Ce spune Bill Gates despre Covid-19: „Un patogen ce apare o dată la 100 de ani”. Ce măsuri a propus miliardarul pentru combaterea pandemiei

Publicat pe

Bill Gates a vorbit despre noul coronavirus și despre pandemia anunțată de organizația Mondială a Sănătății. 

Miliardarul a declarat că virusul se comportă ca „un agent patogen ce apare o dată la un secol'. 

Anterior, cofondatorul Microsoft a declarat că lumea nu este pregătită pentru opandemie mortală. Coronavirusul a omorât aproape 3000 de persoane și a infectat peste 83.000 de oameni la nivel global, din luna decembrie. 

Citește și: Coronavirus în România. Câte cazuri sunt până acum. Au fost confirmate 48 persoane infectate, dintre care 22 în București

„În ultima săptămâna, COVID-19 a început să se comporte foarte mult că unul dintre acei agenți patogeni din cauza cărora suntem îngrijorați”, a scris Gates într-un articol pentru The New England Journal of Medicine. „Sper că nu este atât de rău, dar trebuie să ne asumăm că va fi, până la proba contrarie”, a notat Gates.

„În orice criză, liderii au două responsabilități la fel de importante: să rezolve problema imediată și să se asigure că nu mai apare”, a scris Gates. „Pandemia COVID-19 este un astfel de caz. Trebuie să salvăm vieți”, a mai precizat acesta, citat de Business Insider.

 Miliardarul propune câteva soluții pentru încetinirea răspândirii virusului:

Țările bogate ar trebui să sprijine cu personal medical calificat statele sărace sau în curs de dezvoltare din Africa și sudul Asiei, pentru a monitoriza răspândirea virusului și a livra vaccinuri. 

Citește și: Medicul Streinu-Cercel susține că spirtul medicinal nu e eficient împotriva noului coronavirus: „Alcoolul sanitar nu folosește la nimic”/ Lista Ministerului Sănătății îl contrazice

Ar trebui înființată o bază de date internațională unde țările pot împărtăși informații. 

Ar trebui să fie dezvoltat un sistem de căutare a compușilor care au fost deja testați și sunt considerați siguri pentru a fi utilizați în vaccinuri.

Guvernele și donatorii ar trebui să finanțeze unități care pot produce cantități mari de vaccinuri în doar câteva săptămâni. 

Gates a comparat COVID-19 cu epidemia de gripa asiatică din 1957, care a ucis peste un milion de persoane, și cu cea de gripă spaniolă din 1918, care a provocat 50 de milioane de decese. Epidemia curentă se situează undeva între cele două, este de părere acesta.

Omul de afaceri crede că testele clinice la scară mare pentru vaccinul anticoronavirus ar putea avea loc cel mai devreme în iunie.

Anthony Fauci, directorul Institutului național pentru alergii și boli infecțioase din SUA, a declarat recent că speră ca testele pe pacienți umani să înceapă la mijlocul lunii aprilie.

Citește și: Cum se ia Coronavirus. Atenționările medicilor pentru evitarea infectării cu Covid-19: „Virusul se extinde, în principal, de la persoană la persoană prin contact apropiat'

Dezvoltarea unui vaccin durează de obicei mai mulți ani, iar, în SUA, un astfel de proces poate ajunge la costuri de un miliard de dolari.

Gates este de părere că prețul scăzut al vaccinurilor este „strategia corectă” pentru a ține în frâu epidemia COVID-19.

„Având în vedere poverile economice pe care le aduce – am văzut cu toții modul în care COVID-19 poate afecta furnizorii și piețele, nu mai vorbim despre viețile oamenilor -, acesta va fi un chilipir”, a mai scris Gates.

Miercuri, secretarul pe servicii de sănătate Alex Azar a refuzat să facă o promisiune atunci când a fost întrebat dacă orice american și-l va permite. O zi mai târziu, acesta a revenit asupra declarațiilor, spunând că orice vaccin dezvoltat în colaborare cu Guvernul american trebuie să aibă un preț accesibil.

Fundația Bill și Melinda Gates a contribuit deja cu 100 de milioane de dolari în lupta contra noii epidemii. În articolul său, Gates a spus că, pentru a împiedica transformarea COVID-19 în pandemie, sunt necesare miliarde de dolari.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter