Decizia luată de Nicușor Dan după explozia dronei de la Galați: „Întreaga responsabilitate revine Rusiei”. Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis, iar Consulul General, expulzat

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat măsuri dure după incidentul grav produs la Galați, unde o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe și a provocat un incendiu. În urma ședinței CSAT convocate de urgență la Palatul Cotroceni, șeful statului a declarat persona non grata consulul general al Federației Ruse la Constanța și a anunțat închiderea consulatului.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

România traversează unul dintre cele mai tensionate momente de securitate de la începutul războiului din Ucraina, după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați și a rănit două persoane. Incidentul s-a produs în timpul unui atac lansat de Rusia asupra teritoriului ucrainean, iar autoritățile române au activat rapid mecanismele de intervenție și apărare. La scurt timp după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de urgență la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a făcut declarații ferme și a anunțat primele măsuri oficiale luate de statul român împotriva Federației Ruse.

1313

Decizia luată de Nicușor Dan după explozia dronei de la Galați

În cadrul declarațiilor susținute după ședința CSAT, președintele României a transmis că autoritățile consideră Federația Rusă direct responsabilă pentru incidentul de la Galați. Totodată, Nicușor Dan a anunțat că diplomatul rus de la Constanța va fi expulzat, iar activitatea consulatului va înceta.

„Am avut noaptea trecută un incident grav, în care doi cetăţeni români au fost răniţi, şi întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei, o ţară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Faţă de această situaţie, Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persoană non grata şi Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa se va închide', a spus Nicușor Dan.

Citește și: Ce mesaje i-au transmis cei patru chefi câștigătoarei Marina Luca, după finala Chefi la cuțite: „Asta contează cel mai mult’

Șeful statului a criticat și reacțiile unor persoane publice care au încercat să minimizeze gravitatea situației.

„Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri politici şi lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia faţă de acest incident şi acum cetăţenii români pot să vadă cine e pro-occidental şi cine mimează pro-occidentalismul', a adăugat președintele.

Cum a ajuns drona rusească pe teritoriul României

Potrivit explicațiilor oferite de Nicușor Dan, drona implicată în incident era de tip Gheran-2 și făcea parte dintr-un atac amplu lansat de Rusia asupra Ucrainei. Autoritățile române cunosc traseul aparatului de zbor și modul în care acesta a pătruns în spațiul aerian al României.

„Am avut o dronă rusă, Gheran-2, plecată din Rusia. Cunoaştem traiectoria, cunoaştem pe unde a trecut prin Ucraina, cunoaştem pe unde a intrat în România, parte dintr-un roi de 43 de drone ruseşti, din care doar una a ajuns pe teritoriul României', a declarat șeful statului.

Citeste si: Ilie Bolojan, despre relația actuală cu Nicușor Dan, PSD și ipoteza unui guvern tehnocrat: „După ce a dărâmat guvernul, PSD a intrat prin boscheți, de trei săptămâni. Nu vine cu o propunere'

În urma impactului cu blocul din Galați, drona a explodat și a provocat un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al unui bloc din Galați. Două persoane au fost rănite.

Șeful statului a descris incidentul drept cel mai grav episod de securitate produs în România de la începutul războiului din Ucraina.

România accelerează măsurile de apărare antiaeriană

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Nicușor Dan a vorbit și despre măsurile luate pentru consolidarea sistemului de apărare al României. Președintele a explicat că țara noastră va beneficia de noi capabilități antiaeriene prin programul SAFE și prin parteneriatele dezvoltate cu aliații NATO.

„În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, vreau să vă informez că, în cadrul SAFE, avem o componentă importantă dedicată unor capabilități antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele astea, și livrarea o să o avem într-un an sau doi.'

Președintele a explicat că România colaborează deja cu Ucraina, Statele Unite și Marea Britanie pentru accelerarea producției și testării de drone și sisteme antidrone.

„Avem, după cum știți, un parteneriat cu Ucraina semnat în urmă cu trei luni pe producția comună de drone, și aceste două programe, SAFE și Ucraina, au o parte comună. Avem un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pe accelerarea producției și testării de drone și de capabilități, evident, antidrone.'

Reacția autorităților după incidentul din Galați

Președintele României a precizat că intervenția autorităților în noaptea incidentului a fost rapidă și că măsurile de protecție pentru populația din zonele vulnerabile au fost deja suplimentate.

„Și ultimul lucru – am discutat în CSAT și de apărarea civilă. Reacția pe zona de apărare civilă de azi noapte a fost una foarte rapidă, și domnul ministru de interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată – sporire de număr de oameni și toate celelalte măsuri, deci pe zona aceasta suntem pregătiți', a mai spus Nicușor Dan.

Tot după incident, Nicușor Dan a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, care și-a exprimat solidaritatea față de România și a reafirmat sprijinul Alianței Nord-Atlantice pentru apărarea teritoriului aliat.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton