Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au avut recent probleme de sănătate. Medicii au fost chemați pe platourile de filmare de la Antena 1

 Pirvu Cristina
.

Ediție dificilă pentru Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu sâmbăta aceasta, la Te cunosc de undeva!, căci Liviu a ajuns în dimineața filmării la Urgență, unde a stat cu perfuzii pentru câteva ore, fiind incertă participarea sa la show, pe când Andrei a avut nevoie de un consult medical chiar la platourile de filmare.

Din cauza oboselii din ultimele zile mi s-a făcut rău, în timp ce eram la machiaj. Am început să am palpitații. Și, culmea, deși aveam palpitații, îmi scăzuse tensiunea… Din fericire, n-a fost nimic grav', spune Andrei.

Mai complicat a fost pentru Liviu, care a ajuns la platou direct de la spital, cu puțin timp înainte să urce pe scenă. Deși medicul îi recomandase pauză vocală totală, acesta n-a vrut să renunțe și a cântat așa cum a putut piesa Alin', a trupei Sweet Kiss, alături de colegul său, Andrei.

Cum le va ieși celor doi prieteni transformarea în trupa Sweet Kiss, cunoscută în anii 90 datorită piesei Alin', telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a show-ului Te cunosc de undeva!.

Liviu și Andrei au avut probleme de sănătateLiviu și Andrei au avut probleme de sănătate

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton