Nicușor Dan a reacționat după ce contracandidatul său în cursa pentru președinția României, George Simion, a făcut o remarcă josnică la adresa lui, folosind exprimarea "e autist, săracul". Nu este prima dată când candidatul AUR face o astfel de afirmație la adresa primarului Capitalei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Pe 23 aprilie, invitat la podcastul „Altceva cu Adrian Artene', George Simion i-a descris într-un cuvând pe candidații la alegerile prezidențiale din mai: „Unu, un autist, doi, un mincinos, trei, leneșul care stă în cârciumi șiii patru… Aveți un public inteligent? Sigur, o să identifice personajul”.
Nicușor Dan, reacție după ce George Simion l-a numit autist
Preşedintele AUR, după ce în această săptămână s-a întâlnit cu mai mulţi lideri europeni, a fost întrebat în Parlamentul European, de jurnaliştii de la Pro TV, care este programul său pentru România, moment în care s-a enervat şi i-a acuzat că îl hărţuiesc, după care a recurs la o declaraţie absolut golănească și care nu face cinste niciunui candidat la președinție, spunându-le acestora că „aveţi un candidat autist'.
„Este intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți cu tulburări de spectru autist din România. Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viață firească într-un stat care doar umilește.
Să vrei să fii președinte și să spui „autist' ca pe o injurie este inacceptabil. Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, nedemn nu doar pentru campania electorală, ci pentru orice om decent și cu înțelegere față de semenii săi.
Președintele României, oricare dintre noi doi va ajunge la Cotroceni, trebuie să fie președintele tuturor cetățenilor și să îi înțeleagă, accepte și ajute în aceeași măsură, indiferent de suferințele lor', a transmis Nicușor Dan.
Contextul în care George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan
Geroge Simion, aflat în Parlamentul European, a fost interpelat de jurnaliştii români, context în care a afirmat despre Nicușor Dan că este „autist”, un derapaj intolerabil din partea unui candidat la președinție.
Camelia Donțu: Și un mesaj pentru cei din România?
George Simion: Gânduri bune, doamnă!
Camelia Donțu: Care este programul dumneavoastră?
George Simion: Doamnă, v-am trimis un comunicat de presă. Dumneavoastră, și în Parlamentul European hărțuiți lumea?
Camelia Donțu: Nu hărțuiesc. Camelia Donțu, Știrile ProTV. Nu stați de vorbă cu noi?
George Simion: Păi, da, dar nu vedeți cum vă purtați? Nu se poartă așa.
Camelia Donțu: Deci, ne puteți oferi o declarație despre întâlnirile de astăzi?
George Simion: Sigur, am trimis un comunicat de presă, cum se face. Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’.
Reacţia preşedintelui CNCD după afirmația lui George Simion
Csaba Asztalos, președinte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat că afirmațiile lui George Simion „stigmatizează un grup larg de persoane':
„Pentru un candidat care dorește să fie președintele României? Sunt declarații care nu onorează o astfel de funcție. Sunt declarații care etichetează, stigmatizează un grup larg de persoane. În România, în jur de 1% din populația României are astfel de afecțiuni și mai trebuie să precizăm că acest 1% adică peste 40.000 de persoane, au familii, au prieteni și aceste persoane sunt prezente în societate, sunt contribuie la bunăstarea comunității, unii dintre ei fac eforturi, părinții, familia fac eforturi pentru a fi prezenți.
Ca atare, mă întreb eu dacă avem astfel de ieșiri și astfel de comportamente față de o persoană care are o funcție în societate, în sensul că este primar general, este candidat, cum se va putea apăra o persoană care nu are astfel de funcții și dacă nu e o disonanță cognitivă în a dori să ocupi cea mai înaltă funcție din stat, depunându jurământ în acest sens, cu mâna pe constituție și pe Biblie.
Dar să etichetez, să stigmatizez, să răspândești discursul urii și ura în sine doar cu scopul de a păcăli electoratul pentru a ajunge președinte', a declarat Csaba Asztalos, pentru Euronews România.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-106.jpg)
Întrebat dacă CNCD se poate autosesiza în acest caz, Csaba Asztalos a explicat că declarația lui Simion „vizează o persoană în mod individual și persoana respectivă poate să depună plângere'.
„Dacă vizează un grup de persoane, Colegiul se poate autosesiza. Dar cred că în acest caz nu este vorba despre faptul de a avea o procedură juridică. Cred că în astfel de campanie acest lucru se urmărește, de altfel, de a avea proceduri juridice.
Cred că expunerea cetățenilor au astfel de comportamente este importantă pentru ca cetățenii, atunci când își exercită dreptul fundamental constituțional de a alege, să facă acest lucru într-un mod informat și să se pună în locul celui stigmatizat, atacat, ce ar face dacă ar fi în locul persoanei respective? A atunci când mergem la vot, să avem toate datele când punem aceeași ștampilă', a precizat șeful CNCD.