George Burcea, candidatul POT la Primăria Capitalei, spune că nu știe cine-i finanțează campania: "Credeţi că-mi dă mama bani? Eu n-am treabă cu banii"/ Ada Condeescu l-a taxat imediat

.

Actorul George Burcea, candidatul Partidului Oamenilor Tineri (POT) la Primăria Municipiului București, a devenit vizibil iritat și nervos în cadrul unui podcast politic al HotNews, atunci când a fost întrebat despre sursa banilor care îi finanțează campania electorală. George Burcea a fost criticat dur de actrița Ada Condeescu, după ce a refuzat să răspundă când a fost întrebat cine îi finanțează campania electorală.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


George Burcea, candidatul POT la Primăria Capitalei, spune că nu știe cine-i finanțează campania. George Burcea și-a anunțat candidatura din America și susține că a ales partidul POT pentru „credințele lor’ și pentru apropierea lui Călin Georgescu de această formațiune.


George Burcea, candidatul POT la Primăria Capitalei, spune că nu știe cine-i finanțează campania

Actorul George Burcea, candidatul Partidului Oamenilor Tineri (POT) la Primăria Municipiului București, a devenit vizibil iritat și nervos în cadrul unui podcast politic al HotNews, atunci când a fost întrebat despre sursa banilor care îi finanțează campania electorală.

Burcea nu a știut să ofere nicio informație clară privind bugetul sau proveniența fondurilor pentru campania de dinaintea scrutinului din 7 decembrie.

Solicitat să precizeze cine îl finanțează, candidatul POT a reacționat iritat, afirmând că nu deține astfel de detalii și că nu este treaba sa să știe cine acoperă costurile campaniei:

„Cine mă finanţează pe mine? Personal? Credeţi că-mi dă mama bani? Întrebaţi preşedintele Anamaria (n.r. Gavrilă, preşedinta POT, n.r.) pentru detalii, să vă explice mai bine. Nu-mi dă mama mie bani să candidez’, a spus Burcea, vizibil deranjat de întrebare.


Citește și: Donald Trump și Volodimir Zelenski, „ceartă cu țipete la Casa Albă. Președintele SUA, care „a înjurat tot timpul, l-a îndemnat să accepte condițiile Rusiei: „Dacă Putin vrea, te va distruge

„Banii? Eu n-am treabă cu banii'

El a continuat precizând că nu se ocupă deloc de aspectele financiare ale campaniei și că acestea sunt gestionate exclusiv de partid:

„Nu mă întrebaţi pe mine acest aspect, pentru că nu sunt în măsură să răspund. Nu e problema mea de unde sunt banii. Banii? Eu n-am treabă cu banii. Am eu treabă cu banii partidului?’, a declarat George Burcea la podcastul HotSpot.


Potrivit candidatului, toate fondurile necesare campaniei sunt administrate de Partidul Oamenilor Tineri și de președinta Anamaria Gavrilă, el neavând acces la bugetul de campanie. „Candidez din partea lui POT, deci cine poate să mă susţină dacă nu POT? Că nu mama…’, a explicat Burcea.

Citește și: Cum l-a afectat pe actorul Alexandru Ion divorțul părinților, pe când avea 6 ani: „Nu am ținut legătura cu tata. A fost un om consumat de problemele cu alcoolul / EXCLUSIV

Ada Condeescu l-a criticat pe George Burcea


Ada Condeescu l-a criticat pe George Burcea pentru modul în care a răspuns când a fost întrebat cine îi finanțează campania electorală la Primăria Capitalei. Actorul candidează din partea partidului POT, condus de Anamaria Gavrilă.

După ce a văzut acest dialog pe rețelele sociale, Ada Condeescu a reacționat la Instagram Story, unde a spus: „Cât de PENIBIL. Omul ăsta nici măcar nu înțelege întrebarea! Cum ajung astfel de oameni în astfel de poziții???’.

Ce spune George Burcea (POT) despre Anca Alexandrescu (AUR)


Invitat în podcastul HotSpot, găzduit de jurnalistul Laurențiu Ungureanu de la Hotnews.ro, George Burcea a mărturisit că apropierea lui Călin Georgescu de partidul POT l-a influențat să se alăture formațiunii și să candideze la Primăria Capitalei.

În cadrul aceleiași discuții, actorul a spus ce consideră că îl califică pentru funcția de primar al Capitalei, dar și ce îl diferențiază de Anca Alexandrescu. Jurnalista candidează din partea AUR, partid care împărtășește aceleași valori cu partidul POT.


„Doamna Alexandrescu are trecut politic, eu nu am’, a spus George Burcea.

George Burcea crede că lipsa experienței politice este un atu

Actorul vede drept un atu faptul că nu are deloc experiență în politică. Spre deosebire de el, Alexandrescu a fost mai mulți ani la rând consilier pentru o serie de politicieni influenți, printre care îi amintim pe Adrian Năstase și Liviu Dragnea.


„Nu am calificarea celor care ne-au condus 35 de ani. Cu toate calificările lor nu au reușit să facă. Nu am experiența lor la furat, la mințit, la promisiuni deșarte. Am experiența bucureșteanului care se lovește de toate problemele în București în viața de zi cu zi. (…)

Faptul că nu sunt parte din sistem mă califică cel mai bine. Sistemul care ne-a condus 35 de ani nu ne-a ajutat. Nu fac parte din niciun partid politic, nu am neamuri să mă fi băgat în față. Sunt un cetățean care a simțit lipsurile Bucureștiului’, susține Burcea.