Ministrul Educației confirmă protestele profesorilor pe 8 septembrie, în prima zi de școală: "Probabil va fi un boicot, nu știu de ce anvergură"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministrul Educației, Daniel David, a confirmat că noul an școlar va debuta pe 8 septembrie, însă nu în condiții normale, ci cu proteste din partea profesorilor. Aceștia amenință cu boicotarea festivităților de deschidere, în semn de nemulțumire față de măsurile impuse de Guvern. Situația tensionată din învățământ riscă să umbrească începutul anului școlar 2025-2026.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

După luni de nemulțumiri și proteste în stradă, sindicatele din Educație au anunțat că vor boicota prima zi de școală, refuzând să participe la festivitățile și activitățile programate pe 8 septembrie. Printre principalele revendicări se numără creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână, reducerea drastică a plății cu ora și riscul de tăieri salariale. Profesorii acuză că „Legea Bolojan' va duce la restrângeri de activitate și pierderi financiare semnificative. În acest context tensionat, ministrul Educației, Daniel David, a comentat public situația, recunoscând că debutul anului școlar va fi marcat de un blocaj, dar fără a putea estima amploarea protestului.

daniel-david-1daniel-david-1

Ministrul Educației confirmă protestele profesorilor pe 8 septembrie, în prima zi de școală

Daniel David a declarat că nu poate face predicții clare despre ce se va întâmpla pe 8 septembrie, dar a confirmat că există premisele unui boicot.

„Ce se va întâmpla, adevărul este că nu știu. Îmi este foarte greu să fac predicții. Probabil că va fi un boicot, nu știu de ce anvergură. Probabil că o să fie segmente cu atitudini diferite în prima zi de școală. Nu știu care este magnitudinea acestui proces, nu știu dacă nu vor fi în alte zone școli care o să își desfășoare activitatea în mod obișnuit…”, a declarat ministrul Daniel David, la Antena 3.

Ministrul Educației, Daniel David, a confirmat anunțul făcut de președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, privind protestele din prima zi de școală. Potrivit liderului sindical, profesorii vor boicota deschiderea anului școlar pe 8 septembrie și vor organiza un miting de amploare în fața Guvernului și la Palatul Cotroceni.

Citeste si: Cele mai importante declarații făcute de Nicușor Dan la conferința de presă de la Palatul Cotroceni: „E aberant ca pensia pe care o ia magistratul să fie cât salariul’

Pe 12 august, ministrul Educației, Daniel David, a avertizat că, în lipsa adoptării măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar de către Guvernul Bolojan, nu vor mai exista fonduri suficiente pentru burse și salarii. Declarația sa a venit în contextul în care sindicaliștii din Educație i-au cerut demisia și au amenințat cu boicotarea începerii anului școlar. Referindu-se la această solicitare, Daniel David a precizat: „Demisia mea s-a cerut de la începutul primului mandat, cu planurile-cadru, continuă acum și mereu am spus că, dacă demisia mea ar fi rezolvat problemele, cu plăcere mi-aș fi depus-o'.

Daniel David explică prioritizarea Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a justificat includerea Educației în primul val de măsuri pentru redresarea fiscal-bugetară, invocând urgența legată de începutul anului școlar.

„Trebuie înțeles că Educația după ce trece de această perioadă de criză fiscal-bugetară, Educația a intrat în primul pachet nu că cineva și-a dorit cineva, ci pentru că noi începem pe 8 septembrie, și atunci trebuiau luate aceste măsuri, Educația va avea nevoie de suport și de dezvoltare', a declarat ministrul.

În același context, Daniel David a atras atenția asupra unei probleme structurale din sistemul de învățământ, referindu-se la numărul foarte mic de elevi din unele clase terminale.

„Noi avem în acest moment, de exemplu, sute de clase la nivel național, peste 400, cu copiii în clasa a VIII în care ai clase cu un copil, cu doi copii, trei, patru copii până la șapte copii. Nu este normal să ai clasa a VIII-a cu doi copii sau un copil', a mai afirmat ministrul.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton