Au fost identificați criminalii omului de afaceri din Sibiu! Anchetatorii au descoperit cine i-a antamat pe cei trei indivizi care l-au bătut pe omul de afaceri, Adrian Kreiner, până l-au ucis, chiar în propria casă. Oamenii legii spun că este posibil ca asasinii, despre care au informații că ar fi români, să fi deja părăsit România.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu, a declarat, joi dimineața, că s-a reușit identificarea celor trei autori ai crimei din Sibiu. Este vorba despre trei bărbați din județul Dolj. Există informații potrivit cărora și ceilalți doi atacatori au părăsit țara, însă nu există încă dovezi în acest sens.
Cine sunt criminalii omului de afaceri din Sibiu, milionarul Adrian Kreiner
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Antena 3 CNN că, Ilie Sitaru, bărbatul care a fost reținut ieri de polițiști, ar fi fost chiar cel care i-a antamat pe cei trei în acest caz. Anchetatorii încearcă să afle acum la comanda cui ar fi făcut acest lucru, în condițiile în care, în urma declarațiilor, nu reiese că acesta ar fi avut vreo legătură cu victima.
Așadar, Ilie Sitaru ar fi fost cel care le-a dat pontul, dar și cel care l-ar fi ajutat pe unul dintre atacatori să fugă din țară. Din primele informații, acesta ar fi plecat spre Germania. În trecut, individul ar fi locuit în Belgia, unde ar fi dat mai multe spargeri.
Cu trei zile înainte de crimă, camerele de supraveghere montate pe străzile din Sibiu l-au surprins pe Ilie Sitariu într-un autoturism care aparține patronului concubinei lui, chiar cel la care au ajuns și ceasurile furate de la Adrian Kreiner, alături de suspectul identificat după ADN, dar și de concubina lui.
Deși inițial s-a vehiculat ideea unei răzbunări și a unui asasinat la comandă, se pare că mobilul crimei a fost jaful. Membrii grupării ar fi acționat la fel și în străinătate, unde monitorizau oameni de afaceri, îi jefuiau și apoi dispăreau. Procurorul de caz anunța în urmă cu câteva zile că există bănuiala că cei trei autori sunt cetăţeni români.
Milionarul din Sibiu, Adrian Kreiner, a fost ucis în bătaie în propria casă
Trei bărbați mascați au intrat într-o locuința lui Adrian Kreiner și l-au legat de mâini și de picioare, pentru a fura mai multe bunuri. Atacatorii purtau cagule și au amenințat-o cu un pistol pe fiica afaceristului, în vârstă de 23 de ani.
Vila se află la câteva sute de metri distanță de una dintre casele președintelui Iohannis. Cei trei au plecat din locuința sibianului cu ceasuri în valoare de aproximativ 200.000 de euro și au fost surprinși apoi de mai multe camere de supraveghere din oraș, potrivit gandul.ro.
Când Kreiner era torturat, femeia ar fi stat ascunsă într-un dulap, în timp ce fata a fost amenințată cu pistolul, după ce, inițial, unul dintre atacatori a băgat glonț pe țeavă pentru a fi mai convingător.
Sibianul avea camere de supraveghere doar în exteriorul casei, în condițiile în care se temea ca nu care cumva răufăcătorii cibernetici să obțină imagini din interior, legate de viața lui privată.
Atacul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, iar victima, Adrian Kreiner, un om de afaceri milionar din Sibiu, în vârstă de 50 de ani, a murit, marți seara, la Spitalul Clinic Județean Sibiu, în urma rănilor suferite.
Trupul neînsuflețit al milionarului a fost înmormântat, vineri, la Sibiu. De organizarea înmormântării și a parastasului s-au ocupat prietenii afaceristului, iar costurile au fost decontate de firma acestuia. Sursele citate au precizat că averea va fi împărțită între mama, fiica și iubita milionarului, în timp ce ultimele două ar trebui să se ocupe de viitorul companiei.