Nicușor Dan, după documentarul Recorder privind corupția din justiție: "Cel mai simplu e să ne revoltăm, mai greu să rezolvăm. Invit toţi magistraţii să îmi scrie direct despre probleme"

.

Documentarul „Justiție capturată”, realizat de Recorder, i-a atras atenția președintelui Nicușor Dan. Șeful statului a scris, într-o postare, cum privește el aceste probleme scoase la iveală și îi invită pe magistrați să îi scrie direct.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Recorder a realizat, sub titlul 'Justiţie capturată', un documentar referitor la starea justiţiei din România, despre care afirmă că încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni.

582647689_18163067050385573_8717468943297659901_n582647689_18163067050385573_8717468943297659901_n

Nicușor Dan, declarații privind materialul Recorder

Preşedintele Nicuşor Dan declară, miercuri, că a văzut cap-coadă documentarul Recorder despre justiţie şi cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, şi să aruncăm vina generic dar mai greu este să rezolvăm problemele din justiţie.

„Am văzut cap-coadă documentarul Recorder despre justiție. Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, și să aruncăm vina generic. Mai greu este chiar să rezolvăm problemele din justiție.

În primul rând, felicitări realizatorilor, care aduc în dezbaterea publică, într-un mod accesibil publicului, probleme importante.

În al doilea rând, nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de mult de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voință de a intra cu adevărat în ele.

Dar soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate.

Citește și: Ce spune Tudor Chirilă despre ancheta Recorder privind sistemul judiciar românesc: „E o radiografie dureroasă despre prăbușirea independenței justiției'/ A transmis mesaje pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Cine strânge probele și cine face sesizările?

De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiție, deși se vorbește de lucrurile astea de mult timp?

Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiție pe faptele de care vorbim?

Câte acțiuni în justiție s-au făcut pe faptele de care vorbim?

De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii?

De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți?

Așa cum am spus, am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție. Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit.

Dar trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință.

E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii.”

Materialul făcut de Recorder scoate la lumină, prin mărturiile procurorilor și judecătorilor, problemele extrem de grave din interiorul justiției. De exemplu, este documentat atent modul în care unii procurori sunt intimidați pentru a renunța la anchete sau cum unii judecători sunt mutați de la o instanță la alta, pentru ca faptele din dosarele la care lucrau să se prescrie„, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Citește și: Președinta ÎCCJ Lia Savonea, primele declarații după documentarul Recorder „Justiția capturată”: „Contextul este mai complex decât pare la prima vedere. Analizez cu atenție”

Ministrul Justiției Radu Marinescu, reacție la documentarul Recorder

Ministrul Justiţiei Radu Marinescu a reacţionat declarând la Digi 24 că mass-media are libertatea de a expune puncte de vedere, însă luarea de măsuri trebuie făcută instituţional, obiectiv, el admiţând că nu a reuşit să parcurgă integral materialul difuzat de Recorder.

„În ceea ce privește durata de desfășurare a proceselor, durata rezonabilă, aș aminti faptul că recent a existat o evaluare făcută de către Comisia Europeană. A existat și o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a fixat anumite repere în ceea ce privește progresele făcute de România cu privire la durata de de de soluționare a cauzelor. Aș vrea să spun și că în Uniunea Europeană există o preocupare generală în foarte multe țări, pentru durata îndelungată a procedurilor', a declarat Radu Marinescu.

El a mai spus că fiecare caz trebuie evaluat separat pentru a se stabili cauzele pentru care a fost tergiversat, acest lucru căzând în sarcina CSM și a Inspecției Judiciare.

„Trebuie făcută o analiză concretă pentru fiecare cauză în parte și văzut dacă este o chestiune care este obiectiv generată de complexitatea cauzei, de numărul persoanelor implicate, sau este o tergiversare culpabilă. Și atunci sigur, dacă cineva tergiversează culpabil, ar trebui să și răspundă', a mai afirmat ministrul.

El a precizat că, dacă se vor descoperi astfel de cazuri, va cere controale amănunțite. „Dacă sunt indicate chestiuni concrete, cazuri concrete de tergiversare, sigur că voi solicita să fie examinate mai explicit', a mai spus Radu Marinescu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton