Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, îl critică vehement pe premierul interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că vrea să reducă veniturile personalului medical, în loc să rezolve lipsa de personal și subfinanțarea sistemului sanitar. Mai mult, acesta susține că i-a transmis toate aceste argumente chiar în biroul premierului, în Palatul Victoria.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Declarațiile lui Alexandru Rogobete vin în contextul dezbaterilor privind măsurile de reformă și reducerea cheltuielilor bugetare, după ce Ilie Bolojan a vorbit din nou despre necesitatea eficientizării sistemului public. Fostul ministru PSD al Sănătății afirmă însă că soluțiile propuse riscă să afecteze grav domeniul medical și susține că i-a explicat premierului, într-o discuție purtată față în față, de ce reducerile salariale și blocarea angajărilor nu reprezintă o soluție pentru spitalele din România.
Alexandru Rogobete, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan
Alexandru Rogobete afirmă că i-a transmis lui Ilie Bolojan, chiar în biroul acestuia din Palatul Victoria, că sistemul medical are nevoie de investiții și de personal suplimentar, nu de măsuri care să afecteze veniturile angajaților. Potrivit fostului ministru, problema reală este deficitul de cadre medicale și administrarea ineficientă a resurselor.
„Este absurd că premierul demis Bolojan atacă din nou sistemul de sănătate, cu sigla Guvernului în spate. Absurd și revoltător! În continuare, domnule Bolojan, considerați că salariile personalului medical sunt prea mari. În continuare considerați că trebuie tăiate veniturile celor care salvează viețiile românilor! În continuare refuzați să recunoașteți că sistemul de sănătate are un deficit de peste 36.000 de oameni', a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.
„V-am spus că nu pot accepta reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. V-am spus că sistemul este subfinanțat și că are nevoie de angajări, nu de concedieri. V-am spus că economiile se pot face prin eliminarea risipei și printr-o administrare mai eficientă, nu prin reducerea cheltuielilor de personal într-un sistem aflat deja în deficit. Vă readuc aminte că am discutat împreună, cu subiect și predicat, despre cele 13 centre de radiologie pe care le-am construit și nu avem personal pentru ele, pentru că salariile sunt prea mici',a completat fostul ministru al Sănătății.
În același mesaj publicat pe Facebook, Rogobete menționeză că a vorbit cu Bolojan în biroul acestuia din Palatul Victoria și că i-a explicat aceste lucruri. Acesta susține că România alocă sănătății cel mai mic procent din PIB din Uniunea Europeană și că este imposibil să fie oferite servicii medicale mai bune în condițiile în care sistemul se confruntă cu un deficit de peste 36.000 de angajați.
„Cum vreți servicii medicale mai bune fără personal? Cum vreți performanță în spitale când medicii, asistentele și întreg personalul medical sunt la limita epuizării? Vorbiți despre economii în sănătate? Aflați că România alocă sănătății cel mai mic procent din PIB din Uniunea Europeană! La fel faceți și cu educația. Rușinos sǎ vorbiți asta de la pupitru! Toate au o limitǎ. Domnule prim-ministru, vă aduc aminte că am discutat toate aceste lucruri chiar în biroul dumneavoastră', a punctat Rogobete.
„Nu am stenograme, dar sunt sigur că vă amintiți discuțiile noastre'
De asemenea, Alexandru Rogobete a menționat că aceleași lucruri le-a discutat și cu vicepremierul Oana Gheorghiu, „ce-i drept înainte să intre în politică', dar a adăugat că „domnia sa cerea același lucru, pentru că singurul spital din România construit din fonduri private, ce credeți, are o secție de radiologie nepopulată'.
Fostul ministru mai spune că nu poate demonstra prin înregistrări conversațiile purtate cu Ilie Bolojan, însă este convins că premierul își amintește schimburile de replici dintre ei. În finalul mesajului, Alexandru Rogobete îi cere acestuia să renunțe la politicile pe care le consideră nocive pentru sistemul sanitar.
„Nu am stenograme, dar sunt sigur că nu aveți nevoie de niciun memorandum să vă aduceți aminte declarațiile dumneavoastră sau discuțiile pe care le-am avut, unele suficient de contondente încât să nu fie uitate. Domnule prim-ministru, vă rog, încă o dată, eliberați sistemul de sănătate de politicile publice falimentare după care conduceți România.
Lăsați-l deoparte, pentru că este posibil să faceți un rău iremediabil. Vă cunosc teoria care spune că «dacă mulțumești pe toată lumea înseamnă că nu faci ceva bine», dar credeți-mă, cel puțin în sistemul de sănătate trebuie să încerci. Nu poți să te joci cu destinele a milioane de pacienți pentru că vrei tu să ieși bine. Asta nu este reformă, este crimă! Domnule Bolojan, ca tânǎr de 35 de ani, vǎ rog, eliberați România! Plecați acasǎ!', a mai scris Alexandru Rogobete în mesajul său pe Facebook.
Foto: Hepta, Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/bolojan-rogobete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/752484628_1599278828431314_8134123411002540037_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-21t141918.957-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/03/colaj-dumitrescu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_f1fe3f612cc5ee59c3d685feb7b106f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_cf0aaf99b3fdb24aba5a311455ab690e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_efd1c890289fe0283e6a3819209942fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_f54f0699d65cba4efad3d456ffbcc5f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_4a30c33510a69c573bed1b631603d8e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/753702405_1604269421062257_6355410874527930466_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/990-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/bona-irina-columbeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-bianca-dragusanu-_-victor-slav.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/img-7-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/753702405_1604269421062257_6355410874527930466_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/990-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_045a8d5bcc838d5b7d94c2bf000349dc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_17507f7a31ea210bbb9dd1cace7898c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_181d423946baf8609e7e97fc283fdf1f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_2afdadaf30764054eeb85c628ea16926.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6014fe5b27e256ade5e30bb5782d0052.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_a2ebc3c03bc261bfaa5e8d257ad5c629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4c0eeda35be4a053edf214d7a19b2915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_fc11e0da1469cc4467c0401fb33992c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8a1f8d096dc1b17174930b2eef48c44e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0ce2ceec3743732f0723b5da8979c8ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_47e2af6ce183729428ff49d7f2ba3d6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ce56349af7909f8bf1f1c6499d8f5af9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ec27f45709e9b78e0c2178ed6e4bc500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0665b923a0c5455a4a6a5f96ad187c61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_bdcab1e4230bf3d81acac5da3ccef17f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9771d360b4f1431d82ee9211a0616144.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_34e92b173e01599186fc57aeec390727.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1cf5b22beb92685efb123ad5f819a60a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_c095539eff08fae624782f3823fe85e8.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1c21a7a456616dd4ceb4d7ca89b73a91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d3d4b5a292b79c68568cff33bc60ecbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7de658cb38d88ddfe9bb6d2a66d01ab1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_c685298ef83aa7d27dabb943a8c4e87b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5fadf32a1821a87594084b09f804a727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_01c1481461d26b10c743dcd767d87b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ee65bf976254ddbf29f8c42f40a7e1d3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/753702405_1604269421062257_6355410874527930466_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/990-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/bona-irina-columbeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-bianca-dragusanu-_-victor-slav.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb6d4e7b6d2bf2f42afb45d06d943649.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fc73b4d47ad5e33dfab709af509ac0d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5b47095cc71e9d1e22c2c7cd9c10c06c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ff375d2893c95df4cc48c159d6d2774d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_50936379f8c1496ad8f77379eaad6cf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_6b8e56e615691e8acee97ad0e56172ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_d9d77e2366ac2df5d2c801c5b8b2c7f2.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_39687842c184961d2dfe2045a10ea609.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_a7914fe52b259fe21a4ffe066f058f17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e568279c25279d63d8cb5aefe55224bd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_f3a8ca49c93add139817ed118005a50b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_e9363349818acd014a8619c93ca2108e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_543736be9420a1d384a09f04111a2a01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2261d143ad1039e05207fca81496041c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_47b9e400b0d9c23952c2aa6f91bb3bb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3d9027de4e789e7eba18f3e76d83c468.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_ec769881524413a874e1d77292c5829f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_52c57b0e5fa018751970818af76a7caf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_9cd1dab7f03c61f504b913a2ef3a8219.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_7e462695c92aa478298fb1253343fee7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3b1e5313e6c808a1126f483a6e31fc6b.jpg)