși s-au făcut nenumărate speculații cu privire la despărțirea lor, până acum Carmen de la Sălciua nu a dezvăluit faptul că, de fapt, a fost înșelată de Culiță Sterp la doar o lună de la căsătorie. Iată ce declarație dureroasă a făcut artista!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Știindu-le povestea de dragoste care a ținut fanii cu sufletul la gură, e greu de crezut că artista Carmen de la Sălciua a fost înșelată de Culiță Sterp la scurt timp după nuntă. Cei doi au format un cuplu în perioada 2017-2019. Atunci au organizat o mare petrecere, însă relația dintre ei nu a durat prea mult timp. La un an după ce au realizat că au parte de neînțelegeri, au decis să divorțeze. La aproape trei de ani de la divorț, cântăreața susține că a reușit să își ierte fostul partener de viață, dar să se ierte și pe ea. Totuși, până acum nu a spus care a fost adevăratul motiv al despărțirii lor.
Carmen de la Sălciua, înșelată de Culiță Sterp la o lună de la căsătorie
Acum, la proape trei ani de la divorț, Carmen de la Sălciua spune că a reușit să treacă peste tot ce s-a întâmplat în căsnicia ei. Spune că l-a iertat pe el și s-a iertat și pe sine și, mai mult, l-a felicitat pe Culiță când a devenit tată. Abia recent însă Carmen de la Sălciua a spus lucrurilor pe nume, mărturisind că a fost înșelată de Culiță Sterp la foarte scurt timp după ce și-au pus pirostriile…
Citește și: Mama lui Culiță Sterp, despre căsnicia artistului cu Carmen de la Sălciua: „Am fost dezamăgită foarte tare”
Citește și: Cum se înțeleg Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp, la 2 ani de la divorț: „Am ajuns într-o fază…”
„O femeie înșelată e ca o lumânare stinsă. Divorțul nostru era oarecum premeditat. L-am premeditat din secunda în care am aflat de prima infidelitate. Am aflat de prima lui infidelitate la o lună după căsătorie. Lumea credea că am făcut toată mascarada asta pentru rating, pentru că am mai stat un an împreună.
Acum este irelevant ce s-a mai întâmplat. Ulterior, răbdarea și sufletul meu ajunsese la capătul puterilor', a spus Carmen, la Teo Show.
Părinții ei s-au despărțit când avea 14 ani
Carmen de la Sălciua a fost înșelată de Culiță Sterp, iar mariajul lor s-a destrămat, însă artista pare să fi urmat un scenariu prestabilit… Iar asta deoarece, la rândul ei, a fost martora ratării căsniciei părinților săi. Avea doar 14 ani pe atunci, dar și acum rememorează cu tristețe acea perioadă. Ulterior, timp de 5 ani, Carmen nu a vorbit cu tatăl ei, dar după ce acesta a intrat la pușcărie, a reluat legătura cu el.
„Copilăria mea a fost una foarte simplă. Mereu am spus că am avut o stea deasupra capului meu și mi-a îndrumat pașii și am ajuns aici. Părinții mei sunt divorțați. Tata locuiește la Timișoara, mama la Sălciua, eu la Alba Iulia. Financiar, m-am susținut eu. Până după terminarea liceului, m-a susținut mama.
Orice copil care trece prin divorțul părinților are două soluții: ori să devină total opus, ori să meargă pe un drum alunecos care poate duce la ruinarea psihică', a declarat Carmen de la Sălciua la Teo Show.