Răsturnare de situaţie privind cuplul Brad – Angelina. Deşi se zvonea că au revenit la sentimente mai bune şi s-au împăcat de dragul copiilor, actriţa le dă tuturor peste nas. Are un nou iubit, un miliardar foarte cunoscut.
Angelina Jolie, în vârstă de 42 de ani, nu s-a mulţumit cu ultimele îmbrăţişări ale lui Brad Pitt, alături de care a trăit mulţi ani de zile, mai exact 11. La un an de la divorţul de actor, aceasta şi-a găsit liniştea în braţele miliardarului Elon Musk, care este cu 4 ani mai mare decât ea.
Şi acesta are o viaţa sentimentală destul de complicată, mai exact Musk s-a despărţit în luna august de actriţa Amber Heard, mai tânără cu 15 ani decât el.
Amber Heard este fosta soţie a lui Johnny Depp. Cei doi au avut o căsnicie de scurtă durată, au stat împreună aproximativ un an de zile.
Angelina şi Elon deja au început să iasă împreună. Cei doi au petrecut un weekend în Las Vegas, departe de ochii curioşilor. Nu au mers împreună, ci separat, la fel şi la plecare.
Elon a avut mereu o slăbiciune pentru frumoasele dive de la Hollywood, a spus Charlton. Ea a ţinut însă să precizeze că Musk şi Angelina se cunosc de ani de zile, au lucrat împreună în mai multe proiecte umanitare.
Brangelina: o poveste de iubire ca în filme
Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au cunoscut în 2004, pe platourile de filmare ale lungmetrajului „Mr&Mrs Smith' şi s-au îndrăgostit. Imediat, Brad şi-a anuntat divorţul de Jennifer Aniston, iar la Hollywood a apărut cel mai glam cuplu: Brangelina. Angelina era deja mama lui Maddox, un băieţel adoptat din Cambodgia, iar cuplul a înfiat şi o fetiţă, Zahara. În 2006, Brad Pitt şi Angelina Jolie au devenit părinţi biologici pentru prima dată, actriţa aducând-o pe lume pe Shiloh. În 2007, cei doi l-au adoptat şi pe Pax, iar în 2008 în familia lor s-au nascut gemenii Vivienne şi Knox.
În mai 2013, Angelina a făcut o mărturisire emoţionantă, dezvăluind că a trecut printr-o dublă mastectomie, iar Brad a fost alături de ea în această perioadă dificilă.
În august 2014, după doi ani de logodnă, Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în mare secret în Franţa, pe proprietatea lor de la Miraval, avându-i lângă ei pe cei 6 copii.
În 2015, la 10 ani distanţa de la prima apariţie a lor împreună pe marile ecrane, Brad şi Angelina au jucat în pelicula „By the Sea', regizată de actriţă. În septembrie 2016, vestea divorţului lor a şocat o lume întreagă, Angelina invocând diferenţe ireconcilabile şi acuzându-şi soţul de violenţă împotriva copiilor.
Foto: Hepta
Cristina Pîrvu