Sorana Cîrstea trece printr-un moment neplăcut în timpul participării la US Open - tenismena a fost jefuită în New York - hoții, care au pătruns în camera ei de hotel, i-au furat trofeul dobândit la Cleveland. Tenismena a făcut apel la cei care au jefuit-o și i-a rugat să i-l returneze, dezvăluind că trofeul nu are valoare materială, ci doar sentimentală.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Sorana Cîrstea, aflată pe locul 71 în clasamentul WTA, se află în această perioadă în New York, unde participă la turneul de Grand Slam US Open. Sportiva română, care a obținut recent un succes important la competiția WTA 250 de la Cleveland, a fost cazată într-un hotel din apropierea arenei. În timpul șederii, Sorana a fost victima unui furt care a stârnit reacții rapide din partea autorităților și a conducerii hotelului – tenismena a fost jefuită de trofeul câștigat la Cleveland, care a dispărut din camera sa de hotel.
Sorana Cîrstea, jefuită în New York
Sorana Cîrstea a anunțat pe rețelele sociale că trofeul câștigat la turneul WTA 250 din Cleveland a fost furat din camera sa, aflată la etajul 3 al hotelului unde era cazată. Sportiva a transmis un mesaj public în care a cerut returnarea obiectului, subliniind că nu are valoare materială, ci doar sentimentală.
„Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 a hotelului, vă rog să-l înapoiați! Nu are NICIO valoare materială, doar sentimentală! Ar fi cu adevărat apreciat! Mulțumesc, Sorana', a scris jucătoarea pe Instagram.
Ancheta este în desfășurare
La scurt timp după aceea, autoritățile americane au anunțat deschiderea unei anchete, fiind în legătură permanentă cu sportiva. De asemenea, conducerea hotelului a precizat că tratează situația cu maximă seriozitate și că directorul de securitate, un fost detectiv NYPD, coordonează personal investigația.
„Suntem în strânsă legătură cu stimatul nostru oaspete în privința obiectului raportat ca dispărut. Directorul nostru de siguranță și securitate, un fost detectiv NYPD, supervizează personal ancheta. Tratăm problema cu cea mai mare seriozitate și continuăm să colaborăm direct cu doamna Cîrstea', a spus directorul general al hotelului, Simon Chapman, într-un interviu pentru CBS Sports.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/001-cover-2-8-scaled.jpg)
Sorana Cârstea a câștigat finala de la Cleveland
Sorana Cîrstea traversează o perioadă intensă în cariera sa sportivă, fiind prezentă la US Open, unul dintre cele mai importante turnee de tenis din lume. Cu doar câteva zile înainte, jucătoarea română a obținut un succes notabil la competiția WTA 250 de la Cleveland, unde a câștigat finala în fața americancei Ann Li. Sportiva româncă a reușit victoria în 2 seturi: 6-2, 6-4.
Victoria a venit într-un moment în care Cîrstea nu avea mari așteptări, dar a demonstrat o formă excelentă și o determinare remarcabilă.
„A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici doar ca să joc câteva meciuri, aveam zero aşteptări. Am simţit energia încă de la primul meci, m-am simţit bine aici. Sunt bucuroasă că am reuşit să rămân cât mai mult posibil în acest oraş', a spus Sorana Cîrstea.
Foto: Hepta, Instagram