Simona Gherghe este una dintre cele mai plăcute prezențe de pe sticlă și una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV. Carismatică și sigură pe ea, vedeta are o mulțime de fani, însă debutul profesional nu a fost la fel de simplu, după cum s-a confesat Simona…
La 42 de ani, Simona Gherghe este o femeie împlinită atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Vedeta Antenei 1 s-a retras o vreme de pe sticlă, după ce, în luna mai, a devenit mamă pentru a doua oară. Simona este pregătită să se întoarcă la dragostea dintâi, televiziunea, și le pregătește fanilor săi o surpriză, ce se va materializa cât de curând.
Invitată la Răzvan și Dani, la aniversarea a 26 de ani de existență, vedeta Antenei 1 a povestit cu nostalgie și cu emoție despre începuturile ei în televiziune, când s-a decis să vină la București, un oraș care îi era complet necunoscut, pentru a da o probă.
Nu ştiam Bucureştiul, am luat un taxi, care ne-a făcut un tur al Bucureştiului. Îmi tremurau genunchii, îi vedeam pe oamenii ăia live. Am venit de la Iaşi cu un sacou cam mare pe mine, mi-a dat Sandra un sacou de-al ei. Seara, deja căutam cazare în Bucureşti, iar peste o săptămână prezentam primul jurnal. Nu ştiam pe nimeni”, a povestit vedeta Antenei 1.
De ce s-a retras Simona Gherghe de la Acces Direct
Am amintit despre schimbările pe plan profesional. De ce ai luat decizia de a te retrage de la cârma proiectului Acces Direct?
Pentru că am simțit că, după aproape 9 ani, trebuie să schimb ceva în plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de știri. Acum, am simțit că am obosit. Nu e un format comod. Emoțional, m-a consumat foarte tare. Și am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viața mea.
Să fie un motiv și faptul că îți dorești mai mult timp liber pentru familia ta? Să ne așteptăm la un proiect săptămânal?
Nu de asta am renunțat. Nu fug de adrenalina emisiilor zilnice. Ți-am explicat de ce.
Ai declarat cu certitudine că vei reveni la Antena 1. Ne poți spune dacă, în ultima perioadă, ai mai purtat negocieri și cu alte posturi TV?
În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani și, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am, a declarat Simona într-un interviu exclusiv pentru VIVA!.