Ce i-a cerut Papa Francisc lui Marcel Ciolacu, anul trecut, la Vatican: "În mod special aceste două lucruri"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Premierul Marcel Ciolacu nu poate uita momentul în care s-a văzut cu Papa Francisc, în 2024, la Vatican. Întâlnirea dintre Marcel Ciolacu și Papa Francisc a avut loc anul trecut, pe 15 februarie, și a durat aproximativ 25 de minute. Suveranul Pontif a avut câteva cereri față de Marcel Ciolacu.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!


Papa Francisc și-a dorit ca România să ajute copiii refugiați din Fâșia Gaza și să susțină femeile cu copii din Ucraina, care au fugit din cauza războiului declanșat de Rusia. Francisc participa la evenimente publice într-un fotoliu rulant din cauza unei probleme grave la genunchi și în ultimele luni a fost nevoit să anuleze numeroase rugăciuni, audiențe și servicii religioase. Deși problemele de sănătate îl copleșiseră, el a luptat până la final pentru lucrurile în care a crezut.


Marcel Ciolacu și-a amintit de întâlnirea cu Papa Francisc

Marcel Ciolacu poartă în suflet ultima întâlnire cu Papa Francisc. „Primul lucru, mi-a spus că vrea să mă implic direct pentru copiii din Fâșia Gaza, știți că pe unii îi transportăm noi și îi ducem în țările de destinație. Și al doilea, femeile cu copii din Ucraina, statul nostru să le dea o susținere. În mod special aceste două lucruri mi le-a cerut’, a afirmat Marcel Ciolacu, vizibil emoționat, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, conform Libertatea.

Citește și: Papa Francisc, o viață dedicată credinței, păcii și compasiunii. Cum a ajuns preot din tehnician chimist, faptele prin care a impresionat omenirea și controversele în care a fost implicat

Citește și: Papa Francisc a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paște: „Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui'


Citește și: Ultima întâlnire oficială a Papei Francisc. Ce a discutat cu JD Vance, la Vatican, cu o zi înainte să moară/ Mesajul vicepreședintelui american după moartea Suveranului Pontif

Citește și: Ilie Bolojan, mesaj după moartea Papei Francisc: „Un prieten prețuit, care a apreciat profund esența spirituală a poporului român'/ Condoleanțe transmise de liderii politici din toată lumea


De ce a murit Papa Francisc

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace ireversibile. Certificatul, care a fost publicat de Vatican, spune că Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a intrat în comă înainte de moarte. Papa Francisc a suferit recent de o dublă pneumonie și a petrecut mai mult de o lună în spitalul Gemelli din Roma. A fost cea de-a patra internare de lungă durată a Papei în ultimii patru ani.

Prima dată a fost internat în 2021 pentru o intervenție chirurgicală intestinală, apoi în 2023 din cauza unei pneumonii severe, iar la finalul aceluiași an, pentru o altă intervenție chirugicală abdominală.


„Decesul a fost confirmat prin înregistrare electrocardio-terapeutică', se arată în document, semnat de directorul Departamentului de Sănătate și Igienă al Vaticanului, profesorul Andrea Arcangeli. Francisc, care și-a început pontificatul în 2013, a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii doi ani. În tinerețe fusese diagnosticat cu pleurezie și îi fusese extirpată o parte dintr-un plămân.