Curtea Constituțională a decis: cele 300.000 de amenzi date în timpul stării de urgență, sunt neconstituționale. Cum pot fi recuperați banii

Publicat pe

Judecătorii Curții Constituționale au decis că cele peste 300.000 de amenzi pentru încălcarea măsurilor din ordonanțele militare date în timpul stării de urgență sunt neconstituționale.

CCR a admis, miercuri, sesizarea pe care Avocatul Poporului a făcut-o cu privire la OUG 34/2020, prin care Guvernul a majorat cuantumul amenzilor care au fost aplicate pe durata stării de urgenţă. 

Judecătorii constituţionali au constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său. 

Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte CCR, la Digi24.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu mai multe articole din OUG privind instituirea stării de urgenţă, argumentând că unele dintre acestea 'permit preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat'.

'Dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Preşedintele poate legifera în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, aşa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorităţi executive', argumenta Avocatul Poporului.

'Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1 ) – f) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său', anunţa, în 16 aprilie, instituţia.

Conform articolului 9, conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în OUG privind starea de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite. De asemenea, conducătorii autorităţilor publice şi administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură şi alimentaţie, alimentare cu apă, comunicaţii şi transporturi au obligaţia de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esenţiale pentru populaţie şi pentru forţele destinate apărării.

Alineatele din articolul 14 contestate menţionează că decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă trebuie să prevadă măsurile de primă urgenţă care urmează a fi luate, drepturile şi libertăţile fundamentale al căror exerciţiu se restrânge, în limitele prevederilor constituţionale şi ale art. 4 din prezenta ordonanţă de urgenţă; autorităţile militare şi civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului şi competenţele acestora; alte prevederi, dacă se consideră necesare.

'Prevederile art. 14 lit. c1 ) – f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituţionale, întrucât permit Preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice şi prin restrângerea efectivă a exerciţiului drepturilor omului. În esenţă, Avocatul Poporului consideră că dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Preşedintele poate legifera în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, aşa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorităţi executive, Guvernul', preciza Avocatul Poporului, potrivit News.ro.

Articolul 28 invocat de Avocatul Poporului se referă la sancţiunile pentru nerespectarea măsurllor impuse prin instituirea stării de urgenţă, măsuri care pornesc d ela amendă la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activităţii, desfiinţarea unor lucrări, refacerea unor amenajări.

'În cadrul analizei textelor legale Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate şi claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, şi anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, de a-şi stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenţionale', se arăta în comunicatul Avocatului Poporului.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.592 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.022.952 de lei.

Foto: Facebook / Politia Romana

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter