Cum se simte medicul din Deva, infectat cu COVID-19 de un pacient pe care a acceptat să-l consulte, deși nu avea echipament de protecție: "Îmi pare rău că nu pot fi alături de colegii mei!"

Publicat pe

Doctorul Ioan Demeter, șeful Secției Interne 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, este unul dintre eroii în alb, care nu a întors spatele pacienților, deși nu avea echipamentele de protecție necesare în pandemia COVID-19. Medicul este infectat cu SARS-C0V-2, în urma contactului cu un pacient bolnav și se află acum în spital.

Cum se simte medicul din Deva, infectat cu COVID-19 de un pacient pe care a acceptat să-l consulte, deși nu avea echipament de protecție: "Îmi pare rău că nu pot fi alături de colegii mei!"Cum se simte medicul din Deva, infectat cu COVID-19 de un pacient pe care a acceptat să-l consulte, deși nu avea echipament de protecție: "Îmi pare rău că nu pot fi alături de colegii mei!"

Doctorul Ioan Demeter a luat virusul de la un pacient căruia îi făcuse o endoscopie pentru că nu a avut un costum de protecție, ci unul improvizat.

„Sunt medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, şef de şecţie la Boli Interne 2. Şi am aflat că m-am infectat cu acest virus. Bănuiesc care este contactul care mi-a dat această infecţie. Am făcut o endoscopie la un pacient de la Oncologie, unde medicii şi toţi pacienţii erau infectaţi. Din lipsă de echipament specific pentru o astfel de manoperă care generează aerosol, m-am infectat. Nu am putut lăsa pacientul cu hemoragie digestivă superioară, să nu-i pun un diagnostic, să nu-l tratez. Şi am decis cu cele două asistente cu care lucrez în laboratorul de endoscopie să-i facem gastroscopie cu o costumaţie improvizată, nu specifică pentru ceea ce trebuia.

„Speranța moare ultima”

În momentul de faţă sunt internat la secţia de Boli Infecţioase la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Sper să mă fac bine, îmi pare rău că nu pot fi alături de colegii mei în aceste momente, aşa cum am fost înainte de internarea în spital!”, a declarat medicul la Digi24.

Dr. Demeter nu s-a gândit nici o clipă să renunțe la meseria sa și să întoarcă spatele pacienților, iar de pe patul de spital regretă că nu poate fi din nou „pe front”, să lupte alături de colegii lui cu inamicul invizbil.

„Ca orice om, speranţa moare ultima, după cum ştim. Am fost retestat ieri şi astăzi. Simptomatologia respiratorie este minoră în momentul de faţă.

Am manifestări generale, stare de rău şi o creştere a pulsului. Le pun pe seama efectelor secundare ale medicaţiei, destul de greu de suportat. Sperăm să evolueze lucrurile, iar dacă nu şi testele vor fi pozitive, voi continua tratamentul tot cu încredere şi speranţă în continuare.

Din păcate, deşi unii spuneau din timp – când urmăream ce se întâmplă în China şi începuse în Italia – să ne aprovizionăm, să facem stocuri de materiale, fiindcă nu se vor mai găsi mai târziu deloc – ceea ce s-a şi întâmplat -, alţii nu înţelegeau aceste lucruri, din păcate. Şi am ajuns într-o situaţie neplăcută care este de fapt în momentul de faţă generală, la toate spitalele.

Am un gust amar când pe aici, pe colo se strecoară ideea că dezertează medicii şi fug de responsabilitate. Probabil că sunt cazuri de acest gen, dezertează majoritatea din motivul că nu au ceea ce trebuie. Ar trebui să fie gândită asistenţa medicală, o adevărată armată a halatelor albe, o armată care să fie coordonată de nişte comandanţi cu experienţă, şi nu diletanţi. 

În aceste momente nu trebuie să ne axăm pe critică şi pe acuzaţii, ci dimpotrivă, trebuie să fim uniţi, să punem cu toţii umărul ca să ducem la bun sfârşit acest război', a mai spus medicul Ioan Demeter.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter