Ce a răspuns Victor Ponta, întrebat dacă va vota un om lansat în politică de Traian Băsescu: "Domnul Tomac e mult mai drăguț decât Băsescu, în relațiile personale"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Victor Ponta a avut o discuție "foarte bună şi încrezătoare" cu Eugen Tomac, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, și spune că va vota guvernul Tomac. Fostul prim-ministru recunoaște pe de alt parte că nu-i plac toate numele vehiculate pentru acest executiv. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

Victor Ponta, care a demisionat la începutul lunii din grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților și s-a alăturat aleșilor care au plecat din POT și au format grupul Uniți pentru România, a participat marți la întâlnirea cu Eugen Tomac. 

480787325_1196425805162318_7491042012027737870_n-1480787325_1196425805162318_7491042012027737870_n-1

Victor Ponta, despre întâlnirea cu Eugen Tomac

Marţi, Eugen Tomac a continuat seria discuţiilor cu partidele, în cursa de a obține numărul necesar de voturi pentru învestirea Guvernului. Premierul desemnat s-a întâlnit cu reprezentanții UDMR, ai Minorităților Naționale, dar și cu parlamentarii din grupul Uniți pentru România (UPR), PACE și POT.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a fost întrebat, după discuția de marți cu premierul desemnat, dacă va vota un om lansat în politică de Traian Băsescu.

„Da. Nu Traian Băsescu m-a pus prim-ministru? Nu l-a pus Iohannis pe Ciolacu? E mult mai drăguț decât Băsescu domnul Tomac, așa, în relațiile personale', a răspuns Victor Ponta.

Citește și: Eugen Tomac anunță că nu își va depune mandatul de premier: „Circulă un zvon, este fals. Voi duce această procedură până la votul Parlamentului'

Fostul premier a lăudat alegerea unui ministru la Mediu al cărui nume este Dulceață: „Am apreciat că la Ministerul Mediului, după atâta amar și otravă, vine Dulceață. Era nevoie la Mediu de un pic de dulceață după atâta amărăciune'.

În schimb, Ponta critică nominalizarea lui Adrian Papahagi la Cultură.

„Nominalizarea domnului Papahagi e un cui bătut în talpă, pentru că la Cultură e nevoeid e cineva care chiar să… Sunt bani foarte puțini la Cultură, din păcate,  și trebuie gestionați de cineva mai puțin conflictual', a spus Ponta.

Citește și: Ilie Bolojan, după negocierile pentru Guvern. Ce i-a spus lui Eugen Tomac: „Am prezentat perspectiva noastră, ne-am spus lucrurile direct, fără ocolişuri’/ Decizia finală a PNL

Ce sfaturi i-a dat Victor Ponta lui Eugen Tomac

Întrebat, după consultări, ce sfat i-ar da lui Tomac, ca de la fost prim-ministru la premier desemnat, Ponta a replicat că nu i-a dat sfaturi, ci că i-a comunicat unele lucruri.

Ponta i-a transmis lui Eugen Tomac că trebuia să vină însoțit, la negocierile cu formațiunile parlamentare, de câteva propuneri de ministru.

În acest sens, i-a oferit și câteva exemple: pe Dan Neculăescu, propunerea pentru Ministerul Apărării, Luca Niculescu, propunerea pentru MAE, și Nicolae Istudor, propunerea pentru Ministerul Agriculturii.

„Nu dau sfaturi. Am făcut și eu câteva remarci pe baza experienței, de bătrân, pe care o am. Primul lucru pe care i l-am spus e că n-ar fi trebuit să vină singur. Trebuie să vină cu doi-trei miniștri, mai ales că, așa cum spunea și domnul Chiriță (n.r. – Răzvan Chiriță, liderul grupului UPR), cel puțin numele vehiculate în presă la Apărare, la Externe, la Agricultură sunt foarte buni, ce să mai discutăm!', a spus Ponta pentru Gândul.

Ce spune fostul premier Ponta despre lista lui Eugen Tomac

În opinia sa, propunerile aflate pe lista de miniștri prezentată de Tomac  sunt „oameni de 100 de ori mai buni decât cei care sunt acum'.

„Ne propun niște oameni de o sută de ori mai bine pregătiți și mai deștepți decât ăștia pe care îi are acum Bolojan. Adică la Externe, la Apărare, la Agricultură, la Mediu, la ce vrei tu. Ăia pe care i-am citit în presă, în „Gândul' i-am citit. Sunt mult, mult mai deștepți și mai bine pregătiți decât actualii', a transmis Victor Ponta, la Marius Tucă Show, cu o zi înaintea discuțiilor cu Tomac din Parlament.

Însă fostul premier a vorbit și despre formula politică în jurul căreia se încearcă formarea unui Executiv. Acesta spune aceasta nu reflectă rezultatul alegerilor parlamentare.

„Deci, o discuţie foarte bună şi încrezătoare', a spus Tomac la finalul discuțiilor cu grupul UPR

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton