Nicușor Dan recunoaște că e „dificil” ca Siegfried Mureșan să treacă de votul Parlamentului: „Eu sper să reușească!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nicușor Dan a anunțat că îl va desemna oficial pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Președintele a precizat că decizia va fi anunțată pe parcursul zilei de sâmbătă, 19 septembrie, iar documentul privind desemnarea urmează să apară în Monitorul Oficial la începutul zilei de luni, 21 septembrie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Desemnarea lui Siegfried Mureșan vine într-un moment important pentru noul Guvern, care va avea de gestionat mai multe probleme și decizii dificile. Nicușor Dan a recunoscut că misiunea nu va fi una ușoară, însă și-a exprimat speranța că viitorul premier va reuși să ducă la capăt obiectivele asumate și să găsească soluții pentru situația cu care se confruntă România. Președintele a transmis, astfel, că așteptările sunt mari, chiar dacă perioada următoare se anunță una complicată.

colaj nicusor dancolaj nicusor dan

Citește și: Claudiu Manda, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Nicuşor Dan a nominalizat într-un an la fel de mulţi premieri liberali cât Iohannis în 10 ani'

Nicușor Dan, pesimist în privința șanselor ca Siegfried Mureșan să treacă de votul Parlamentului

Nicușor Dan a transmis că speră ca Siegfried Mureșan să reușească să treacă de votul Parlamentului, deși recunoaște că misiunea este una dificilă. Întrebat despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate, președintele a evitat să ofere un răspuns concret și a spus că este mai important ca, pentru moment, să fie urmărită prima etapă.

„Eu sper să reușească. E dificil, dar eu îmi doresc să reușească', a mai spus Nicușor Dan, întrebat dacă Siegfried Mureșan are șanse să treacă de votul Parlamentului.

Șeful statului a mai fost întrebat și despre posibilitatea alegerilor anticipate, însă răspunsul nu a fost unul la obiect: „Haideți să ne uităm la prima etapă'.

Citește și: Dominic Fritz neagă că i-ar fi spus lui Nicușor Dan „România e problema ta, cu partidul e problema mea': „Este o minciună sfruntată. Nu este nici limbajul meu, nici gândirea mea'

Citește și: Ilie Bolojan, după desemnarea lui Siegfried Mureșan premier: „România are nevoie urgent de un guvern. Vom începe imediat discuțiile pentru constituirea unei majorități'

Detalii despre Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan este europarlamentar din 2014 și se află acum la al treilea mandat în Parlamentul European. În 2018, acesta a trecut de la PMP la PNL, iar în ultimii ani s-a remarcat prin activitatea sa în zona politicilor europene și a bugetului Uniunii Europene.

În prezent, Siegfried Mureșan este vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European și membru în Comisia pentru bugete. Totodată, este implicat în relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, ocupând funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu această țară.

Sursa foto: Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton