Ciprian Ciucu, despre scandalul arborilor din Herăstrău: „După ce oamenii s-au isterizat, m-am isterizat și eu. Nu ai cum să vii cu lucrări de infrastructură de acest tip fără să tai arbori crescuți fix acolo”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primarul Capitalei a explicat ce se întâmplă în această perioadă pe malul lacului Herăstrău, după ce lucrările și posibilitatea defrișării unor arbori au stârnit nemulțumiri în rândul bucureștenilor. Ciprian Ciucu spune că, deși intervențiile sunt necesare pentru punerea în siguranță a malurilor, vrea ca numărul copacilor eliminați să fie cât mai mic.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Lucrările din Parcul Herăstrău au ajuns din nou în centrul atenției după ce intervențiile de pe malul lacului și marcarea arborilor au provocat reacții din partea bucureștenilor. Proiectul de punere în siguranță a malurilor a început în luna iunie, iar în prezent sunt deschise mai multe puncte de lucru în parc.

0909

Potrivit informațiilor prezentate de Primăria Capitalei, prima etapă a regenerării vizează consolidarea malurilor, iar lucrările se desfășoară în șase zone ale parcului. Până la finalul lunii iulie fuseseră amenajați aproximativ 2,5 kilometri de drum tehnologic și montați 1.200 de metri pătrați de palplanșe. Intervențiile la maluri sunt programate să continue până în toamna anului 2027.

Problema arborilor a generat însă îngrijorare în rândul oamenilor. În iulie, Primăria Capitalei anunța că, din cei aproximativ 1.600 de arbori aflați în zona lucrărilor, 103 urmau să fie defrișați, iar alți 91 să fie toaletați. Potrivit administrației, arborii care urmează să fie eliminați sunt cei aflați în zona malului și care prezintă probleme în raport cu intervenția. Iată ce spune primarul Ciprian Ciucu referitor la această situație care a generat nemulțumirea oamenilor.

Ciprian Ciucu, despre scandalul arborilor din Herăstrău

Subiectul a fost cu atât mai sensibil cu cât, încă din iunie, mai mulți copaci fuseseră marcați pentru inventariere, iar imaginile au provocat reacții din partea cetățenilor și a organizațiilor de mediu. În acest context, Ciprian Ciucu a vorbit, la Digi24, despre situația de pe teren și despre modul în care este analizat fiecare arbore înainte de a se decide ce se întâmplă cu el.

Citește și: Ciprian Ciucu, atac virulent la adresa PSD: „Ați lăsat țara fără guvern, dar când este vorba despre soluții și asumare dispăreți ca măgarii în ceață. Nasol, vin vacanțele și nu vă puteți căra liniștiți la Monaco”

Primarul Capitalei spune că reacția oamenilor cu privire la copacii care ar putea fi afectați de lucrări este de înțeles. În același timp, el susține că o intervenție de infrastructură pentru consolidarea malurilor presupune inevitabil și afectarea unor arbori aflați chiar în zona lucrărilor.

Ciucu afirmă că a cerut ca fiecare exemplar să fie analizat individual, pentru ca arborii care pot fi păstrați să nu fie eliminați. În prezent, pe teren se află echipe de peisagiști care fac această evaluare.

Citește și: Ciprian Ciucu acuză un șantaj PSD-AUR după ce i-au fost respinse 3 dintre cele 4 propuneri, în prima ședință de Consiliu General ca primar: „Au vrut să înțeleg că sunt dependent de ei’

„Problema este că oamenii s-au isterizat, poate pe bună dreptate, că vor fi tăiați niște arbori. Nu ai cum să vii cu lucrări de infrastructură de acest tip de baraj fără să tai arbori crescuți fix acolo (…) După ce oamenii s-au isterizat, m-am isterizat și eu. Și eu vreau să rămână cât mai mulți copaci. Peisagiștii evaluează, sunt în teren, echipe de 20-30 de oameni în teren, care evaluează arbore cu arbore, care va fi defrișat, care va fi salvat și care va fi toaletat', a declarat Ciprian Ciucu, la Digi24.

Edilul a transmis și că lucrările de pe malul lacului urmează să avanseze, susținând că proiectul este în grafic. Potrivit acestuia, intervențiile sunt realizate de un constructor specializat în lucrări hidrologice, iar ritmul acestora ar urma să crească.

Ce spune Ciprian Ciucu despre ritmul lucrărilor din Herăstrău

În ceea ce privește stadiul intervențiilor, primarul general susține că proiectul respectă planificarea stabilită și că lucrările vor intra într-un ritm mai alert.

„Este un constructor specializat în astfel de lucrări hidrologice, nu este luat de pe o firmă de apartament, asta știe să facă. Urmează planificarea pe care o are și îmi spune că a început', a mai menționat Ciucu.

Citește și: CGMB a adoptat proiectul care prevede facturi mai mici la căldură în cazul nerespectării parametrilor. Ciprian Ciucu, împuternicit să demareze audit la STB şi Termoenergetica

Declarațiile vin în contextul în care lucrările din Capitală au devenit una dintre principalele surse de nemulțumire pentru bucureșteni, în condițiile în care mai multe șantiere sunt deschise simultan. Cu o zi înainte, tot la Digi24, Ciucu a vorbit despre reacțiile oamenilor la numărul mare de intervenții și a susținut că transformarea infrastructurii unui oraș mare nu poate fi făcută fără șantiere.

„Nu știu cum să pun la punct acest oraș fără șantiere', a spus primarul Capitalei, argumentând că infrastructura veche și deteriorată a Bucureștiului necesită lucrări de amploare.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton