Gabriela Firea nu candidează la Primăria Capitalei și renunță și la șefia PSD București în favoarea lui Daniel Băluță: "Cine s-a chinuit să-mi sape mie groapa politică a căzut în ea"

.

Gabriela Firea a anunțat sâmbătă că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, argumentând că preferă să-și continue mandatul de europarlamentar, iar astăzi a anunțat că a renunțat și la șefia PSD București. În mesajul postat pe Facebook, Gabriela Firea a lansat și un atac la fostul șef al social-democraților, Marcel Ciolacu, susținând că anul trecut a fost "candidatul deocamdată" al PSD pentru Capitală.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

De asemenea, Gabriela Firea a anunțat, luni, la finalul ședinței conducerii PSD în care Daniel Băluță a fost desemnat oficial candidat la Primăria Capitalei pentru alegerile din 7 decembrie, că renunță la șefia organizației PSD București în favoarea lui Băluță.

561248488_1411945510301242_1521202928730090802_n561248488_1411945510301242_1521202928730090802_n

Gabriela Firea nu candidează la Primăria Capitalei

Gabriela Firea a anunțat, sâmbătă dimineaţă, că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie, preferând să își continue mandatul de europarlamentar.

„Ori de câte ori am început un proiect – privat sau public, l-am dus până la capăt, oricât de greu mi-a fost sau câte provocări au apărut pe parcurs. Merg pe aceeași linie şi acum: doresc să-mi continui mandatul de europarlamentar, obținut în urma votului și încrederii românilor, chiar dacă pentru o mamă cu doi copii școlari naveta la Strasbourg şi Bruxelles nu este simplă.

Dar, învățăm în fiecare zi să ne descurcăm în această situație. Ca fiecare dintre dumneavoastră, cu serviciu și copii. Mă preocupă şi vreau să-mi aduc contribuția la proiectele europene care vizează o viață mai bună pentru România, pentru copii, familii, femei, tineri, seniori, fermieri, antreprenori etc', a transmis Gabriela Firea, într-un mesaj pe Facebook.

Citeste si: Ilie Bolojan, atac la adresa lui Sorin Grindeanu după ce s-au făcut glume pe seama sa: „Să facă guvern cu AUR. Eu pot să plec mâine, dar să-mi spună care sunt soluțiile geniale'

„Despre Primăria Capitalei pot spune că mi-aș fi dorit să pot relua şi finaliza câteva mari proiecte de infrastructura abandonate, cu siguranță aș fi continuat investițiile în spitale, parcuri, transport şi termoficare, începute în mandatul anterior și blocate în mare parte.

Dar, în viață trebuie să facem alegeri. Am speranța că vom avea un primar general care să nu mai creadă că viața începe cu el şi să continue toate investițiile foştilor edili, în paralel cu lansarea unora noi, absolut necesare', a mai scris ea.

Citește și: Ilie Bolojan a anunțat că Ciprian Ciucu va fi desemnat candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei: „Cel mai bine clasat a fost primarul Sectorului 6′

Gabriela Firea l-a atacat pe Marcel Ciolacu

În mesajul său de pe Facebook, Gabriela Firea a lansat și un atac la fostul șef al PSD, Marcel Ciolacu, căruia îi reproșează că anul trecut ea a fost „candidatul deocamdată' al PSD pentru Primăria Capitalei.

„Voi acorda susținere totală colegului meu social-democrat care își va depune candidatura. Nu am trădat şi nu voi trăda, cum au procedat unii colegi de-ai noștri, inventând tot felul de pretexte. Ca președintă PSD București, am depus şi voi depune în continuare eforturi pentru ca niciodată candidatul nostru să nu fie în postura în care am fost eu anul trecut:

candidatul „deocamdată', apoi lansată în cursă ca variantă de a salva imaginea partidului şi lista de consilieri generali, fără vreun fel de sprijin logistic şi politic – doar la sectoare s-a negociat candidatură pe alianță de trei partide -, boicotată prin candidați „iepurași', menținuți în cursă şi răsplătiți ulterior chiar de către colegi de-ai noștri, campanii online împotriva mea finanțate chiar din fondurile partidului. Pare greu de crezut, dar e purul adevăr pe care îl cunosc din interior mulți colegi', transmite fostul edil.

Citește și: Sondaj Avangarde: Daniel Băluță, favorit pentru Primăria Capitalei, urmat de Ciprian Ciucu. Ce procente au ceilalți candidați

„Cine s-a chinuit să-mi sape mie groapa politică a căzut în ea', mai spune Gabriela Firea. 

„Asta nu-mi aduce vreo mulțumire. Reușita mea ar fi însemnat un succes comun, al echipei social-democrate din București şi din întreaga țară, o garanție pentru continuarea investițiilor din Capitală. Le mulțumesc și acum celor peste 170.000 de bucureșteni care mi-au acordat votul anul trecut!

Este adevărat că, în această perioadă, ne-am fi dorit să obținem un acord în Coaliție pentru un candidat unic. Ne-am fi maximizat șansele de reușită. Ne-am dorit o negociere onestă între partidele din arcul guvernamental. Nu s-a acceptat, vom vedea care vor fi consecințele politice şi cine va plăti pentru prea accentuatul orgoliu personal', adaugă ea. 

Citește și: Anca Alexandrescu va candida pentru Primăria București, la alegerile de pe 7 decembrie: „Sunt pregătită și eu, și familia mea, am stomacul tare, nu mă voi opri'

Ce spune Gabriela Firea despre un candidat PNL-USR

Gabriela Firea mai spune de ce „nu era corect' ca PNL și USR să aibă candidat comun la Primăria Capitalei.

„Nu era corect ca PNL şi USR să se alieze din nou împotriva PSD, susținând un singur candidat şi izolând PSD – un partener corect de guvernare. Şi totuși, am sentimentul că, în subteranele politicii dâmbovițene, nu s-a renunțat la acest scenariu.

Probabil i se caută forma, dar esența va rămâne. Încă mai cred că era un bun moment pentru a demonstra cu toții că, aşa cum am dovedit maturitate politică în interesul românilor la guvernare, aşa am fi putut agrea un „Pact pentru București' – un oraș european căruia îi este necesar un bun manager, un administrator destoinic şi ferm, un om cu viziune administrativă, capabil să fie permanent în dialog cu cetățenii, ministerele, primarii de sectoare şi din zona limitrofă – județul Ilfov, dar şi susținere politică în Consiliul General pentru proiecte de anvengură', a mai scris ea. 

Gabriela Firea renunță la șefia organizației PSD București

Gabriela Firea a anunțat, luni, la finalul ședinței conducerii PSD în care Daniel Băluță a fost desemnat oficial candidat la Primăria Capitalei pentru alegerile din 7 decembrie, că renunță la șefia organizației PSD București în favoarea lui Băluță.

„Pentru ca Daniel să nu treacă prin ce am trecut eu și să nu fie o victimă politică, cum am fost eu, vrem să-i oferim toate instrumentele administrative și umane, de asemenea forța politică. Am decis să-i predau ștafeta politică a conducerii organizației PSD București. Fac acest gest de onoare, nu trebuie să ne legăm de funcții, nu sunt veșnice, mai aveam doi ani de mandat, dar acum e momentul să predau această ștafetă', a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a subliniat că scopul PSD este acela de a recâștiga Primăria Capitalei. „Ne propunem acest lucru și de data asta sunt convinsă că vom fi mult mai bine organizați și suntem solidari. Intrăm cu prima șansă', a afirmat Firea.

Ea a mai susținut că „cetățenii își doresc o schimbare în sensul bun în ceea ce privește traficul, termoficare, curățenie, investiții în spitale'. „Îl susținem din toate punctele de vedere pe colegul nostru Daniel Băluță să candideze și câștige Primăria', a precizat Gabriela Firea.

Daniel Băluță le-a mulțumit Gabrielei Firea și lui Sorin Grindeanu. „Mă simt onorat de încrederea cu care am fost învestit de colegii mei. Vreau să-i mulțumesc foarte mult lui Gabi, îi mulțumesc lui Sorin, pentru suportul pe care mi l-au dat.

În acest alegeri este vorba despre rezultate, despre ce am reușit să facem în Sectorul 4: metrou, spitale, școli, grădinițe, parcuri. Toate acestea trebuie să se întâmple la nivel macro în București', a afirmat Daniel Băluță.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton