Ion Iliescu a fost înmormântat doar în prezența familiei. Locul de veci, situat în Cimitirul Ghencea III, va fi permanent supravegheat de militari

.

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea III. Înhumarea a avut caracter privat, astfel că s-a desfășurat doar în prezența familiei și a prietenilor apropiați, într-o atmosferă solemnă. 7 august 2025 este zi de doliu național pe teritoriul țării.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Cotroceni, oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Timotei Prahoveanul. După ultimul onor militar, porțile cimitirului s-au închis, iar ceremonia de înhumare a devenit una privată.

BUCURESTI – PALATUL COTROCENI – FUNERALII – ION ILIESCUBUCURESTI – PALATUL COTROCENI – FUNERALII – ION ILIESCU

Citește și: Nicușor Dan, absent de la înmormântarea lui Ion Iliescu, deși era la birou. Gestul său a stârnit dezbateri aprinse / Cine a mai lipsit de la funeraliile de stat

Ion Iliescu a fost înmormântat doar în prezența familiei

După ceremonia publică, însoțită de onorurile militare și respectarea strictă a regulilor de protocol, familia a ales să-și ia rămas bun în liniște, în cadrul unei ceremonii private de înmormântare.

Momentul a fost unul intim, dedicat celor apropiați, departe de ochii publicului și de solemnitatea oficială care a marcat prima parte a zilei. Cavoul este situat în Cimitirul Ghencea III, din Sectorul 5.

Doar o parte din ceremonia religioasă, care face parte din slujba de înmormântare a fostului președinte Ion Iliescu, a fost deschisă publicului. Restul ritualului a continuat în cadru restrâns și solemn.

Citește și: George Simion, reacție după moartea lui Ion Iliescu: „Când era președinte, nu se anulau alegeri'. În trecut, liderul AUR s-a remarcat ca cel mai mare critic al lui Iliescu

Locul de veci va fi păzit de militari

Surse din MApN au confirmat, pentru Buletin de București, că locul de veci al lui Ion Iliescu va beneficia de pază militară. Acesta ar fi motivul pentru care fostul lider postdecembrist nu a putut fi înmormântat la cimitirul din Calea Giulești, unse se află cavoul familiei.

Pe de altă parte, Cimitirul Ghencea III este declarat obiectiv militar, ceea ce înseamnă că paza este asigurată permanent de către forțele armate. Aceeași sursă precizează că supravegherea nu va fi asigurată doar pe durata funeraliilor, ci și după înmormântare.

În cimitirul „Sfânta Vineri' din București se află locul de veci al familiei Iliescu. Cavoul negru, realizat din marmură, a fost amenajat pentru a găzdui întreaga familie a fostului președinte Ion Iliescu, care a dorit ca acest loc să rămână discret. Tot aici este își doarme somnul de veci și sora acestuia.

Citește și: Irina Columbeanu, apariție controversată în haină de blană, în mijlocul verii: „De ce e așa frig în Cluj?”. Fanii au reacționat imediat

Citește și: Nicușor Dan, absent de la înmormântarea lui Ion Iliescu, deși era la birou. Gestul său a stârnit dezbateri aprinse / Cine a mai lipsit de la funeraliile de stat

Traian Băsescu și Emil Constantinescu, prezenți la funeralii

Dintre foștii lideri ai țării, la funeraliile lui Ion Iliescu au fost prezenți doar Traian Băsescu și Emil Constantinescu, care au venit să îi aducă un ultim omagiu la Cotroceni. În schimb, Nicușor Dan și Klaus Iohannis au lipsit de la ceremonii, iar absența lor a fost remarcată de mulți, mai ales în contextul momentului solemn.

„Președintele României, Nicușor Dan: Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!', arată mesajul Administrației Prezidențiale de pe Facebook.

Sursa foto: Libertatea (Vlad Chirea / Eli Driu) & Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton