Simona Gherghe se pregăteşte de cel mai important moment: venirea pe lume a fetiţei sale, iar prezentatoarea emisiunii „Acces Direct' a decis să intre în concediu prenatal.
Ea va fi înlocuită de Mirela Vaida, de care o leagă o veche prietenie, care va prezenta emisiunea începând din 3 aprilie.
„Am primit această propunere cu bucurie, dar şi cu responsabilitate, pentru că este o emisiune foarte importantă a postului, una longevivă şi foarte urmărită şi totodată o emisiune cu un mare impact emoţional. E un gen de emisiune pe care nu l-am mai făcut şi din care voi avea de învăţat, însă mă bucur să am alături o echipă foarte sudată şi cu multă experienţă, iar dacă ei şi-au pus baza în mine, atunci nu pot decât să îmi doresc să nu îi dezamăgesc', a declarat Mirela Vaida, iar Simona Gherghe a completat: „Mirela e un om foarte muncitor. Plec liniştită, pentru că emisiunea şi echipa rămân pe mâini foarte bune.
Simona şi Mirela sunt prietene foarte bune, iar în ultimul timp cele două au avut ocazia să petreacă mult timp împreună:
„De când am început filmările pentru „2k1', eu şi Simona împărţim acelaşi platou, mai ales că ne mai leagă un amănunt important, Simona a aflat că e însărcinată în seara în care a plecat de la botezul băieţelului meu, Vladimir!', a povestit Mirela, continuând: „eu ştiu cel mai bine cum este să îţi anunţi echipa că vei lipsi o perioadă de pe post şi cât de important este să fii susţinut în cel mai frumos eveniment din viaţa ta. Îmi doresc din inimă ca telespectatorii să mă primească în casele lor cu plăcere, iar eu sper să duc la bun sfârşit această mare responsabilitate, de a-i ţine locul Simonei Gherghe, care este o emblemă a Antenei 1 şi pe care abia o aştept să se întoarcă, să ne plimbăm împreună cu copiii în parc!'.
Vezi si:
Simona Gherghe a dezvaluit care este problema care o chinuie de cand este insarcinata