Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureşan, la patru luni de când Guvernul Bolojan a fost demis: „Nu avem o majoritate conturată”. Inițial, politicianul i-a cerut timp de gândire președintelui, dar apoi a acceptat propunerea

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureşan, la patru luni de când Guvernul Bolojan a fost demis. Președintele României a anunțat că Siegfried Mureșan este propunerea sa pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare. Inițial, politicianul i-a cerut timp de gândire președintelui, dar apoi a acceptat propunerea.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureşan, la patru luni de când Guvernul Bolojan a fost demis, după consultările cu partidele parlamentare. Președintele României a recunoscut că, în acest moment, nu există o majoritate clară, iar politicianul i-a cerut inițial timp pentru a se gândi înainte de a accepta propunerea.

Siegfried MureşanSiegfried Mureşan

Citește și: Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan: „România are nevoie de un Guvern cu un premier credibil, cu miniștri competenți, cu un program care ține cont de realitățile economiei noastre'

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Sigfried Mureșan, dar încă nu a acceptat

Nicușor Dan a anunțat că îl propune pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, după consultările purtate cu partidele parlamentare. Decizia vine după mai bine de patru luni de la demiterea Guvernului Bolojan, perioadă în care formațiunile politice nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind formarea unui nou Executiv.

Șeful statului a spus că, în această perioadă, au existat sute de ore de discuții pentru găsirea unei soluții, însă negocierile nu au dus la formarea unei majorități clare. El a susținut că partidele au pus, în unele momente, interesele electorale înaintea nevoilor țării. Acesta a declarat că rolul politicienilor este să ajungă la un compromis între cerințele diferitelor categorii de oameni.

„Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții pentru a găsi o soluție de ieșire. Am văzut la partide multă preocupare electorală și mai puțină pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea'. Și nu e în regulă pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că noi trebuie să ajungem la un compromis astfel încât să negociem aspirațiile diferite ale categoriilor sociale, profesionale. România are nevoie de guvern. Rectificare, buget sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum să-și desfășoare viața.

Nu avem o majoritate conturată și în aceste condiții am ales să propun pentru funcția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană cu experiență în Parlamentul European, care a negociat lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție Am vorbit cu dl Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect. El rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial.

Oricine ar fi în poziția asta, dată fiind configurația parlamentară și opțiunile exprimate de partide, sarcina primului-ministru desemnat va fi dificilă. Indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul prooccidental și își va îndeplini angajamentele, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii', a spus șeful statului.

Citește și: Petrișor Peiu, dezvăluiri din culisele negocierilor cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Nu a mai fost ostil. A fost deschis la a înțelege poziția noastră'

Inițial, politicianul i-a cerut timp de gândire președintelui, dar apoi a acceptat propunerea

Inițial, Siegfried Mureşan i-a cerut timp de gândire Nicușor Dan, dar apoi a acceptat propunerea. Acesta a făcut anunțul prin intermediul rețelelor de socializare.

„Accept propunerea făcută de Președintele României', a scris politicianul pe pagina lui personală de Facebook.

Citește și: Mădălina Apostol, înmormântată în Cimitirul Privat „Eternitatea'. Imagini dureroase de la ceremonia funerară: mama ei a plâns neîncetat la căpătâiul fiicei sale și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o trupă de Mariachi i-a cântat pentru ultima dată / EXCLUSIV

Ce s-a întâmplat la consultările de astăzi

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit astăzi cu șefii și reprezentanții partidelor din Parlament, în încercarea de a găsi o soluție pentru criza politică ce continuă de peste patru luni. Șeful statului a spus la începutul săptămânii că nu mai este timp pentru amânări și că urmează să fie făcută o nominalizare pentru funcția de premier, în funcție de rezultatul discuțiilor.

În timpul discuțiilor de azi, PSD și AUR au spus, pe rând, că sunt pregătite să preia conducerea Guvernului. PNL, prin Ilie Bolojan, a transmis că este dispus să discute cu persoana propusă pentru postul de prim-ministru și să negocieze sprijinul parlamentar. USR a venit cu ideea unor guverne care să se schimbe între ele, în timp ce UDMR a anunțat că ar putea susține o formulă de guvernare formată din PSD și PNL.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton