Curtea Constituțională a României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în cazul ordonanței de urgență privind programul SAFE, adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada în care Executivul avea statut interimar. Sesizarea a fost depusă de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Ordonanța ce face obiectul sesizării a fost adoptată şi înaintată spre publicare de guvernul lui Ilie Bolojan când era interimar, după ce parlamentul aprobase moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Conflict constituțional între Parlament și Guvern legat de Ordonanța SAFE
Curtea Constituţională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea Ordonanţei de Urgenţă referitoare la Programul SAFE.
Aceasta a fost contestată de președintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, care a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa acestui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern şi să stabilească o conduită de urmat în vederea restabilirii ordinii constituţionale.
Decizia a fost luat cu 5 voturi la 4, în ședința de joi a judecătorilor CCR.
Decizia CCR nu înseamnă că se anulează programul SAFE sau contractele semnate până acum pe SAFE. Până acum s-au semnat contracte pe armament în valoare de 9 miliarde euro. Decizia CCR ar putea afecta, totuşi, derularea acestor contracte.
De ce susţinea Grindeanu că Guvernul Bolojan şi-a depăşit atribuţiile
Președintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, care a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa acestui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern şi să stabilească o conduită de urmat în vederea restabilirii ordinii constituţionale.
„Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată;
reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării', se susţine în sesizare.
„Guvernul nu intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară”
Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale şi din conţinutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea „substanţială” a proiectului iniţial al ordonanţei de urgenţă a Guvernului în dimineaţa zilei de 5 mai, ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.
„Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaşte explicit că ‘Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului’.
Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează şi substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului şi afectând echilibrul constituţional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie', apreciază preşedintele Camerei Deputaţilor.
Avocatul Toni Neacșu: „Ordonanța SAFE nu e legea SAFE”
Avocatul Toni Neacșu a explicat, într-un mesaj publicat pe Facebook, care sunt consecințele deciziei CCR de joi.
„Ordonanța SAFE nu e legea SAFE. Am tot spus-o. Nu se va întâmpla nimic, contractele sunt semnate în baza altei legislații. E prima oară când CCR constată un conflict juridic încheiat, care si-a produs efectele de mult.
În această procedură, CCR nu constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ci doar indică ce trebuie făcut pentru a înlătura un conflict între două autorități publice', scrie acesta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/6667.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/55-7-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/12/piesic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/ileana-badiu-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_afdadc8bae86df2351045bbb53e2d674.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_6beae3aa054b0dcbe8dc0f41bf76534f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c341c6982f8e1dd47d3761916be07ce4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_752ca06f75dae2b743411555ed2afb00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-denisa-filcea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/88888-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/img-39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/zazie-beetz-6-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-06t122258.157.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ilinca-si-catalin-botezatu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/000.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_82f706e7e2c4fa224423fe708bf5bd39.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_2465446145eb0f2361c3bbc0afed6573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_5b619cdd26589132be239ae289a6daa7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_c2d8983d820c1feed970f11e51a1c350.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e189172b76ec2a25241ba6256e6de8a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7e5a82340094c19955a305a4cc7492d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_521190708e074361d36cb3ce90a37498.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_f2c66cf373abee76158089df36ca0aca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_3e498b326349d5ea497d0bb90f7ff1b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5a74bbf0a881341a423212aac03f44da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a9d5292833ce4579c4b45c6f10613962.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_64674798494764734297673f414bec77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eddbb191fa5faf2978bf12cb72a8fcf9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_2c6f3476b14bef3bcbf3f05e8ff0727e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_25ced9babcc0fd13539333b907a30bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7bdff1a8700507d94c0c9abecf3026b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_112daa3635ff5476eb6213e3bb262309.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_2983436d4e714baee1ed125a7f197f9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_ab240b71660e7c88cf46516e83b543a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_6dc18107c8fbbf30b3d1f4881ddd1611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee59901eba21867019220c68336c9714.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_617e77fc76b39cdaadd9dace83a60cdb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4ec88cebcc001a2339ad31f857d759d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_59ccb5d84fda0ceacc64c41e66dc6cc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9c6e02b26697fcdeb5603433f52f5f1b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_3f4b7b8eff35fd1e59f501ac1369b4ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/09-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-22t104832.921-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/000-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/cae93a42-eb13-46d5-88dd-d258ca233bf9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4f656b5209a604049e012bada2c84072.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_68b2ef31f821c4103343f8a51bf998d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9830e71fd764b150338838b3ce0e6a12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_964cc5fce56880e4e8178d202cfb20c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_5e0a101785711254245ce70b8159e6dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_75816f6471cd9ca49c9930d34bfcb3b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_ab8e05b6bd0504cd8133b8aafbc63a98.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_78684faebe8b0ef66a8a4c9b899aa0fe.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6d49b0425854d80182328062adbc595f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_8f6885206d1506a44ef282969f802d24.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e449bbb0c4120108a419885941faa87a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_68d1ee06df3b5bd2dae3cada956e2e8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_adca5ed9a5365c7c4da8918f65cdcfd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2a382144ef80b3df6c4ff141ed28fd04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_88cf340d41b763a946c1532e6e481b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_dc89fed1e58e1b55e622861bb22e7e23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_58a539b857b51cd7492f3ded76185255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_149d78dbcef8cb2165f2d61056762179.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d4c3bc1b918132882ae3d43786b8a8d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_e527a0a05607dd71c6c7a0f50ccf03f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_556e54e0d175f13e4767e1fc7da4c50e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_130fbaaafe9bb0e4ea7efe20dd09c986.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_cda23d5eeca1347f4ee2772ef37a0cbc.jpg)